Cea de-a treia licitație pentru închirierea vilei de pe Bulevardul Aviatorilor din București, pregătite pentru fostul președinte Klaus Iohannis, dar în care acesta nu s-a mai mutat, după un scandal public privind cheltuielile cu renovarea clădirii, va avea loc pe 23 ianuarie.
Primele două licitații au fost organizate anul trecut, în lunile noiembrie și decembrie, însă nu a fost depusă nicio ofertă de înscriere valabilă, se precizează pe site-ul Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS).
Prețul de pornire a licitației este de 35.000 de euro/lună.
Imobilul este descris ca fiind destinat activităților comerciale, după cum a stabilit Executivul în vara lui 2025. Este format din trei corpuri, cu o suprafață totală de 915 metri pătrați, la care se adaugă o curte în suprafață de peste 1.100 de metri pătrați.
Licitația va avea loc la sediul SAIFI, sucursala RA-APPS care administrează proprietatea, în data de 23 ianuarie, de la ora 10:00.
Tariful de pornire este de 35.000 de euro pe lună, iar garanția de participare este dublă, de 70.000 de euro.
Este cea de-a treia licitaţie organizată de RA-APPS pentru închirierea vilei din Bulevardul Aviatorilor, după ce la primele două, nu a fost depusă nicio ofertă valabilă.
Renovarea vilei pregătite pentru Iohannis a costat 7 milioane de euro
Statul român a cheltuit aproape șapte milioane de euro, din bani publici, pentru lucrările de reabilitare a vilei de pe Bulevardul Aviatorilor nr. 86.
Concret, în evidența contabilă a SAIFI figurează cheltuieli de peste 32 de milioane de lei (echivalentul a 6,4 milioane de euro) pentru reabilitarea clădirii, se precizează într-un raport recent al Curții de Conturi, consultat de Buletin de București.
Raportul confirmă dezvăluirile Recorder. În februarie 2024, jurnaliștii Anca Simina și David Muntean au arătat cum RA-APPS plănuia să transforme imobilul, din sediu de partid în locuință unfamilială pentru Klaus Iohannis.
Lucrările au fost finalizate, însă fostul președinte al României nu s-a mai mutat în vila de protocol.
La opt luni după publicarea investigației „Palatul Împăratului”, cheltuielile au fost desecretizate, la solicitarea premierului Marcel Ciolacu, aflat în campanie electorală pentru prezidențiale.
Lucrările făcute până la acel moment se ridicau la aproape 14 milioane de euro, echivalentul a 2,7 milioane de euro, după cum urmează:
- Rezistență – 4.050.863,05 lei
- Arhitectură – 6.388.726,14 lei
- Instalații – 3.201.134,80 lei
- Organizare de șantier – 202.538,91 lei
În vara lui 2025, vila din Aviatorilor a trecut din domeniul public al statului, în domeniul privat, cu destinaţia comercială, în vederea închirierii.