Revine canicula în Capitală, iar temperaturile vor crește până la 37…38 de grade. În aceste condiții, Miniterul Sănătății activează planurile de măsuri pentru zilele caniculare.
Specialiștii solictă direcțiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanță și unităților de primiri urgențe aplicarea unor reguli, în zilele cu temperaturi ridicate și discomfort termic crescut.
Ministerul Sănătății impune reguli instituțiilor sanitare
Direcțiilor de sănătate publică, serviciile de ambulanță și unitățile de primiri urgențe trebuie să ia următoarele măsuri:
1. Alertarea și suplimentarea echipajelor de ambulanță acolo unde numărul solicitărilor este în creștere.
2. Verificarea condițiilor de asigurare a asistenței medicale în unitățile sanitare, inclusiv a stocurilor de medicamente de urgență, în special a celor destinate tratării afecțiunilor determinate sau agravate de caniculă, precum și a resurselor umane.
3. Colaborare cu autoritățile locale pentru amenajarea punctelor de distribuire a apei potabile și de acordare a asistenței populației în spațiile publice.
4. Intensificarea controalelor igienico-sanitare în unitățile cu profil alimentar și în taberele școlare.
CITEȘTE ȘI: Primăria Sectorului 2 a amenajat trei zone unde bucureștenii se pot răcori în zilele caniculare
Ce măsuri de protecție trebuie să ia populația
Pe lângă măsurile recomandate instituțiilor de sănătate publică, Ministerul Sănătății face recomandări și pentru populație.
1. Hidratare corespunzătoare.
2. Evitare expunerii prelungite la soare, în special în intervalele cu temperaturi maxime.
3. Limitarea activităților fizice intense desfășurate în aer liber.
4. Acordați atenției deosebite copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.
CITEȘTE ȘI: Cod galben de căldură, în Capitală. Temperaturile se păstrează ridicate toată săptămâna
Unde se pot răcori bucureștenii în zilele caniculare. Aproape 300 de adăposturi climatice sunt deschise în oraș
În zilele cu temperaturi extreme, bucureștenii au la dispoziție aproape 300 de adăposturi climatice în care se pot retrage temporar pentru a se proteja de căldură. Rețeaua cuprinde spații puse la dispoziție de instituții publice și organizații partenere, inclusiv farmacii.
71 de instituții publice și 200 de sedii de farmacii partenere, sunt la dispoziția trecătorilor care au nevoie.
Ministerul Mediului precizează că, în funcție de locație, acestea oferă spații climatizate sau mai răcoroase, locuri pentru odihnă, apă potabilă și alte facilități. Unele dintre ele dispun și de toalete sau truse de prim ajutor.
În toate cele aproape 300 de adapostur climatice accesul este gratuit. In cazul in care se aglomereaza, prioritate vor avea:
- persoanele vulnerabile;
- copiii;
- femeile însărcinate;
- persoanele vârstnice;
- persoanele cu dizabilități;
- persoanele care suferă de boli cronice.
Unde se găsesc adăposturi climatice
Platforma București Rezilient pune la dispoziție o hartă interactivă pe care pot fi consultate locația, adresa, programul, capacitatea și dotările disponibile pentru fiecare adăpost. Harta permite și identificarea celui mai apropiat punct. Adăposturile sunt semnalizate și la fața locului prin însemnul distinctiv „Adăpost climatic”.

Adăposturile climatice interioare sunt deschise tot timpul anului, in functie de programul institutiilor in care se afla. Adăposturile exterioare sunt accesibile pe tot parcursul anului, dar facilitățile de răcire și hidratare funcționează sezonier, în funcție de condițiile meteorologice și de posibilitățile tehnice ale administratorilor.
Platforma include și harta cișmelelor publice din București. Pentru fiecare punct poate fi consultată adresa, iar utilizatorul poate accesa navigarea prin Google Maps pentru a ajunge la sursa de apă potabilă aleasă.
CITEȘTE ȘI: Încă un tunel de răcorire a fost instalat în București, la Piața Sălăjan. Unde sunt amplasate celelalte opt