Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 25 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePoliticPrimărieȘtiri

Nicuşor Dan, noi acuze la adresa coaliţiei guvernamentale, pe tema bugetului

176
Nicuşor Dan, noi acuze pentru coaliţia guvernamentală. FOTO: FB / Nicuşor Dan
Nicuşor Dan, noi acuze pentru coaliţia guvernamentală. FOTO: FB / Nicuşor Dan

Nicuşor Dan aduce noi acuze coaliţiei de guvernare, pe tema banilor mai puţini direcţionaţi către bugetul Capitalei. Acesta spune că a fost în Parlament cu amendamente pentru o „împărţire echitabilă” a banilor, dar acestea au fost respinse.

Drept urmare, Nicuşor Dan spune că „PSD-PNL-UDMR ignoră votul bucureștenilor”:

„În ciuda argumentelor solide pe care le-am adus ieri în comisiile de specialitate, decizia politică a PSD, PNL și UDMR a fost de a împărți banii pe criterii politice, lăsând în urmă nevoile reale ale orașului”, a transmis acesta, prin intermediul unei postări pe Facebook.

Bugetul total al Bucureştiului este de 13 miliarde de lei, dar numai 4 miliarde ajung la Primăria Capitalei. Din aceste 4 miliarde, 2.5 merg către subvenţiile pentru termoficare şi transport public. Asta înseamnă că mai rămân doar 1.5 miliarde de lei pentru restul investiţiilor, printre care unele majore, precum banca de ţesuturi, refacerea pasajelor cu probleme majore de siguranţă sau începerea lucrărilor la patinoarul Flamaropol.

Restul de opt miliarde sunt împărţite între cele şase sectoare. Primarul general acuză că suma este mai mare decât primeşte Capitala, dar proiectele sunt de mai mică anvergură. „Este un raport complet nerealist și nejustificat!”, acuză acesta.

De altfel, încă de la sfârşitul lunii ianuarie, proiectul de buget emis de Guvern a fost aspru criticat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care, vizibil nervos, a combătut sumele alocate pentru Primăria Bucureştiului, respectiv pentru cele ale sectoarelor. Într-o conferinţă de presă, acesta a spus că Guvernul ţine cont mai întâi de „puşculiţa de partid”.

Nicuşor Dan spusese că, în măsura în care nu trec amendamentele, le va solicita „parlamentarilor de bună credinţă” să atace legea bugetului la Curtea Constituţională.

CITEŞTE ŞI: Încă două investiții blocate de Guvern în București, acuză Nicușor Dan

Autor

pe același subiect

ASPA ar putea steriliza gratuit 10.000 de pisici. Proiectul va fi supus la vot vineri. | FOTO: Ludemeula Fernandes via unsplashed.com
ArticoleMainMediuPrimărie

10.000 de pisici, sterilizate gratuit de ASPA. Proiectul va fi supus la vot în CGMB

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București (ASPA) ar putea steriliza gratuit...

20.000 euro de la Primăria Sectorului 3, pentru Parohia Romano-Catolică Sfânta Cruce. Foto: Google Maps
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | 20.000 euro de la Primărie, pentru Parohia Romano-Catolică Sfânta Cruce

Parohia Romano-Catolică Sfânta Cruce va primi 20.000 euro de la Primăria Sectorului...