Proiectul privind majorarea prețului gigacaloriei în București la 330 de lei pe gigacalorie se discută în ședința de consiliu general de astăzi. În vreme ce primarul general susține că este necesară această majorare, PSD cere retragerea proiectului de pe ordinea de zi.
„Este o majorare necesară, pentru a echilibra întreg sistemul de termoficare, pentru a permite menținerea sistemului de termoficare centralizat, care are beneficii importante în ceea ce privește mediul. Mă bucur că avem acordul majorității Consiliului General. Tariful nu a mai fost modificat din anul 2011 și prin această modificare ajungem la o sumă care este apropiată de cea a orașelor din România care au sisteme centralizate de termoficare”, a declarat primarul Nicușor Dan în urmă cu puțin timp, în debutul ședinței de Consiliu General.
USR a anunțat că susține acest proiect.
„Grupul USR va vota pentru acest proiect. Această decizie a fost luată după multiple discuții, politice și administrative. Populația nu trebuie să plătească în întregime și subvenția va fi crescută. Împreună cu populația, și primăria va acoperi această creștere de tarif. Această creștere a venit cu un pachet de reforme, modificarea strategiei de termie”, a precizat consilierul general Cosmin Șmighelschi.
Aurelian Bădulescu (PSD) cere retragerea proiectului de pe ordinea de zi. El susține că bucureștenii nu sunt pregătiți să facă față acestei creșteri.
„Avem rugămintea de a retrage proiectul de hotărâre privind aprobarea prețului de facturare al energiei termice furnizate populației din mai multe consiferente.
În primul rând, considerăm că bucureștenii nu sunt pregătiți să facă astăzi față sumei cu care vine inițiatorul acestui proiect, domnul Nicușor Dan, în fața bucureștenilor. Îmi pare rău că majoritatea de azi – dacă domnul Nicușor Dan nu va înțelege să scoată proiectul – va da un vot care va afecta toți bucureștenii. Solicitarea noastră e întemeiată pe mai multe chestiuni: ANRE atrage atenția atât celor de la Termoenergetica, cât și CGMB, că valorile pe pierderile energetice nu au fost evidențiate, lucru care nu asigură o mare transparență și credem că influențează în mod negativ, lucru pe care tânărul de 51 de ani, încă primar, îl propune spre aprobare. O altă chestiune peste care nu ar trebui să trecem este că, la aceast moment, Termoenergetica, prin domnul director al acestei unități, complicele lui Nicușor Dan, a înțeles să nu depună până acum bilanțul energetic pe anul 2021, lucru care să ne permită să înțelegem cum s-a ajuns la această valoare.
Cel mai important lucru, nu interesează nici pe Nicușor Dan, nici pe ceilalți care vor da un vot al rușinii, nu au luat în calcul categoriile vulnerabile”, susține Bădulescu.