Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 29 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Linia de autobuz 483 circulă pe un traseu modificat, miercuri

3
Linia de autobuz 483
Traseu modificat pentru linia de autobuz 483, azi. Foto: FB/STB

Linia de autobuz 483 circulă pe un traseu modificat astăzi, miercuri, 29 iulie 2026, după cum a anunțat Societatea de Transport București.

Măsura a fost instituită ca urmare a lucrărilor edilitare de reconfigurare a rețelei de canalizare de pe Str. Intrarea Nicolae Iorga.

CITEȘTE ȘI Autostrada A1, pe sensul spre București, este deviată din cauza unui accident. Când va fi reluat traficul normal

Traseu modificat pentru linia de autobuz 483

Astăzi, autobuzele liniei 483 circulă pe următorul traseu:

  • Pe sensul către terminal Chiajna – Stelelor: „M Lujerului”, Bd. Iuliu Maniu, Str. Dezrobirii, Bd. Uverturii, DJ 601A – Str. 1 Decembrie 1918, Str. Apeductului, Str. Doamna Chiajna, Drumul Ciorogarla, „Chiajna – Stelelor”.
  •  Pe sensul către „M Lujerului” traseul nu se modifică.

Călătorii pot utiliza mijloacele de informare puse la dispoziție de STB SA pentru a afla, în timp real, programul de circulație al mijloacelor de transport sau informații privind eventualele modificări de trasee. Aceștia pot verifica aplicația Info TB, site-ul oficial STB SA sau  paginile oficiale ale STB SA de pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram și X).

Restricții de circulație temporare pe DN1, în Otopeni și Ciolpani

Pe DN1 vor fi instituite restricții de circulație, necesare pentru a permite efectuarea unor lucrări de reparații și de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație la pasaje/poduri, după cum informează IPJ Ilfov.

Restricțiile vizează segmente de drum aflate în localitatea Ciolpani și în orașul Otopeni și vor fi valabile începând cu data de 30 iulie 2026.

Restricțiile urmează să fie instituite după cum urmează:

  • Ciolpani, pe tronsonul cuprins la km 36+208 – începând cu data de 30 iulie 2026,
  • Otopeni, pe tronsonul cuprins la km 16+460 – începând cu data de 3 august 2026.

IPJ Ilfov a mai transmis că lucrările necesare pe aceste tronsoane de drum vor fi efectuate etapizat. În prima etapă, circulația va fi restricționată pe banda 1 de mers a fiecărui sens. Ulterior, după ce lucrările vor fi finalizate pe banda 1, urmează să fie închisă circulația pe banda 2 de mers a fiecărui sens.

CITEȘTE ȘI VIDEO | A început montarea tablierul metalic la viaductul Valea Pleșei, pe Secțiunea 2 a Autostrăzii A1, cea care va lega Bucureștiul de Sibiu

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.