Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 13 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Nicușor Dan | Prima etapă a construcției bugetului pentru 2021 s-a încheiat

184

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, în această seară, pe pagina personală de Facebook că dezbaterile pe marginea viitorului buget al Bucureștiului s-au încheiat. Ultimii la discuții au fost reprezentanții instituțiilor de cultură din subordinea Primăriei, directorii teatrelor, ai Operei Comice, Circului și Centrului Cultural Lumina.

Sunt unele teatre care funcționează în clădiri improprii, altele care reușesc să se descurce bine în condiții mai grele, dar sunt și instituții care nu reușesc să se organizeze tocmai bine. Am tot respectul pentru artiștii noștri și pentru toți cei care lucrează în teatrele bucureștene, la Operă sau la Circ. Vom avea mereu în vedere sprijinul pentru acest sector și în timpul mandatului meu îmi doresc să avem din ce în ce mai multe spectacole, din ce în ce mai mulți spectatori, dar și condiții bune pentru cei care își desfășoară munca în acest domeniu.

a scris pe Facebook, Nicușor Dan.

Dezbaterile pentru viitorul buget au început pe 20 ianuarie cu direcțiile din cadrul primăriei, organizațiile nonguvernamentale și consilierii muncipali. Primarul general, Nicușor Dan, spunea atunci că “va fi un buget cinstit și realist, care va ține cont atât de proiectele în derulare, cât și de nevoia pentru noi investiții”.

O altă rundă de discuții a avut loc pe 28 ianuarie, și la ea au participat directorii instituțiilor de cultură și spectacol din subordinea Primăriei, dar și cu cei de la conducerea Administrației Fondului Imobiliar, a Poliției Locale, cu Direcția Generală de Evidență a Persoanelor, Grădina Zoologică și Centrele pentru Tineret și Seniori.

De-acum, bugetul Primăriei intră în linie dreaptă. Mulțumesc tuturor celor care au participat la dezbateri, organizațiilor non-guvernamentale care au fost prezente și au adresat întrebări foarte directe celor din direcțiile și instituțiile Primăriei. Îi asigur pe toți că voi ține cont de discuțiile din aceste săptămâni și vom construi un buget corect, care să răspundă nevoilor bucureștenilor. Avem în vedere prioritățile din fiecare domeniu și punem bazele unui oraș trainic, sigur, la standarde europene.

a scris Nicușor Dan, pe Facebook.

Conform legii 273/2006, după aprobarea bugetului de stat, Ministerul de Finanțe trebuie să primească, în termen de 5 zile după publicarea bugetului în Monitorul Oficial, proiectul de buget local, de la Direcția Generală a Finanțelor Publice București, căreia îi va trimite înapoi sumele defalcate aprobate prin legea bugetului de stat.
Următorul pas constă în faptul că, pe baza veniturilor proprii şi a sumelor repartizate Primăria va definitiva proiectul bugetului local, care se va publica în presa locală sau se va afișa la sediul Primăriei. Termenul
este de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Bucureștenii pot depune contestații privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afișării acestuia.
După alte 15 zile de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor, proiectul bugetului local, intră în dezbaterea și aprobarea consilierilor generali.

Sursa FOTO Facebook Nicușor Dan



                
                    

                    
                    

Autor

pe același subiect

Patinoarul de la Opera Comică pentru Copii
ArticoleDiverseȘtiri

Până când rămâne deschis patinoarul de la Opera Comică pentru Copii

Patinoarul de la Opera Comică pentru Copii rămâne deschis încă o perioadă...

VegFair București 23 - 25 ianuarie
ArticoleDiverseȘtiri

VegFair, la București în perioada 23 – 25 ianuarie

VegFair revine în Capitală luna aceasta cu o ediție specială de Veganuary....

ASPA peste 2040 de căței adoptați 2025
ArticoleDiverseȘtiri

ASPA | Peste 2040 de căței au fost adoptați în 2025. Când reîncep târgurile de adopții în București

Reprezentanții ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor) București au declarat că...

Patinoarul Berceni Arena
ArticoleDiverseȘtiri

Sector 4 | Când se redeschide patinoarul Berceni Arena pentru public

Se redeschide Patinoarul Berceni Arena după finalul Campionatului Mondial de hochei U...