Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleBuletin de IlfovMainPolitic

„Zilele Ilfovului” pe bani publici: CJCI împarte zeci de mii de euro prin achiziții directe sub paravanul „tradițiilor”. 3.500 de euro pentru un recital de 45 de minute

10
Centrul pentru Cultură Ilfov cheltuie peste 50.000 de euro pentru „Zilele Ilfovului”
Centrul pentru Cultură Ilfov cheltuie peste 50.000 de euro pentru „Zilele Ilfovului”. Foto: CJCI

Centrul pentru Cultură Ilfov cheltuie peste 50.000 de euro pentru „Zilele Ilfovului”, care vor avea loc în Comuna Berceni, în weekendul 23-24 mai. Aproape 3.600 de euro vor fi alocate pentru doar 45 de minute de concert susținute de artista Codruța Filip.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov (CJCI), instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Ilfov (CJI), pregătește un nou eveniment finanțat din bani publici, după controversata „petrecere cu manele” organizată anul trecut la Buftea sub pretextul promovării culturii rome.

De această dată, CJCI organizează „Ziua Ilfovului”, un festival desfășurat în weekendul 23–24 mai pe Stadionul Berceni, prezentat publicului drept o celebrare a „identității și energiei comunităților din județul Ilfov”.

CITEȘTE ȘI: Premieră: O primărie din Ilfov a verificat la ușă adresele elevilor. Poliția Locală a descoperit copii care nu locuiesc la domiciliul din acte

50.000 de euro pentru „Zilele Ilfovului”

În spatele mesajelor despre „tradiții”, „spirit autentic” și „activități pentru toate generațiile”, SEAP arată că instituția a atribuit, în doar câteva zile, nouă contracte directe pentru servicii artistice și organizare de evenimente, în valoare totală de peste 260.000 de lei, adică mai mult de 50.000 de euro.

Toate cele nouă contracte au fost atribuite în aceeași perioadă, însă descrierile publicate în SEAP sunt formulate extrem de vag și oferă puține detalii concrete despre modul în care vor fi cheltuiți banii publici, programul complet al evenimentului sau prestațiile exacte pentru care sunt plătite zecile de mii de euro.

Cea mai mare achiziție, de aproape 22.000 de euro, a fost atribuită firmei S.C. AMIX CREATIONS S.R.L. pentru „organizare eveniment tematic dedicat valorilor tradiționale”.

Potrivit descrierii din SEAP, contractul include ateliere de olărit și pictură, zonă de picnic, foto corner tradițional, jocuri pentru copii, cadouri tematice, program artistic, sonorizare și prezentator de eveniment.

Pe lângă contractul principal de organizare, CJCI a atribuit separat mai multe contracte pentru recitaluri și prestații artistice.

Printre acestea se numără:

  • 20.000 de lei pentru un spectacol de fanfară susținut de 16 instrumentiști;
  • 15.654 de lei pentru recitalul tarafului Leca Dragoș;
  • 18.200 de lei pentru Florin Bora și Orchestra Campionii;
  • 13.000 de lei pentru „servicii prestație muzicală” contractate de la firma EMY D’OR AGENCY;
  • 15.000 de lei pentru servicii artistice oferite de SFABU BRASS SRL.

Unul dintre cele mai mari onorarii merge către artista Codruța Filip. Firma MATTMAN MUSIC a primit 17.972 de lei fără TVA, adică aproximativ 3.550 de euro, pentru un concert de doar 45 de minute susținut duminică, 24 mai.

Conform descrierii achiziției publicate în SEAP, suma acoperă „un spectacol, cu o durată de aproximativ 45 minute, al artistului interpret Codruța Filip, însoțită de trupa acesteia”.

Alte 40.000 de lei au fost atribuite firmei Musiclover Live Experience SRL pentru „servicii cultural-artistice”, compania urmând să pună la dispoziție mai mulți artiști și ansambluri pentru eveniment.

Toate contractele au fost atribuite prin cumpărare directă.

Afișul publicat de organizatori arată că evenimentul „Zilele Ilfovului” va include atât artiști locali, cât și interpreți de muzică de petrecere și tarafuri. Pe afiș apar nume precum Taraful Leca și Emil Poke, Andreea Păduraru, Taraful Cătălin Iancu, Florin Bora, Codruța Filip, Emilia Dorobanțu, Shaz și Eliza Chifu, alături de „talente locale” și „Muzicuțele din Berceni”.

Mai multe dintre numele afișate coincid cu firmele și contractele identificate în SEAP. De exemplu, pentru recitalul Codruței Filip, CJCI a atribuit aproape 18.000 de lei firmei MATTMAN MUSIC, în timp ce pentru Florin Bora și orchestra sa instituția a plătit peste 18.200 de lei. Tot prin cumpărare directă au fost contractate și prestațiile Tarafului Leca Dragoș sau ale Tarafului Cătălin Iancu.

Deși evenimentul este prezentat drept o celebrare a „tradițiilor” și a „spiritului autentic ilfovean”, afișul pune accent în principal pe concerte, food zone și divertisment. Elementele de patrimoniu cultural apar marginal, rezumate la câteva ateliere pentru copii și activități recreative descrise generic în achizițiile publice.

„Zilele Ilfovului”

Afișul mai arată că evenimentul are acces gratuit și este organizat de Consiliul Județean Ilfov, Primăria Comunei Berceni și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, instituția care a atribuit direct contractele de peste 50.000 de euro.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Cultură Ilfov, în parteneriat cu Primăria Comunei Berceni.

În comunicarea publică de pe Facebook, CJCI promovează festivalul drept un eveniment dedicat comunității, cu „muzică, energie și distracție”, fără să menționeze însă costurile suportate din bani publici.

BdB a solicitat un punct de vedere din partea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov cu privire la valoarea contractelor și criteriile după care au fost atribuite aceste achiziții directe, însă instituția nu a transmis niciun răspuns până la momentul publicării articolului.

Instituția este condusă în continuare de Alexandrina Niță, manager al centrului încă din 2018. Buletin de București a scris anterior despre modul în care CJCI a cheltuit zeci de mii de euro pentru evenimente și contracte atribuite direct, inclusiv pentru spectacole cu manele organizate sub umbrela promovării culturii rome.

În 2025, CJCI avea un buget de peste 2,5 milioane de euro pentru activități de conservare și promovare a culturii tradiționale în județul Ilfov.

CITEȘTE ȘI: INVESTIGAȚIE | Centrul pentru Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, petrecere cu manele de aproape 80.000 de euro la Buftea. Banii pentru „promovarea culturii rome” ajung la două firme conectate politic

Autor

  • Cătălin Anghel-Dimache

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Scrie despre mediu și teme sociale, dar și despre cum se reflectă ele în viața cotidiană a bucureștenilor, cu un ochi atent la poveștile personale din spatele titlurilor. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Scrie despre mediu și teme sociale, dar și despre cum se reflectă ele în viața cotidiană a bucureștenilor, cu un ochi atent la poveștile personale din spatele titlurilor. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

pe același subiect

Recomandări culturale pentru 22-28 mai
ArticoleCulturăMain

Agenda Urbană cu Cosmin @ Buletin: Recomandări culturale pentru 22-28 mai

Weekend plin, lună plină de evenimente în București. Încep prin a aminti...

Furnizarea apei reci se întrerupe pentru lucrări de modernizare. Apa Nova anunță zonele cu probleme. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Furnizarea apei reci se întrerupe pentru lucrări de modernizare. Apa Nova anunță zonele cu probleme

Furnizarea apei reci de la Apa Nova se întrerupe pentru lucrări de modernizare și...