Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 2 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Metrorex cere peste 11 milioane de euro de la Alstom, pentru întârzierea livrării ramelor de metrou
ArticoleȘtiriTransport

Metrorex cere peste 11 milioane de euro de la Alstom, pentru întârzierea livrării ramelor de metrou

197

Metrorex a emis penalităţi de 11 milioane de euro firmei care trebuia să livreze garnituri de metrou pentru magistrala M5. Sunt penalităţi de 4700 de euro pe zi, pentru o ramă de metrou şi 650 de euro pe zi pentru un simulator de conducere, conform unor documente publicate de Presshouse.  

Alstom Transport, firma care trebuia să livreze ramele de metrou pentru magistrala M5 în 2023, a semnat contractul cu Metrorex în 12 decembrie 2020, moment din care nu a  respectat graficele de livrare. În contract erau stipulate 12 luni pentru proiectare, 18 luni pentru fabricație și livrarea primei rame în România, 7 luni pentru livrarea ramelor de la nr. 2 la 13 după luna a 23-a, 29 de luni pentru punerea în funcțiune cu călători și 30 de luni pentru livrarea simulatorului de conducere, potrivit sursei citate. 

Trenurile sunt produse în Brazilia şi ar fi trebuit să ajungă pe parcursul anului 2023, dar, conform explicaţiilor companiei, anumite rute de aprovizionare au fost blocate din cauza războiului din Ucraina şi întreaga producţie a suferit întârzieri.

  • Rama 1 – scadență la 02.05.2023, întârziere de 213 zile, penalități de 1.004.261,69 euro; adică în jur de 4.700 euro/zi
  • Simulator de conducere – scadență la 02.05.2023, întârziere de 213 zile, penalități de 139.230,18 euro; adică în jur de 650 euro/zi
  • Rama nr. 2 pana la 13 – scadență la 02.05.2023, întârziere de 182 zile, penalități de 858.101,54 euro, pentru fiecare ramă; adică în jur de 4.700 euro/zi

Pe 15.12.2023, Alstom a prezentat către METROREX un grafic de livrare actualizat, dar care nu a fost transmis oficial, cel puțin până la data de 18.01.2024. METROREX a emis cele două facturi referitoare la penalități, arată  Presshouse. În același timp, în luna ianuarie, a existat o cercetare internă la Metrorex cu privire la „informarea eronată cu privire la calculul penalităților”.

Grindeanu a înaintat public o altă sumă: 20 de milioane de euro

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat pe 30 ianuarie 2024 că Alstom va trebui să plătească aproximativ 20 de milioane de euro pentru că nu a livrat la timp garniturile de metrou promise prin contract:

„Vorbim de un conglomerat, de o companie imensă. Având în vedere toate contractele astea semnate în ultimii ani cu acest furnizor, fie că vorbim de metrou, fie că vorbim de garnituri noi, poate România devine mai importantă din perspectivă mondială pentru această companie şi poate că devenim o prioritate. Ăsta este singurul apel pe care pot să îl fac. Dacă nu, vor curge în continuare penalităţi”.

Valoarea contractului pentru primele 13 trenuri este de peste 100 de milioane euro. Fiecare tren are șase vagoane, 114 metri lungime și capacitatea este de 1.200 de pasageri/tren. Timp de câteva luni se vor face teste cu noile trenuri, așa că va mai dura până să fie puse pe M5, către Drumul Taberei.

CITEŞTE ŞI:

pe același subiect

ArticoleȘtiri

ASPA | Dramele câinilor abandonaţi continuă și în perioada sărbătorilor

Două cățelușe abandonate au fost capturate și transportate, împreună cu puii lor,...

ArticoleMainPrimărie

Sector 6 | Bancă de alimente pentru ajutorarea persoanelor nevoiaşe şi combaterea risipei

Prima bancă de alimente care va fi deschisă de o autoritate publică...

ArticoleMainPolitic

Cine a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei la alegerile din iunie 2024. Lista candidaţilor

Nouă candidaţi au fost admişi pe buletinul de vot de la alegerile...