Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 1 October 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Linia de tramvai care va lega cartierele Pantelimon și Pipera a trecut de votul consilierilor din Sectorul 2

326

Consilierii locali din Sectorul 2 au aprobat, astăzi, construirea a 12,2 km de linie de tramvai din Bd. Dimitrie Pompei și până în Şos. Vergului. Segmentul de tramvai va lega cartierele Pantelimon și Pipera și va fi finanțat din fonduri europene sau prin fondurile venite prin PNRR. Primăria Sectorului 2 și PMB urmează să realizeze documentaţiile cadastrale, urbanistice, tehnice și economice necesare pentru a începe execuția proiectului.

În ședința de consiliu local, timp de câteva minute consilierii PSD i-au reproșat primarului Radu Mihaiu că acest proiect nu este eficient până când nu va fi finalizat proiectul de la Pasajul Doamna Ghica. De asemenea, consilierii Partidului Social Democrat susțin și că proiectul a fost preluat din PUZ-ul Coordonator al Sectorului 2 cu a cărui suspendare edilul Sectorului 2 a fost de acord.

În replică, Radu Mihaiu a spus că a recunoscut încă de atunci că acel PUZ de sector prevede atât lucruri bune, cât și lucruri negative pentru bucureșteni, iar acest proiect a fost unul dintre cele pozitive.

Conform proiectului de hotărâre, traseul noului tramvai leagă cartierele Pantelimon și Pipera:

  • Bd. Dimitrie Pompei calea ferată – Şos. Petricani – Bd. Lacul Tei – Str. Doamna Ghica -Şos. Pantelimon – Bd. Chişinău – Bd. Basarabia – Şos. Vergului

Linia de tramvai va fi finanțată prin intermediul programelor aflate în curs de aprobare, respectiv Programul Operaţional Regional pentru Regiunea Bucureşti – Ilfov 2021 – 2027 (POR BI 2021 – 2027) şi/sau Planul Naţional de Redresare și Reziliență.

Proiectul de Hotărâre a fost aprobată cu 18 voturi pentru și 9 abțineri.

Sursă Foto: Arhiva Buletin de București

Autor

  • Florin Râșteiu

    Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 6 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie. A câștigat premiul I la categoria Presă Locală în 2025 și locul al II-lea la aceeași categorie în 2024 în cadrul Premiilor Superscrieri pentru jurnalism independent.

scris de

Florin Râșteiu

pe același subiect

Liniile 162 și 163, deviate temporar din cauza unor lucrări de pe Strada George Zamfirescu
ArticoleȘtiriTransport

Liniile 162 și 163, deviate temporar din cauza unor lucrări de pe Strada George Zamfirescu

Liniile de autobuz cu indicativele 162 și 163 urmează să fie deviate...

Două tururi ghidate Străzi Deschise în weekend 3-4 octombrie
ArticoleȘtiri

Două tururi ghidate, în acest weekend, în cadrul programului „Străzi Deschise”. Cum se pot înscrie bucureștenii

În weekendul 3-4 octombrie, bucureștenii pot participa la două tururi ghidate, în...

Spotlight, Festivalul Internațional al Luminii, are loc între 9 și 11 octombrie, pe Calea Victoriei
ArticoleȘtiri

Spotlight, Festivalul Internațional al Luminii, are loc între 9 și 11 octombrie, pe Calea Victoriei

O nouă ediție Spotlight, evenimentul dedicat instalațiilor de lumină și proiecțiilor, urmează...