O actriță din serialul Teen Wolf vine la Romexpo pentru Comic Con, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor. Este vorba despre actrița americană Crystal Reed, care a jucat și în Gotham, dar și în serialul de groază Swamp Thing.
Teen Wolf a fost unul dintre cele mai populare seriale fantasy pentru tineri ale anilor 2010. Filmografia actriței mai include și titluri precum Skyline, Crazy, Stupid, Love (alături de Emma Stone, Ryan Gosling și Steve Carell) sau Ghostland, printre altele.
„Crystal Reed completează line-up-ul actorilor prezenți la această ediție de Comic Con, format din Vincent Regan, Seth Gilliam, Dominique Tipper, Toby Sebastian, George Webster și trei actori din Shadow and Bone: Freddy Carter, Amita Suman și Danielle Galligan”, transmit organizatorii.
Totodată, organizatorii Comic Con România au mai anunțat și faptul că Iain Glen, actorul din Game of Thrones și Resident Evil, și-a anulat participarea la evenimentul de la Romexpo. Acesta a motivat decizia din cauza unor filmări la care va participa în perioada evenimentului, care s-au prelungit.
Actorul trebuia să fie prezent în țară, la București, exclusiv în ziua de sâmbătă, 25 aprilie. Atunci, fanii ar fi avut ocazia să-l întâlnească în cadrul sesiunilor de autografe și fotografii, dar și în cadrul panelurilor dedicate.
Freddy Carter, parte din line-up-ul, la Comic Con
Anul acesta line-up-ul evenimentului a fost deschis de Freddy Carter, interpretul lui Kaz Brekker, liderul Crows și protagonistul serialului Shadow and Bone. Nu este prima dată când actorul este chemat în București.
Anterior, acesta a fost invitat și la ediția organizată pe Arena Națională anul trecut, însă acesta și-a amânat vizita din cauza unor filmări.
Shadow and Bone este un serial fantasy dezvoltat de Netflix și care spune povestea Alinei Starkov, o tânără care află că deține o putere magică unică, forță ce ar putea salva o lume sfâșiată de conflicte și amenințată de o forță întunecată devastatoare. Freddy Carter îl interpretează pe Kaz Brekker, un lider carismatic, recunoscut pentru inteligența sa, cât și pentru talentul de a transforma orice slăbiciune într-un atu.
Freddy Carter va oferi autografe în ziua de duminică, 26 aprilie. Tot atunci actorul va participa și la întrebările din partea publicului în cadrul unui panel de Q&A.
CITEȘTE ȘI: Modelul Varșovia: capitala cu trotuare libere și cu sute de kilometri de piste de biciclete