Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 2 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Parlamentul a încuviințat starea de urgență

235

Starea de urgență pe perioada de 30 de zile rămâne în vigoare. Parlamentarul a aprobat, astăzi cu unanimitate de voturi, solicitarea Preşedintelui privind încuviinţarea stării de urgenţă pe teritoriul României, instituită prin Decretul nr.195/2020. Ședință de Plen a fost susținută online, pentru prima dată în România.

Luni, 16 martie, Klaus Iohannis a instituit, prin decret, stare de urgenţă. Decizia a apărut ca urmare a pandemiei de Covid-19. Conform art. 93 din Constituție, Preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate în cel mult 5 zile de la instituirea stării de urgență.

Începând de luni, după publicarea în Monitorul Oficial, măsurile și-au produs efectele, chiar dacă instituirea stării de urgență a fost aprobată de către Parlament abia astăzi. Ce a aprobat de fapt Parlamentul? Parlamentul a încuviințat astăzi instituirea stării de urgență, nu măsurile concrete prevăzute în decret. Deși nu se pot pronunța asupra măsurilor concrete, grupurile parlamentare pot depune propuneri și sugestii pe care Guvernul le poate prelua în viitor sub forma Ordonanțelor de Urgență.

Dezbaterile din cadrul ședinței au avut loc prin sistemul de teleconferinţă audio, iar intervențiile parlamentarilor au fost susținute prin conexiune telefonică directă cu sala de plen. Votul deputaților și senatorilor s-au exercitat printr-o aplicație unde fiecare a avut acces la un user și o parolă.

Autor

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Zeci de deținători de animale din Sectorul 5 au fost somați să își sterilizeze și microcipeze câinii
ArticoleDiverseȘtiri

Zeci de deținători de animale din Sectorul 5 au fost somați să își sterilizeze și microcipeze câinii

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București a continuat, în această...

parchet montat corect
ArticoleDiverseȘtiri

Parchet montat corect, casă fără griji: detaliile care fac diferența (P)

Parchetul schimbă rapid atmosfera unei încăperi, însă rezultatul nu depinde numai de...

Accesul cu vehicule motorizate, interzis în parcurile din Sectorul 2. Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea. FOTO: PS2
ArticoleDiverseȘtiri

Accesul cu vehicule motorizate, interzis în parcurile din Sectorul 2. Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea

Primăria Sectorului 2 reamintește cetățenilor că accesul cu vehicule motorizate este interzis...