Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Sunday , 28 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole A patra „săptămână epidemică”. Gripa și infecțiile respiratorii stagnează, în timp ce cazurile de rujeolă cresc
ArticoleMainSănătate

A patra „săptămână epidemică”. Gripa și infecțiile respiratorii stagnează, în timp ce cazurile de rujeolă cresc

184
green, brown, and white textile
Sursă: Unsplash

Săptămâna 29 ianuarie – 4 februarie este a patra „săptămână epidemică” succesivă – o săptămână în care activitatea gripală este pe pragul epidemic, peste nivelul mediu înregistrat în ultimii 5 ani, conform definițiilor oferite de către ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în cadrul unei conferințe de anul trecut. Cazurile de gripă și infecții respiratorii se mențin la aproximativ aceeași intensitate cu săptămâna precedentă, iar cazurile de rujeolă sunt mai multe cu 140, în București și Ilfov.

„incidența infecțiilor respiratorii a depășit nivelul mediu calculat pentru ultimele sezoane, activitatea gripală a continuat cu o intensitate înaltă și o răspândire geografică extinsă a circulației virusurilor gripale la nivelul întregii țări”, potrivit raportului săptămânal publicat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), pentru săptămâna în curs.

Potrivit datelor săptămânale furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică/// infecțiile respiratorii = gripă clinică+IACRS+pneumonii) /// SARI = Infecții Respiratorii Acute Severe

Numărul deceselor din acest sezon gripal a ajuns la 65, cu 14 în plus față de săptămâna precedentă, dintre care, într-un caz, a fost vorba de un copil de până în 4 ani. Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate în București și două în Ilfov. Majoritatea, 44 dintre ele, au fost în cazul persoanelor de peste 65 de ani, 14 persoane erau în grupa de vârstă 50-64, patru persoane în grupa 15-49 de ani, și în trei cazuri a fost vorba de copii sub patru ani.

Rujeolă

În ultima săptămână au fost înregistrate aproape 100 de cazuri noi de rujeolă în București și 40 de cazuri noi în Ilfov.

În ultima săptămână s-au mai vaccinat 9.087 de copii, ajungând la un total de 62.564 copii vaccinați cu ROR (împotriva rujeolei, oreionului si rubeolei), potrivit datelor consultate de Buletin de București. Numărul total de cazuri înregistrate, la nivelul României, în acest sezon, este de 4.679 cazuri, împărțite, după statusul vaccinal, astfel:

Alertă epidemiologică

Săptămâna precedentă s-au întrunit condițiile definitorii unei „situații de alertă epidemiologică”, potrivit ultimului raport săptămânal publicat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

„Această situație va mai dura până la sfârșitul lunii februarie. Anul acesta există un decalaj de trei săptămâni. Anul trecut a fost un sezon gripal atipic, iar declararea acestei stări de alertă epidemiologică s-a făcut cu 3 săptămâni mai devreme”, a declarat Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.

Anul trecut, „alerta epidemiologică” a fost declarată la începutul lunii ianuarie. Pe atunci, infecțiile respiratorii depășeau cu peste 20% media multianuală a ultimelor cinci sezoane pre-pandemice pentru aceeași perioadă.

Vârful era estimat a fi atins în perioada 15 ianuarie – 10 februarie, înregistrându-se o creștere a numărului de cazuri de gripă cu 5 săptămâni mai devreme decât în sezonul prepandemic din 2019-2020.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila explica la acea vreme această diferență statistică printr-un trend deja existent în care sezonul gripal se apropria din ce în ce mai mult de Anul Nou, cumulat cu imunitatea scăzută la virușii gripali cauzat de ultimii doi ani pandemici, în care virușii nu au circulat cu frecvența lor obișnuită.

CITEŞTE ŞI: