Metrorex vrea să cumpere două drezine pe motorină, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Valoarea estimată a investiției se ridică la peste un milion de euro, echivalentul a 5.500.826 de lei.
Achiziția are loc în contextul în care compania de metrou din București are datorii mari la curentul electric achiziționat de la Hidroelectrica.
Ce va face Metrorex cu cele două drezine pe motorină
Caietul de sarcini arată că este vorba despre drezine cu motor diesel Euro 6, de tip AGR 200. Acestea vor fi folosite în scopul transportului de materiale necesare pentru lucrări, iar ansamblul trebuie să poată remorca cel puțin 280 de tone, într-un drum fără pantă, la viteza de 20 de kilometri la oră.
Greutatea aderentă de tară, a unei astfel de locomotive trebuie să fie de 23 de tone. La livrare, aceasta va trebui să fie însoțită de vinciuri hidraulice pentru intervenție, trusă mecanică completă, cu chei, tubulare, clești, ciocan și levier, dar și cu stingătoare cu pulbere. Mai mult, aceasta va trebui să fie dotată cu un motor de 160 kW și cu o suspensie pe arc laminar.
De asemenea, Metrorex mai vrea ca drezina AGR 200 să fie adaptată și autorizată și pentru circulația sub tensiunea electrică existentă în șina de contact, precum și o protecție pentru condițiile de muncă din tunel, respectiv împotriva prafului și a umidității.
Potrivit aceluiași document, cele două utilaje ar urma să fie folosite la Depoul Berceni, aflat în Sectorul 4 al Capitalei. Furnizorul va trebui să asigure și o garanție de minim doi ani pentru orice defecțiuni apărute.
„Furnizorul răspunde pentru calitatea produselor în cadrul termenului de garanție. Produsele depreciate în perioada de garanție, precum și cele care prezintă vicii ascunse vor fi înlocuite gratuit de furnizor”, mai prevede caietul de sarcini.
Înscrierea la licitație se poate face până pe 15.09.2026 la 15:00. Până acum nicio firmă nu a depus vreo declarație de participare.
Metrorex: achiziția contribuie la asigurarea continuității
Metrorex a explicat, la solicitarea Buletin de București, de ce a optat pentru drezine pe motorină pentru a intra în tunelurile de metrou care și așa sunt foarte poluate.
„Drezinele sunt vehicule feroviare destinate transportului personalului, a materialelor și echipamentelor necesare lucrărilor de construcții, reparații și mentenanță a căii ferate, precum și pentru intervenții operative și verificări tehnice a infrastructurii.
Acestea sunt implicate direct în majoritatea lucrărilor importante desfășurate la nivelul liniilor, precum: refacția și înlocuirea șinelor uzate; înlocuirea aparatelor de cale (macazuri, ace, contraace etc.), transportul materialelor grele (șine, traverse, componente metalice), evacuarea și transportul materialului rezultat din demontări (fier vechi), intervenții rapide pentru remedierea defectelor apărute în exploatare; transportul echipelor de lucru și al utilajelor de mică mecanizare”, a transmis directorul Metrorex, Mariana Miclăuș, pentru Buletin de București.
De asemenea, tot cu ajutorul acestor vehicule se mai transportă și materialele folosite în paza și stingerea incendiilor, precum coloanele PSI, motoarele și pompele submersibile folosite în cazul acumulărilor de apă subterane, dar și tamburii de cabluri.
Cât despre necesitatea achiziției, șefa metroului din Capitală a explicat că este justificată de înnoirea parcului de material rulant de intervenție. Potrivit acesteia, achiziția contribuie la asigurarea continuității și siguranței în exploatare a rețelei de metrou.
CITEȘTE ȘI: Sindicaliștii Metrorex, după scandalul privind datoriile la energie: „Fără compensație, metroul se va opri în 2026”
Metrorex vrea să cumpere și vagoane platformă
În paralel cu licitația pentru drezine de intervenție, Metrorex a mai publicat un anunț de participare pentru o procedură simplificată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, de data aceasta pentru vagoane platformă. Valoarea estimată a celui de-al doilea contract este de 431.404 de lei, adică mai puțin de o sută de mii de euro.
Astfel, după un calcul simplu, fiecare vagonet ar urma să coste puțin peste 20.000 de euro.
Potrivit caietului de sarcini, platformele ar urma să fie folosite pentru transportul de materiale.
Documentul prevede ca platforma să poată fi tractată atât de un utilaj de cale ferată, cât și de utilaje șină-șosea precum camioane și excavatoare. Aceste platforme sunt destinate circulației pe secțiile unde traficul din subteran este închis.
În urma licitației, compania de transport cu metroul ar urma să cumpere patru astfel de platforme, care vor fi alocate tot Depoului Berceni. De această dată, ofertanții trebuie să asigure o garanție mai mare, de 36 de luni.
CITEȘTE ȘI: Aerul toxic pe care îl respirăm pe peronul de la metrou