Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Tuesday , 16 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Sănătate LIVE TEXT. Coronavirus – București, 23 martie 2020
SănătateȘtiri

LIVE TEXT. Coronavirus – București, 23 martie 2020

40

La 27 zile după depistarea primului caz de Covid-19 pe teritoriul României există 576 de persoane testate pozitiv. Cele mai multe sunt în București. Ieri au fost confirmate primele decese din țară; pacienții aveau afecțiuni preexistente foarte grave. Numărul de decese a crescut astăzi. România se află acum în stare de urgență.

Vezi mai jos cele mai recente informații oficiale de astăzi. Toate noutățile din zilele trecute le găsești aici.

Iată cifrele din spatele epidemiei de Coronavirus și actualizări zilnice ⬇️

Ora 20:10

La o zi după anunțarea primului deces cauzat de Covid-19 pe teritoriul României numărul deceselor ajunge la 7. Al șaptelea pacient care a decedat avea 65 ani. El a fost internat la Spitalul Universitar București și confirmat pozitiv în urmă cu două zile. Pacientul necesita dializă și a intrat în contact de salon cu un alt pacient dializat care a decedat ca urmare a infecției cu noul coronavirus.

Ora 18:50

În urma ședinței de consiliu de astăzi, Gabriela Firea a anunțat măsurile de protecție a persoanelor dezavantajate:

  • Cantina Socială Grivița va deveni punct permanent de preparare, servire și distribuire a hranei calde pentru situații de urgență;
  • persoanele fără adăpost vor primi cazare permanentă în regim de urgență;
  • se va suplimenta numărul de locuri disponibile pentru victimele violenței domestice;
  • se va suplimenta numărul de locuri destinate persoanelor adulte fără adăpost, femei, prin deschiderea unui nou centru cu cazare permanentă, în regim de urgență.

Ora 18:45

Încă un deces al unei persoane infectate cu Covid-19; numărul a ajuns la 6. Persoana este un bărbat de 64 de ani, din Arad, care a fost internat în urmă cu trei zile în stare gravă la Spitalul Arad, intubat în secția ATI. Bărbatul a decedat în cursul zilei de astăzi și tot în azi a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus.

Ora 15:30

ANPC a început o campanie de verificare a marilor lanțuri de magazine pentru a stabili dacă măsurile de prevenție COVID-19 sunt respectate. Până acum nu a fost identificată nicio problemă.

Ora 14:15

Începând de mâine, 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate. De asemenea, se suspendă consultațiile programate și programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private.

În termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital.

Conducerile spitalelor pot decide reorganizarea programului și a permanenței personalului, prin introducerea activității medicale în regim de ture și gărzi, fără afectarea salarizării personalului.

Ora 14:10

Președintele României Klaus Iohannis a declarat că statul este pregătit să impună măsuri mult mai dure atunci când va fi cazul. Totodată a anunțat că un nou pachet de măsuri economice care să vină în sprijinul angajaților este în desfășurare.

Ora 14:00

A fost înregistrat al cincilea caz de deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus. Este vorba de un bărbat de 71 ani din Suceava, confirmat chiar astăzi. El a fost internat la Spitalul Suceava pe 21 martie. Persoana a fost internată anterior în secția de cardiologie unde este posibil contact cu pacienta transferată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

Ora 13:00

Astăzi au fost confirmate alte 143 de noi cazuri de îmbolnăvire, ceea ce aduce numărul total la 576. Dintre cele 576, 73 au fost declarate vindecate și externate. Până în prezent s-au înregistrat 4 decese; toți cei patru sufereau de boli cronice preexistente.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 118 persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.

La ATI, în acest moment, sunt internați 15 pacienți, din care 7 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.066 de persoane pentru care se efectuează verificări. Alte 72.247 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.223 de teste, din care 277 în unități medicale private.

Ora 12:00

În această dimineață a fost înregistrat al patrulea deces al unei persoane confirmată pozitiv la COVID 19. Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 ani, internată în data de 21 martie 2020 în Spitalul Suceava, cu afecțiuni asociate cronice (diabet, boli cardiovasculare). Nu are istoric de călătorie și nu a venit în contact cu o persoană confirmată pozitiv.

scris de
Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

ArticolePrimărieȘtiri

Părinții și copiii din București vor decide cum arată un oraș prietenos cu cei mici

Primăria Capitalei, alături de UNICEF, va realiza, în perioada următoare, două chestionare...

ArticoleȘtiri

METEO | Temperaturi ridicate și precipitații, în prima parte a săptămânii, în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie anunță un început de săptămână cu temperaturi extrem...