Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Magistrații Tribunalului București amână toate procesele pe o perioadă nedeterminată, în semn de protest

507
brown wooden tool on white surface
Sursă: Unsplah

Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului București a hotărât că intră în grevă, până când Guvernul le satisface cerințele cu privire la plata unor drepturi salariale: toate procesele, în afara urgențelor, sunt amânate. Aceștia își exprimă susținerea față de obiectivele personalului auxiliar și de specialitate.

Hotărârea a fost luată cu majoritate, în prezența a 197 de judecători, potrivit comunicatului de presă emis de Tribunalul București. Începând cu joi, 14 decembrie, toate cauzele vor fi amânate „până la alocarea de către puterea executivă a fondurilor necesare plății integrale a salariilor, precum şi a celorlalte drepturi de natură salarială legal stabilite prin ordine administrative și prin hotărâri judecătorești definitive.”

Potrivit aceluiași comunicat, urgențe reprezintă diverși pași ai unui dosar penal, precum măsurile preventive și perchezițiile domiciliare, și spețe civile în care sunt implicați copii:

  • în materie penală: măsuri preventive, cauzele prevăzute la art.138 Cod procedură penală, perchezițiile domiciliare
  • în materie civilă lato sensu: ordonanţe preşedinţiale vizând minorii, măsura plasamentului de urgenţă, ordine de protecţie, răpirile internaţionale de minori, suspendări provizorii de executare, grevă (acțiune în constatarea nelegalității grevei, acțiune în suspendarea grevei)
  • pe durata protestului să se efectueze procedura prealabilă doar în cauzele urgente civile lato sensu enunţate mai sus.

Pledoaria protestului

Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului București a hotărât, în unanimitate, faptul că proiectul Ordonanței de Urgență privind unele măsuri fiscal bugetare, publicat de Ministerul Finanțelor are un articol care încalcă „independența justiției” și Constituția României, cu privire la dreptul de proprietate al creditorilor din sistemul judiciar. Mai mult decât atât, judecătorii susțin că proiectul de OUG „creează o situație discriminatorie” și „încalcă principiul separației puterilor în stat ”. Motivația, redată integral:

„(Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului București) a hotărât, în unanimitate, că art.VIII din proiectul Ordonanței de Urgenta privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, publicat de Ministerul Finanțelor, este de natură a încălca independența justiției din perspectiva componentei financiare și de a afecta statutul constituțional al judecătorilor, nesocotind art.124 alin. 3 și art.133 alin.1 din Constituția României, republicată, precum și stabilitatea financiară și statutul personalului auxiliar de specialitate, instituind o gravă atingere a dreptului de proprietate al creditorilor din sistemul judiciar, cu încălcarea art. 44 din Constituție și art.1 din Protocolul nr. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, s-a apreciat că acest proiect creează o situație discriminatorie, cu încălcarea art.16 din Constituția României și art.14 CEDO, puterea executivă nesocotind în mod nepermis efectele hotărârilor judecătorești definitive, fundament al statului de drept, fiind încălcat principiul separației puterilor în stat garantat de art.1 alin. 4 din Constituția României, republicată”, potrivit comunicatului Tribunalului București.

În articolul respectiv al OUG, Ministerul Finanțelor își asumă că va plăti salariile restante pretinse prin proteste de personalul auxiliar „eșalonat, pe o perioadă de 7 ani”:

Sursă: Captură de ecran, Articolul VIII, al OUG privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene.

Protestul general al justiției

La începutul lunii, grefierii, informaticienii şi registratorii de la Judecătoria Sectorului 3 au organizat un protest spontan, cu privire la plata incompletă a salariilor, și o parte dintre grefierii din Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL, sindicat ce reprezintă peste 90% din personalul auxiliar de specialitate, au protestat în fața Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti, acuzându-i reprezentanții de ignorarea hotărârilor judecătorești definitive prin care li se recunosc salariile restante și pe care îi acuză că achită discreționar drepturile salariale.

La momentul elaborării legii de salarizare în vigoare, nr. 153/2017, salariile grefierilor au fost calculate greșit, lucru pe care, după ce și-au dus plângerea în instanță, judecătoriile l-au confirmat, și au recunoscut recalcularea corectă a salariilor personalului. Sumele restante nu vor fi, însă, restituite curând, potrivit Ministrului Finanțelor Marcel Boloş, într-un comunicat al Blocului Național Sindical.

Mai mult decât atât, grefierii sunt nemulțumiți și de faptul că salariile acestora nu au mai fost majorate de 6 ani, și faptul că orele suplimentare nu sunt plătite şi nu pot fi compensate cu timp liber corespunzător din cauza volumului de muncă şi a lipsei acute de personal.

pe același subiect

Daniel Băluţă la ceremonia de învestire. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (III)

Daniel Băluţă este al treilea primar care răspunde iniţiativei Buletin de Bucureşti...

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...