Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București a anunțat o campanie de sterilizări gratuite pentru pisici, cu și fără deținător, cu sprijinul Asociației Sache Vet, la începutul lunii aprilie.
Campania se desfășoară în zilele de 4 și 5 aprilie 2026 și sunt disponibile 150 de locuri. Programările se pot face la numărul de telefon 0749 074 055.
Unde are loc campania de sterilizări gratuite pentru pisici
Pisicile vor fi sterilizate la clinica veterinară mobilă amplasată la următoarea adresă: Șos. Olteniței nr. 169, Sector 4, București.
ASPA a oferit și câteva reguli de respectat de către persoanele care aduc pisicile la sterilizare. Înainte de operația de sterilizare, animalele nu trebuie hrănite.
Vârsta minimă pentru sterilizare este de 6 luni, pentru femele. În cazul masculilor, aceștia trebuie să aibă vârsta minimă de 10 luni pentru a putea fi sterilizați.
Campania este realizată din fondurile Asociației Sache Vet, obținute prin din completarea Formularului 230 de către bucureșteni, după cum a precizat ASPA București.
ASPA și Asociația Sache Vet au mai derulat astfel de campanii. Ultima campanie pentru sterilizarea pisicilor, cu sau fără stăpân, a avut loc pe 7 și 8 februarie, tot la clinica mobilă.
Sterilizări gratuite pentru câini, în București
În fiecare săptămână, ASPA derulează campanii de sterilizare gratuită pentru câinii de rasă comună. În această perioadă, doritorii pot face programări la clinica veterinară Vet4Life, str. Matei Voievod nr. 55, din Sectorul 2.
Se pot face programări și la clinica veterinară mobilă Hands & Paws Vet, la Centrul de Informare pentru Cetățeni al Primăriei Capitalei din Calea Ferentari nr. 72, sector 5, la data de 28 martie.
Programările se pot face la numărul de telefon 0743.204.942, de luni până vineri, între orele 09:00 și 16:00.
Câinii și pisicile pot fi sterilizați gratuit și în Ilfov, pe 1 aprilie
În cursul săptămânii trecute, Protecția Animalelor CJ Ilfov a anunțat un maraton de sterilizări gratuite pentru câini și pisici în Găneasa, Ciorogârla și Berceni, pe 1 aprilie 2026.
Atât câinii, cât și pisicile pot fi aduse în localitatea Găneasa. În localitățile Ciorogârla și Berceni, pot fi aduși la sterilizare doar câinii cu proprietar.
Programările se pot faca la numărul de telefon 0751.235.009.