Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 19 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

O statistică îngrijorătoare: 140 de accidente rutiere cu trotinete electrice au avut loc în București în șase luni. Două persoane au murit

422
accidente rutiere cu trotinete electrice
Foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Peste 140 de accidente rutiere cu trotinete electrice au avut loc numai în București, în primele șase luni ale acestui an.

Cel puțin 23 de incidente în care a fost implicat acest mijloc de transport au avut loc în fiecare lună, ceea ce înseamnă o frecvență extem de ridicată de cel puțin un eveniment rutier cu trotinete o dată la o zi și jumătate, potrivit datelor obținute de Buletin de București de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

O femeie a decedat după ce a fost lovită de o trotinetă electrică

Pe 14 august anul acesta, un bărbat de 22 de ani, care circula cu o trotinetă electrică pe șoseaua Mihai Bravu, dinspre Piața Bucur Obor către Piața Iancului, a izbit în plin o femeie de 69 de ani, care traversa strada pe trecerea de pietoni, la intersecția cu bulevardul Ferdinand I.

Femeia a fost rănită grav, iar patru zile mai târziu a decedat la spital. Presa a aflat despre accidentul rutier abia pe 2 septembrie, când tânărul care a trecut cu trotineta pe culoarea roșie a semaforului a fost inițial reținut pentru 24 de ore, apoi plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit Agerpres.

Din păcate, aceasta a fost a doua persoană lovită mortal de o trotinetă electrică în anul 2025.

CITEȘTE ȘI: Sector 1 | Primăria renunță la proiectul „Lumina Park” din Kiseleff. Tuță: „Nu voi face niciodată bine cu forța”

30 de accidente rutiere grave cu trotinete electrice

Potrivit datelor oferite de Poliția Capitalei la solicitarea Buletin de București, în perioada 1 ianuarie — 31 iulie au fost înregistrate aproximativ 140 de accidente rutiere în care au fost implicate persoane care circulau cu trotinete electrice.

Dintre acestea, aproximativ 30 de accidente au fost grave, fiind soldate cu o persoană decedată şi peste 25 de persoane rănite grav.

De asemenea, au fost înregistrate şi peste 110 accidente uşoare, în urma cărora au fost rănite aproximativ 120 de persoane.

Totodată, în aceste evenimente rutiere au fost implicați şi 40 de minori, arată Poliția Capitalei.

Cauze: prea mulți pe trotinetă și deplasare cu viteză prea mare

Principalele cauze ale acestor accidente sunt reprezentate de abaterile utilizatorilor de trotinete electrice, viteza neadaptată și neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers, mai arată Poliția Capitalei.

„Poliţiştii Brigăzii Rutiere din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti desfăşoară în mod constant activităţi preventive şi de conştientizare a tuturor participanţilor la trafic privind riscurile asociate nerespectării legislaţiei rutiere, obiectivele prioritare fiind combaterea principalelor cauze de producere a accidentelor rutiere şi combaterea faptelor de natură penală.

De asemenea, în primele 6 luni ale anului 2025, polițiștii rutieri din cadrul Poliţiei Capitalei au desfăşurat activități de educație rutieră în unităţile de învățământ cu aproximativ 840 de clase/grupe în peste 130 de unităţi de învățământ şi au participat la peste 60 de activități educativ-preventive cu diferite grupuri țintă în spaţii publice”, se arată în răspunsul oferit de Poliția Capitalei.

Instituția nu a putut preciza câte dintre trotinetele electrice implicate în accidente rutiere au fost dintre cele închiriate, așa cum a cerut Buletin de București.

„Menţionăm că la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului București nu există o statistică defalcată după criteriul sancționării firmelor de închiriere a trotinetelor electrice pentru situaţiile în care vehiculele lor au fost implicate în accidente”, a fost răspunsul oferit de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

CITEȘTE ȘI: Polițiști mușcați de ploșnițe în arestul Poliției Capitalei. Sindicatul Europol susține că 10 au ajuns la Urgențe

Autor

  • Răzvan Chiruță

    Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

scris de

Răzvan Chiruță

pe același subiect

grele intersecții din București
ArticoleMainPrimărie

De ce nu funcționează semafoarele în una dintre cele mai grele intersecții din București. Are loc zeci de tamponări pe an

Intersecție dintre Șoseaua Alexandriei, Strada Antiaeriană, Șoseaua București-Măgurele și alte patru străzi...

Ilfov | Continuă sterilizările și microcipările gratuite. Programul actualizat. FOTO: CJ Ilfov
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

Ilfov | Continuă sterilizările și microcipările gratuite, pentru câinii cu proprietar. Programul actualiazat

Protectia Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov continuă sterilizările și microcipările gratuite...