Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 20 February 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeaturedTransport

Membru al Adunării Acționarilor de la STB, despre planul de eficientizare economică: „Sunt unele măsuri total ilegale acolo”

11
Membru AGA STB, despre planul de eficientizare economică a societății: „Sincer, nici nu l-am văzut” | FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Membru AGA STB, despre planul de eficientizare economică a societății: „Sincer, nici nu l-am văzut” | FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Planul de eficientizare economică al Societății de Transport din București (STB) nu a fost consultat de Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) înainte de publicare, potrivit lui Marian Artimon, membru al acestui organism.

Documentul îi pune în față pe mai mult de 4.500 de angajați cu tăieri salariale și reducerea programului de muncă.

„Astăzi am văzut comunicatul și l-am sunat pe fostul director general, care mi-a zis că a avut loc ședința Consiliului de Administrație, și a trecut.

L-am întrebat cum a trecut, că n-am văzut planul deloc. Acesta a zis că urmează să îl înainteze și către AGA. După părerea mea, dacă tot m-ați întrebat, acolo sunt unele măsuri total ilegale.” a declarat Marian Artimon pentru Buletin de București.

Întrebat dacă, în contextul tăierii salariale, angajații afectați vor ieși la proteste sau se vor alia într-o grevă, acesta a atras atenția asupra problemei reducerii săptămânii de lucru la patru zile pentru unii angajați, întrucât legea prevede un minim de 20 de zile lucrătoare pentru plata contribuțiilor la stat.

„Dacă mie legea pensiilor îmi spune că dacă n-am 20 de zile lucrătoare pe lună, nu sunt cotizant, oamenii ce fac? Nu își mai iau vechime? Muncesc 18 zile iar pentru restul pentru 2 zile nu au stagiul de cotizare complet.” a mai explicat acesta.

De asemenea, membrul AGA a explicat faptul că „problema mai mare” o constituie plata penalităților către uzina din Pașcani care ar fi trebuit să livreze un set de tramvaie în Capitală. STB a fost obligată de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) să cumpere tramvaiele rusești de la compania Electroputere VFU Pașcani, la prețul total de 70 de milioane de lei, după cum scria Buletin de București în luna noiembrie a anului trecut.

„Oamenii merg în instanță și vor câștiga. Nu câștigă numai faptul că li se dau drepturile înapoi, vor câștiga și cheltuielile de judecată și dacă ai vreo 3000 de oameni care au dat 2000 de lei la avocat și câștigă în instanță, putem să ne trezim cu 6.000.000 de lei, cheltuială suplimentară.” spune Artimon.

CITEȘTE ȘI: Modernizarea Complexului Feroviar București intră în linie dreaptă: proiectul va fi scos la licitație | Club Feroviar

Ce prevede planul în 12 puncte al STB

Societatea de Transport a transmis și lista celor 12 pași pe care vrea să îi pună în aplicare pentru a remedia problemele financiare ale companiei. Printre aceștia se numără atât soluții precum reducerea numărului de posturi de conducere, cât și cea a creșterii tarifelor sau reducerea săptămânii de lucru la 4 zile pentru o parte din personal.

Iată listă completă inclusă în planul de redresare financiară:

  • Reducerea funcțiilor de conducere cu minimum 30 % și a directorilor cu 50%. Se va face o economie de circa 400.000 lei pe lună;
  • Reducerea temporară a săptămânii de lucru la patru zile pentru anumite categorii de personal, fără afectarea activității de transport. Este vorba despre personalul de conducere și TESA. Sunt exceptați șoferii de autobuze, troleibuze, vatmanii, angajații din depouri și autobaze (personalul de întreținere, maiștri). Impactul financiar este de peste 7,3 de milioane de lei pe lună;
  • Stoparea angajărilor și menținerea sistării promovărilor, cu excepția personalului esențial pentru exploatare;
  • Diminuarea orelor suplimentare și a orelor consecutive cu 7%. Impactul financiar: 385.000 de lei pe lună;
  • Programe de plecări voluntare și reorganizare. Impactul financiar: între 7 și 8 milioane de lei pe lună;
  • Optimizarea traseelor de acces și retragere;
  • Actualizarea tarifelor astfel încât să reflecte realitățile economice și costurile reale ale serviciului public de transport;
  • Creșterea gradului de conformare și descurajarea călătoriei fără titlu de transport valabil;
  • Reanalizarea politicii de gratuități care să asigure echilibrul între protecția socială și sustenabilitatea financiară a serviciului public;
  • Transportul public suplimentar pentru evenimentele publice va fi asigurat exclusiv în baza unor contracte și va fi prestat contracost, valorificarea prin publicitate a liniei turistice;
  • Eliminarea cheltuielilor neoportune;
  • Eșalonarea datoriilor. Datoria către ANAF se ridică, în prezent, la peste 1,4 milioane de lei.

Directorul general al STB a precizat că aceste măsuri au scopul de a reduce cheltuielile și de a crește veniturile fără a fi nevoie ca serviciul să fie întrerupt.

CITEȘTE ȘI: Se reînființează Autobaza Pipera, închisă în 2019 pentru a face loc autobuzelor din fieful lui Pandele

Autor

  • Alexandru Stan

    Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

scris de

Alexandru Stan

Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

pe același subiect

Stația de tramvai Șoseaua Giurgiului
ArticoleȘtiriTransport

Stația de tramvai „Șoseaua Giurgiului” se suspendă, de astăzi

Societatea de Transport București a anunțat că stația de tramvai „Șoseaua Giurgiului”...

Modernizarea Complexului Feroviar București
ArticoleȘtiriTransport

Modernizarea Complexului Feroviar București intră în linie dreaptă: proiectul va fi scos la licitație | Club Feroviar

Studiul de fezabilitate pentru modernizarea Complexului Feroviar București a fost finalizat, iar...

Patru linii STB ar putea fi deviate sâmbătă și luni seară
ArticoleȘtiri

Patru linii STB ar putea fi deviate sâmbătă și luni seară

Patru linii de transport operate de STB ar putea fi deviate atât...