Inspectorii de muncă din București au descoperit că o firmă de transport avea 827 de persoane care desfășurau activități în cadrul firmei, dar care nu aveau încheiate contracte de muncă. Surse din Ministerul Muncii susțin că ar fi vorba despre Flota I Drive, o firmă care are parteneri precum Uber, Bolt și FreeNow și care închiriază mașini și ajută șoferii să obțină atestate de transport alternativ. Conform acelorași surse, în urmă cu doar două zile, Flota I Drive ar fi făcut contracte individuale de muncă pentru 750 de angajați. Compania a primit o amendă de 200 de mii de lei.
Le-am solicitat inspectorilor de muncă toleranță zero la astfel de cazuri, dat fiind faptul că acești lucrători nu beneficiază de asigurare de sănătate și nici de pensie! Vom intensifica verificările în perioada următoare, pentru a descuraja astfel de comportamente din partea unor agenți economici, pe care le consider intolerabile!
A scris pe Facebook Constantin Budăi, ministrul Muncii
Conform surselor din Ministerul Muncii, inspectorii au urmărit tranzacțiile bancare ale companiei, dar și a persoanelor din conducerea acsteia. Inspecția s-a terminat pe 20 septembrie, iar la două zile distanță Flota I Drive ar fi făcut 750 de angajări într-o singură zi.
Flota I Drive a fost înființată de Mihaela-Cristina Botezan în 2019, singurul an în care firma a depus bilanțul la Ministerul Finanțelor Publice. Atunci nu avea niciun angajat, dar înregistra venituri de peste 500 de mii de lei.
De asemenea, sediul firmei este într-o cameră din blocul East City Tower din Sectorul 3. După cum scrie și pe pagina oficială, compania ajută șoferii să obțină atestate pentru tranportul alternativ al persoanelor și, unde e cazul, pune la dispoziție și autoturisme.
Deși firma nu are niciun salariat, pe site-ul oficial este publicat un regulament intern al salariaților. „Salariaţii S.C. FLOTA I-DRIVE S.R.L. au obligaţia să păstreze secretul profesional. Nici un salariat nu are dreptul de a folosi sau dezvălui nici în timpul activităţii, nici după încetarea acesteia, fapte sau date care, devenite publice, ar dăuna intereselor ori prestigiului S.C. FLOTA I-DRIVE S.R.L..“ este chiar una dintre primele prevederi ale regulamentului.
În acest an, Firma deținută de Mihaela Botezan a fost dată în judecată de către Ravenol Lubricants, o companie care produce diferite tipuri de ulei de motor, pentru că nu a plătit două facturi fiscale în valoare totală de puțin peste 2000 de lei. Instanța a dat dreptate companiei de uleiuri și dosarul este înschis.
De asemenea, din 2020, Flota I Drive este asociată în Brotherhood Concept SRL, o companie cu sediul în Constanța și a cărei activitate principală este, potrivit Monitorului Oficial, „Restaurante“. Firma a avut anual datorii încă de la înființare, din 2018.
În primii doi ani, datoriile au fost de puțin peste două mii de lei, urmând ca în 2020 și în 2021 să depășească 60 de mii de lei, conform Ministerului Finanțelor Publice. Cu toate acestea, Brotherhood Concept a avut un angajat pe perioada unui singur an, în 2020.
Contactat de Buletin de București, Cătălin Stoica, managerul general al companiei, susține că informația potrivit căreia Flota I Drive nu a făcut contracte de muncă celor 827 de angajați este falsă.
Sursă Cover: Facebook, Flota I Drive