Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 29 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainSănătate

Maternitatea Polizu modernizată. Salvați Copiii a reabilitat integral secții vitale pentru prematuri

12
Maternitatea Polizu: Salvați Copiii a reabilitat integral secții vitale din cea mai mare maternitate din țară
Maternitatea Polizu: Salvați Copiii a reabilitat integral secții vitale din cea mai mare maternitate din țară. Foto: Salvați Copiii

Organizația Salvați Copiii a finalizat lucrările de reabilitare și dotare integrală a Blocului Operator, Secției de Terapie Intensivă și Secției Obstetrică-Ginecologie 4. Maternitatea Polizu, cea mai mare din România, a fost modernizată într-un timp record.

Investiția totală a depășit 3,6 milioane de euro, iar zonele modernizate nu mai fuseseră renovate complet de peste 40 de ani.

Lucrările au inclus reabilitarea infrastructurii (instalații electrice, termice, sanitare, ventilație și climatizare), modernizarea sălilor de operație și dotarea cu echipamente medicale de ultimă generație.

Printre acestea se numără un generator electric modern, lămpi scialitice, console medicale, un sistem de alarmare „Nurse Call” și mobilier medical personalizat.

CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Un nou parc în Prelungirea Ghencea. 27 de hectare cu locuri de joacă de ultimă generație

Maternitatea Polizu modernizată în doar 9 luni

Modernizarea a fost implementată în trei etape: eliberarea și igienizarea spațiilor, refacerea completă a instalațiilor și a suprafețelor, apoi dotarea cu echipamente și mobilier.

În paralel, activitatea chirurgicală a fost relocată temporar în sala de operații a Centrului de Excelență al maternității, iar cazurile complexe au fost redirecționate către alte spitale.

În secția Obstetrică-Ginecologie 4 au fost renovate 11 saloane. Lucrările au inclus zugrăveli, refacerea instalațiilor electrice și sanitare, montarea rampelor pentru gaze medicale și a butoanelor de panică.

De asemenea, secția de neonatologie a fost dotată cu aparatură esențială pentru îngrijirea prematurilor, printre care: ventilatoare, ecograf, hotă cu flux laminar și un sistem de radiologie mobil.

Președintele Salvați Copiii, Gabriela Alexandrescu, a declarat că proiectul este important și va contribui la reducerea mortalității mamelor și a nou-născuților.

„Această intervenție majoră înseamnă condiții moderne de tratament, siguranță pentru paciente și personal medical, precum și un real progres în lupta împotriva mortalității materne și infantile. Proiectul reflectă un angajament colectiv – al Organizației Salvați Copiii, al companiilor partenere, al donatorilor individuali și al comunității”, a afirmat Gabriela Alexandrescu.

Salvați Copiii România este o organizație neguvernamentală cu o activitate de peste 35 de ani, dedicată protejării și susținerii drepturilor copilului.

În perioada 2010–2024, Salvați Copiii a investit peste 15 milioane de euro în modernizarea a 130 de unități medicale din România, contribuind la tratamentul a peste 260.000 de copii.

CITEȘTE ȘI: Salvați aricii de buldozere. Apel pentru animalele afectate de defrișarea din zona retrocedată a Parcului IOR

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.