Primul element de tablier al pasajului peste A1 București-Pitești va fi ridicat miercuri, 13 martie, anunță Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, printr-o transmisiune live pe Facebook.
În urma unei vizite de lucru pe șantierul lotului 3 al A0 Sud, oficialul declară:
Minunea se întâmplă săptămâna viitoare. Aceste grinzi care așteaptă de câteva luni să fie ridicate peste autostrada A1, începând de luni-marți, vor fi mobilizate. Cele două macarale vor ridica simultan, în tandem, tablierul. Miercuri, ar trebui să se ridice primul element de tablier pe această zonă.
Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor
De luni, 18 martie, ar trebui să fie turnat asfaltul peste breteaua pentru devierea traficului. Ulterior, traficul va fi deviat pe bretelele provizorii, astfel încât să fie montat tablierul și peste zona centrală a pasajului, susține oficialul.
Ionel Scrioșteanu a verificat și stadiul lucrărilor la podul de peste râul Ciorogârla unde au fost amplasate toate grinzile. Tot de săptămâna viitoare, ar trebui să înceapă și lucrările de armare și suprabetonare a podului, declară unul dintre șefii șantierului.
Termenele înaintate vs realitatea din teren
În urmă cu o săptămâna, Asociația Pro Infrastructura a filmat pe șantierul lotului 3 din Autostrada A0 Sud, între nodurile cu Autostrada A1 (Bâcu) și DN6 (Bragadiru). Asociația și-a exprimat îngrijoararea privind ritmul lent al lucrărilor, susținând că segmentul de drum nu va fi terminat nici măcar anul acesta, dacă cei de la Aktor nu se vor mobiliza:
„(…) Abia dacă au trecut de 60% stadiu fizic când ei au termen contractual de finalizare… luna viitoare! Așa cum vă tot spunem de-un an de zile, nu-l vor respecta. Au acumulat cel puțin 9-10 luni de întârziere și trebuie neapărat să le recupereze!
Să pui în teren aproximativ 35% pe 18 kilometri de autostradă în 10 luni rămase din 2024 este foarte dificil chiar și pentru un constructor serios și puternic, darămite pentru grecii de la Aktor. Și, dacă nu se vor mobiliza exemplar imediat, în următoarele 60-90 zile misiunea lor va deveni una imposibilă ca să fie dusă la capăt în 2024.”
Și cetățenii sunt reticenți cu privire la termenele înaintate de autorități, potrivit comentariilor de pe Facebook:
Nu va fi gata nici in 2025. Cu 2% avans lunar, faceti dvs calculele. Mulțumim!
Utilizator Facebook
Drept răspuns, oficialul de la Transporturi declară:
Ba eu cred că începe să funcționeze, văd oameni și subantreprenori noi pe șantier. Încă nu este destul, dar pare că intră pe un trend mai bun. Mulțumesc!
Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor
Segmentul Sud al Autostrăzii București, este împărțit în trei loturi, pentru care au fost anunțați câștigătorii licitațiilor încă din primăvara lui 2019. Primele două loturi au fost câștigate de consorțiul turcesc Alsim-Alarko iar cel de-al treilea de asocierea greco-română Aktor-Euroconstruct. Ulterior, Aktor a preluat construcţia în întregime, potrivit Rador.
Stadiul lucrărilor la Autostrada de Sud a Capitalei, potrivit celor mai recente date ale Asociației Pro Infrastructură (31.12.2023):
- Lotul 1, dintre Glina și Vidra – 83.75%
- Lotul 2, dintre Vidra și Bragadiru – 99.47%
- Lotul 3, dintre Bragadiru și Joița – 58,4%
În ciuda întârzierii de peste jumătate de an față de data stabilită inițial, și Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu declara că noul termen asumat de Aktor, compania grecească responsabilă de finalizarea lotului 3 al A0, este realizabil. Oficialul își dorește ca circulația pe segmentul sudic al Autostrăzii Capitalei să se deschidă la finalul verii.
CITEȘTE ȘI:
- Şantierul de pe lotul 3 al A0 Sud avansează în ritm de melc. Proiectul ar trebui finalizat anul acesta
- DN1 | Trei benzi pe sens între Aeroportul Otopeni și A0
- Noi promisiuni pentru A0 Sud: Circulația va fi deschisă la finalul verii
- „Autostrada-muzeu“ | Primii şoferi au intrat în această după-amiază pe micul tronson din A0
- „Autostrada-muzeu”, inaugurată cu 190 km/h de un șofer începător
Comments are closed.