Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 26 February 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Mai puțină transparență pe aeroporturile Otopeni și Băneasa. Statul răscumpără un pachet minoritar de acțiuni

261
Aeroporturile Otopeni și Băneasa
Statul român preia integral CNAB, care deține aeroporturile Otopeni și Băneasa. Foto: Facebook/Bucharest Airports

Statul va prelua integral Compania Națională Aeroporturi București, care deține aeroporturile Otopeni și Băneasa, conform deciziei de vineri, 9 ianuarie 2026, a acționarilor, scrie Ziarul Financiar.

Acționarul majoritar al companiei, care este statul român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), a votat pentru aprobarea intenției de a răscumpăra de acțiuni, deținute de Fondul Proprietatea.

CNAB este deținută în proporție de 80% de statul român și de 20% de Fondul Proprietatea, în prezent. Administratorul de fond de investiții alternative și administrator unic al Fondul Proprietatea S.A. este Franklin Templeton International Services S.À R.L.

Reprezentanții Franklin Templeton au votat împotrivă, însă votul statului a fost unul decisiv. După această hotărâre, urmează un proces de negocieze privind suma pe care statul o va plăti pentru preluarea controlului integral.

CITEȘTE ȘI Statul se pregătește să preia integral CNAB. Decizia va fi luată în ianuarie

Statul va prelua integral CNAB, care deține aeroporturile Otopeni și Băneasa

Potrivit informării transmise de Fondul Proprietatea Bursei de Valori București, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor CNAB de vineri, 9 ianuarie, a hotărât, la a doua convocare, „aprobarea propunerii din Nota nr. DF/1249/17.11.2025 privind intenția de răscumpărare a pachetului minoritar de acțiuni deținut de Fondul Proprietatea S.A. la Compania Națională Aeroporturi București S.A.”.

De asemenea, AGEA a aprobat mandatarea conducerii executive a CNAB pentru inițierea demersurilor necesare tranzacției, precum și pentru demararea unei proceduri de achiziție a serviciilor de consultanță financiară și asistență juridică.

Decizia a venit după ce, la finalul lui 2025, acționarul majoritar a respins propunerile Fondului care vizau listarea CNAB la bursă.

Fondul Proprietatea a afirmat, tot anul trecut, că listarea la bursă a CNAB ar putea genera 500 de milioane de euro pentru aeroporturile Otopeni și Băneasa.

Compania Națională Aeroporturi București este evaluată la circa 5 miliarde de lei. În 2024, a raportat venituri operaționale de 1,3 miliarde de lei și un profit net de 609 milioane de lei, cu 1.386 de angajați.

CITEȘTE ȘI METEO | Ninge în București din nou, sâmbătă noapte. Vreme deosebit de rece de duminică

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

Linia 479 prelungită Complexul Allegria
ArticoleȘtiriTransport

Linia 479 va fi prelungită până la Complexul Allegria, din acest weekend

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI) a anunțat că...