Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 3 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleDiverseMain

Licitație de 355 milioane lei pentru modernizarea și întreținerea rețelelor electrice din București

85
modernizarea și întreținerea rețelelor electrice din București
Licitație pentru modernizarea și întreținerea rețelelor electrice din București

Rețele Electrice România a lansat o licitație de 355 milioane lei, fără TVA, pentru modernizarea și întreținerea rețelelor electrice din București.

Licitația, lansată pe platforma electronică de achiziții publice SEAP, vizează realizarea lucrărilor de mentenanță, execuție și modernizare a rețelelor de medie și joasă tensiune din Capitală, pentru optimizarea infrastructurii energetice prin sporirea siguranței, rezilienței și eficienței rețelelor de distribuție.

Prin această licitație, ne propunem să stabilim parteneriate solide cu contractori capabili să îndeplinească cerințele noastre în materie de siguranță și calitate în execuție, pentru operarea eficientă și modernizarea rețelelor electrice în creștere. Lucrările de mentenanță și modernizare sunt esențiale pentru menținerea unei rețele fiabile, eficiente și reziliențe, capabile să facă față viitoarelor cerințe de consum ale clienților”, a declarat Mihai Pește, director general al Rețele Electrice România, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

CITEȘTE ȘI: Licitație încheiată pentru benzinării și spații de servicii pe A3 București-Ploiești, după 13 ani de așteptare

Ce presupune licitația pentru întreținerea rețelelor electrice din București

Contractorii selectați vor trebui să respecte normele riguroase de siguranță ale companiei Rețele Electrice România și să asigure implementarea unor măsuri de protecție a mediului, menținând un echilibru între necesitățile de dezvoltare a infrastructurii.

Lucrările incluse în proiecte vizează mentenața rețelei de distribuție a energiei electrice, însemnând revizii tehnice, reparaţii în vederea păstrării sau restabilirii disponibilităţii, fiabilităţii şi siguranţei în exploatare a echipamentelor şi instalaţiilor energetice. Lucrările de execuție și modernizare constau în: modernizarea instalațiilor existente, extinderea de rețele de joasă tensiune aeriene și subterane, securizarea grupurilor de măsură, modernizarea și creșterea capacității de distribuție a rețelelor existente.

În cadrul acestor proiecte, compania va continua să prioritizeze siguranța și fiabilitatea rețelelor electrice. În situații de urgență, cum ar fi viscole, furtuni sau alte condiții meteorologice extreme, echipele de intervenție vor acționa prompt pentru a remedia eventualele avarii și a asigura continuitatea alimentării cu energie electrică.

Compania Rețele Electrice România operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către Rețele Electrice România numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

CITEȘTE ȘI: Cum donezi 3.5% din impozit pentru Buletin de București și ce obții la schimb

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Societatea civilă solicită includerea Centurii Verzi București-Ilfov în Programul de Guvernare. Foto: Pădurea Balotești și râul Vlăsia, parte din viitoarea Centură Verde București-Ilfov
ArticoleMediuPoliticȘtiri

Societatea civilă solicită includerea Centurii Verzi București-Ilfov în programul de guvernare

Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde solicită partidelor PSD, PNL, USR și...

Spitale deschise, în Capitală, de Rusalii. Foto: ISU B-IF
ArticoleSănătateȘtiri

Spitale deschise, în Capitală, de Rusalii

Nouă spitale din Bucureşti și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov vor asigura asistenţa...

Andrada Cilibiu (Centrul FILIA) despre tragedia Teodorei Marcu: „Este consecința a aproape 10 ani de abuz. Copiii sunt cei mai vulnerabili”. Foto: Arhivă
ArticoleMain

Tragedia Teodorei Marcu. Andrada Cilibiu (Centrul FILIA): Este consecința a aproape 10 ani de abuz. Copiii sunt cei mai vulnerabili

Tragedia Teodorei Marcu, femeia gravidă ucisă în complexul rezidențial Cosmopolis, este „consecința...