Primăria Sectorului 2 pregătește înființarea unui club sportiv aflat în subordinea Consiliului Local, care ar urma să funcționeze cu 33 de posturi și finanțare din bugetul local.
Proiectul este însoțit și de un document care stabilește normele de finanțare ale clubului, inclusiv posibilitatea decontării băuturilor alcoolice, la mesele oficiale organizate la competiții sportive.
Clubul va avea personalitate juridică și sediul pe strada Olari nr. 19. Instituția va fi condusă de un director și doi directori adjuncți, iar Consiliul de Administrația va fi format din cinci membri, printre care și reprezentanți ai Consiliului Local și primarului Sectorului 1.
Club sportiv cu 33 de posturi, finanțat din bugetul Sectorului 2
În referatul de aprobare al proiectului, reprezentanții administrației locale susțin că noua structură este necesară pentru dezvoltarea sportului de masă și performanță, organizarea competițiilor și promovarea unui stil de viață activ în rândul copiilor și tinerilor.
Clubul va putea organiza competiții interne și internaționale și va colabora cu federațiile sportive de specialitate.

„Sport Club Oxigen București S2” va avea 33 de posturi, dintre care trei funcții de conducere și 30 de posturi de execuție. Structura va avea și compartimente administrative, financiare, de achiziții, resurse umane, proiecte sportive și comunicare.
„Structura organizatorică propusă este dimensionată astfel încât să asigure atât componenta de conducere şi coordonare, cât şi funcţiile administrative, operaţionale şi sportive necesare desfăşurării activităţii. Sport Club Oxigen Bucureşti S2 va avea un număr total de 33 de posturi, dintre care 3 posturi de conducere, respectiv un director şi doi directori adjuncţi , şi 30 de posturi de execuţie.
Aparatul funcţional al instituţiei va cuprinde compartimente cu atribuţii în domeniul secretariatului şi relaţiilor publice, resurselor umane şi salarizării , activităţilor administrative, achiziţiilor publice, managementului financiar-contabil şi bugetar, managementului proiectelor sportive, strategiilor şi erforma ţei sportive, precum și dezvoltării de programe și parteneriate sportive.”, se precizează în documentul proiectului.
Instituția ar urma să fie finanțată din subvenții de la bugetul local și de stat, precum și din venituri proprii.

Costuri pentru organizarea meselor oficiale
Un alt proiect prevede limite pentru cheltuielile de masă acordate participanților la competiții sportive și introduce posibilitatea organizării unor mese oficiale de până la 110 lei de persoană.
Potrivit documentației proiectului de hotărâre, în cadrul meselor oficiale se pot deconta și băuturi alcoolice.
Prevederile se aplică evenimentelor organizate în țară și vizează atât participanții la competiții, cât și alte persoane care au contribuit la organizarea acțiunii sportive.


Pentru acțiunile sportive organizate în străinătate, se pot efectua cheltuieli zilnice de masă pentru participanții la activitatea sportivă sau a membrilor delegației clubului până la nivelul diurnei, „în valută prevăzute de dispoziţiile legale în materie pentru fiecare ţară în care are loc deplasarea.”
Ce arată raportul Direcției Economice
Raportul Direcției Economice a întocmit o listă de costuri eligibile, inclusiv transport intern și internațional, cazare, alimentație de efort de până la 600 de lei lunar pentru fiecare sportiv, echipamente sportive, cheltuieli medicale, premii, indemnizații și bonusuri pentru sportivi, antrenori și voluntari.
Documentul prevede și premii pentru performanțe sportive, cu valori care ajung până la echivalentul a 52.500 de euro pentru locul I la Jocurile Olimpice și până la 12.000 de lei pentru recorduri olimpice sau paralimpice.
Direcția Economică precizează, într-un alt document atașat proiectului, că unele prevederi nu respectă integral legislația financiară în vigoare, în special articolele care stabilesc premii în euro, în timp ce instituțiile publice locale stabilesc sumele exclusiv în lei.

În plus, potrivit Direcției Economice, „se atenţionează că drepturile băneşti , premiile şi indemnizaţiile prevăzute de Norme pot fi calificate drept cheltuieli de personal şi trebuie corelate cu restricţiile din legile bugetare anuale şi din Legea nr. 296/2023 privind sustenabilitatea financiară.”