Sunt încă elev de liceu în Capitală, la un colegiu de prestigiu. Atât pentru mine, cât și pentru colegii mei mai mari, cei din clasa a XII-a, care tocmai au încheiat ultimul an de liceu, mersul la școală reprezintă ceva firesc, aproape ca ploaia sau iarba care înverzește primăvara. E o parte naturală a vieții, o continuitate de necontestat în lumea noastră.
Acum, când i-am privit pe cei mari plimbându-se pe holuri cu o emoție amestecată cu regret în priviri, îmi dau seama mai clar ca niciodată de ce prețuiesc această perioadă.
Am pășit pentru prima oară pe poarta unei școli în 2013. Cu emoție și puțină teamă, mi-am cunoscut primul dascăl. Doisprezece ani mai târziu, la finalul clasei a XI-a, pot spune cu certitudine că aș alege același drum de o mie de ori, fără ezitare.
În clasa a IX-a nu cunoșteam pe nimeni, cu excepția câtorva fețe familiare din școala generală. Nu mai simțeam frică, dar necunoscutul primului an de liceu mă neliniștea. Mi-am luat inima în dinți și mi-am cunoscut, pe rând, colegii.
Am observat că și pentru ei începutul era o provocare, cu atât mai mult cu cât pandemia și anii de școală on-line își lăsau încă urmele, discret, dar persistent.
Tensiunea era în aer. Deși atunci nu înțelegeam de ce aș mai avea nevoie de prietenii noi, când legăturile vechi păreau indestructibile, timpul m-a învățat contrariul.
CITEȘTE ȘI: OPINIE | România educată: lecția la care ne chinuim să trecem clasa
Liceul, extemporal pentru viață
Pentru mine și colegii mei, liceul e mai mult decât o instituție: e un test real pentru viață. Aici am învățat cine sunt, cine vreau să devin. Profesorii ne-au fost sprijin și ghid, iar mare parte din ceea ce am reușit li se datorează lor.
Nu voi uita niciodată zilele în care ploua torențial, dar ieșeam în curte fără ezitare. Nici emoțiile testelor de matematică, care ne uneau în același efort de învățare, pentru că știam că nu există altă variantă – copiatul nu era o opțiune.
Excursiile, de la gările în care ne prindea dimineața, până la serile în discoteca pensiunii, nu vor fi uitate. Nici drumul spre cabana Trei Brazi, pe care l-am urcat cu greu, dar care ne-a apropiat mai mult decât orice altă activitate. Efortul comun ne-a transformat într-o echipă.
Mi-aș dori uneori să mă pot întoarce în acele momente. Să le retrăiesc la infinit. Să simt din nou bucuria victoriei la faza națională a Concursului de Comunicări Științifice la Chimie, deși banii de la minister încă nu au sosit.
Aș lua-o de la capăt fără ezitare: de la primul job de vară, până la primele emoții din curtea liceului plină cu „flori de cireș”.
CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | Furtuna violentă din București se numește Apa Nova
„Timp, nu fii hain. Să mai fim liceeni măcar puțin.”
Să mai fim liceeni, măcar puțin! Încă un an n-ar fi de ajuns să continuăm povestea începută împreună.
Mi-ar lipsi ritualul cafelei de dimineață, în care „punem țara la cale”, dar și năzbâtiile nevinovate din liceu. Mi-ar lipsi și sistemul care, deși are lipsurile lui și este în continuare rigid „m-a făcut om mare”, dar și Consiliul Elevilor în care recunosc, mi-am investit zeci de ore de muncă.
Alo, reforma educației? Unde ești? Trei ani te-am căutat și nu te-am găsit.
Cel mai mult, însă, știu că îmi vor lipsi colegii și energia unei școli care fără elevi nu e decât o clădire. Domnul diriginte, cu răbdarea și empatia sa, are și el un loc bine stabilit în memoria noastră colectivă.
Ultima filă, ultimul an de liceu, nu și ultimul capitol
Mai am un an până la bacalaureat și, cam tot atât, până când voi păși pentru ultima oară pe poarta liceului, poate fredonând „Ani de liceu” de Stela Enache. Știu că mulți vor plânge – și nu pentru că s-a încheiat, ci pentru că a fost cu adevărat frumos. Și eu simt că n-aș vrea să se termine.
Le mulțumesc colegilor alături de care am trăit acești trei ani de neuitat: Christiana, Cosmin, Gabriel, Erika, Cristina, Adina, Ștefan și Alin. Fără ei, pauzele, testele și emoțiile n-ar fi avut același farmec.
Azi, la ceas aniversar, povestea asta este despre noi. Vom scrie împreună, anul ce va urma, ultima filă a anilor de liceu, dar nu și ultimul capitol.
CITEȘTE ȘI: OPINIE | Mă oftic pentru că nu pot să votez la „turul 2“
