Cu toate că, oficial, nicio școală din Capitală nu învață în trei schimburi, cel puțin două unități școlare au „program decalat”. În această situație se află și Școala nr. 195 Hamburg, cea mai mare din București.
În realitate, „programul decalat” este doar o denumire diferită pentru cel în trei schimburi, interzis de Legea Învățământului, începând cu acest an școlar.
În ciuda scandalului privind „falsa” demisie în bloc a conducerii Școlii nr. 195, ministrul Educației nu admite că există această problemă, în lipsa unei sesizări oficiale din partea Inspectoratului, potrivit observator.news.ro.
ISMB a raportat că nicio școală nu învață în trei schimburi
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a raportat că în acest an școlar, nicio unitate de învățământ nu învață în trei schimburi. Totuși, cel puțin două școli și două licee din Capitală se află în această situație, după cum au relatat site-urile Observator și Edupedu.
Este vorba despre Școala Gimnazială nr. 195 Hamburg, Școala Gimnazială nr. 280, Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja„ și Liceul Teoretic „Ion Barbu”.
Spre exemplu, elevii de la cea mai mare școală din Capitală încep cursurile de la ora 08:00, ora 11:20 şi ora 13:00. La mijloc sunt prinși elevii de clasa a III-a, care au fost și mutați, în containere, din cauza lucrărilor de extindere și consolidare.
Cursurile durează 45 minute, iar pauza, cinci minute.
Reacția ministrului Educației: „Să se facă o sesizare către Inspectorat”
Ministrul Educației a declarat că nu a fost înștiințat despre școlile din Capitală cu program în trei schimburi, amintind că legea interzice acest lucru. Totuși, nu a dorit să discute mai multe despre problemă, în lipsa unei sesizări oficiale din partea ISMB.
„Ca ministru nu pot spune decât că este ilegal să funcționeze o școală în trei schimburi.
Dacă există această problemă, trebuie să fie semnalată de către părinți sau de către cineva, către inspectorat și dacă inspectoratul nu reacționează către minister, nu vreau să discut ceva ce este în afara legii ca să-i găsesc o justificare.
Vă rog să mi se facă o sesizare, adică către inspectorat prima dată și după aceea discutăm”, a declarat Daniel David în platoul Observator.
Falsa demisie a conducerii școlii Hamburg
Amintim, în urma numeroaselor reclamații din partea părinților, care au anunțat că vor apela inclusiv la instanțele de judecată, directorii Școlii 195 și-au anunțat demisia în bloc. Ulterior, în urma discuțiilor cu Inspectoratul, conducerea școlii s-a răzgândit.
În paralel, peste 230 de părinți ai elevilor de clasa a III-a care fac ore zilnic de la 11:20 la 14:00 au depus sesizări și au anunțat că vor merge în instanță, acuzând că elevii lor sunt obligați să învețe într-un sistem „haotic, abuziv și ilegal”.