Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Pandele îi face bust lui Emanuil Gojdu. Va plăti 103.000 de lei din bugetul orașului Voluntari

138

Primăria Voluntari va cheltui, din bugetul pe anul acesta, 103.000 de lei pentru un bust al lui Emanuil Gojdu. Statuia va fi realizată de firma Creativ Pro Art, aceeași care a avut în ultimii 3 ani, 4 lucrări pentru Voluntari. Direcția de Educație Cultural-Sportivă și Identitate Culturală din subordinea Primăriei, cea care se ocupă de proiectele culturale a primit la rectificarea de luna aceasta încă 6 milioane de lei.

Pe 15 iunie, Primăria Voluntari a lansat pe SEAP, o cerere de ofertă pentru lucrări de realizare și amplasare bust Emanoil Gojdu, conform ofertei depuse. Nu există alte detalii în anunț, în afară de costul lucrării care se ridică la 103.000 de lei, fără TVA. Câștigătorul contractului este firma Creativ Pro Art, a sculptorului Nicolae Ovidiu Popa.

Același artist a mai colaborat cu Primăria Voluntari și în 2019 când a realizat un bust al lui Robert Ficheaux dar și în plină pandemie, în 2020.

În bugetul de anul acesta, Florentin Pandele a alocat inițial, în bugetul aprobat în iarnă, la Direcția de Educație Cultural-Sportivă și Identitate Culturală, 40 de milioane, cu aproape 19 milioane mai mult ca în 2021. În proiectul de rectificare bugetară din iulie 2022, direcția a mai primit încă 6 milioane de lei.

Emanuil Gojdu a fost un avocat de succes și patriot ardelean de origine aromână, familia sa fiind originară din Moscopole. Gojdu a fost un luptător neobosit pentru drepturile românilor din Transilvania și Ungaria, conform wikipedia.ro. A lăsat prin testament toată averea sa pentru acordarea de burse elevilor, prin intermediul Fundației Gojdu. După război, patrimoniul fundației a fost naționalizat de statul maghiar.

În anul 1996, la inițiativa Mitropoliei Ardealului și Mitropoliei Banatului și cu sprijinul mitropolitului Antonie Plămădeală, Fundația Gojdu și-a reluat activitatea, având sediul la Sibiu, pentru a administra moștenirea lui Emanuel Gojdu.

La 20 octombrie 2005, a fost semnat un Acord între Guvernul României și Guvernul Ungariei, care prevedea înființarea Fundației Publice Româno-Ungare “Gojdu”, cu sediul la Budapesta, a cărei înființare și funcționare ar fi trebuit să se facă potrivit legislației maghiare. Aceasta ar fi urmat să fie susținută anual financiar de cele două guverne – având ca bază patrimoniul lăsat moștenire de Emanuil Gojdu, iar scopurile fundației – constituită pe principiile cooperării – ar fi fost selectarea de bursieri români sau maghiari, sprijinirea funcționării muzeului și a bibliotecii „Emanoil Gojdu”, precum și susținerea de manifestări expoziționale, conferințe și programe științifice, conform rador.ro.

Criticii acestui acord, aprobat printr-o Ordonanță de urgență, au susținut că România a cedat gratuit patrimoniul „Fundației Gojdu” statului maghiar.

sursa foto cover wikipedia.ro