Primăria Sectorului 2 a fost amendată de Garda de Mediu pentru reducerea spațiului verde și pentru tăierea ilegală a unor arbori în cartierul Baicului, pentru a face locuri de parcare în grădinile blocurilor, scrie Hotnews.
Firma care a făcut lucrările are acum obligația de a reamenaja cu respectarea spațiului verde, însă primarul Rareș Hopincă a contestat amenzile în instanță și spune că „este absolut necesar să continuăm”.
Proiectul pe care îl face Primăria Sectorului 2 în Baicului prevede „regenerarea urbană” a spațiilor publice dintre străzile Doamna Ghica, Baicului, Heliade Între Vii și Dumitru Slugerul. În total circa 17 hectare.
Copaci prinși în beton pentru locuri de parcare în grădinile blocurilor
Lucrările au început în noiembrie cu tronsonul cuprins între străzile Doamna Ghica, Râșnov, Paharnicul Turturea și Dimitrie Grozdea, în cadrul unui proiect-pilot.
„Se propune executarea unor lucrări de amenajare și modernizare a spațiului public (spații verzi, parcări și platforme existente, trotuare, alei, străzi, împrejmuiri, mobilier urban) din interiorul perimetrul cuprins de străzile Doamna Ghica, Baicului, Heliade între Vii și Dumitru Slugeru.
Lucrările constau în refacerea trotuarelor, amenajarea corespunzătoare a parcajelor auto și refacerea sistemului rutier; se vor reface inclusiv zonele de spații verzi și zonele de grădini din jurul blocului”, este descrierea oficială a proiectului în documentele Primăriei.
Primăria Sectorului 2 a tăiat din grădinile blocurilor și a mutat trotuarul acolo, ca să poată face mai multe locuri de parcare.
Prin această reconfigurare se vor obține în final 2.673 locuri de parcare, față de 937 câte erau, după cum arată și descrierea oficială.
Garda de Mediu a amendat Primăria Sectorului 2 cu 50.000 de lei, pentru că a făcut lucrări fără aviz de mediu. Și cele două firme care au executat lucrările au fost amendate pentru reducerea spațiului verde.
În apărarea sa, Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, spune că acolo unde s-a tăiat din grădinile blocurilor pentru lucrări este o „eroare a constructorului”, care a fost sancționată de Primăria Sectorului 2.
Continuarea în Hotnews.