Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedȘtiri

„Lagărele Ilfovului”| Șefii DGASPC Ilfov și DGASPC Sector 3, suspendați din funcție

355

Șefii direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului din Sectorul 3 și Ilfov s-au suspendat din funcție, până la finalizarea anchetei în dosarul „Lagărele Ilfovului”.

Consider că este revoltător și condamnabil ceea ce s-a întâmplat în centrele private de găzduire și asistență care trebuiau să îi apere și protejeze pe cei mai vulnerabili dintre noi. Este inimaginabil că cineva se poate comporta cu atâta cruzime cu alte suflete și sper ca ancheta din acest caz să clarifice toate aspectele în discuție, iar cei vinovați să plătească.Până la finalizarea anchetei și lămurirea situației, am aprobat azi cererea de suspendare din funcție a directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3”, a precizat primarul Robert Negoiță pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Hubert Thuma, preşedintele CJ Ilfov, susține că i-a solicitat directorului general al DGASPC Ilfov să se suspende din funcție, întrucât acesta nu poate fi demis direct, ci doar în urma unei cercetări disciplinare.

În primul rând, aş vrea să vă spun că imaginile pe care le-am văzut toţi m-au îngrozit şi pe mine şi să vă asigur că nu am tolerat şi nu voi tolera niciodată un abuz. Legat de demiterea directorului general DGASPC i-am solicitat să se suspende până la definitivarea controlului pe care l-am dispus.Vă spun şi de ce. Funcţionarul public nu poate fi demis decât în urma unei cercetări disciplinare ale cărei concluzii trebuie să fie clare. Am demarat cercetarea disciplinară, dar trebuie să aştept rezultatul acestei cercetări, care probabil va veni săptămâna viitoare, şi dacă va aduce la iveală erori ale directorului DGASPC, îl voi demite. Până atunci, nu am putut decât să îi solicit să se auto-suspende din funcţie, lucru pe care l-a şi făcut”, a precizat Hubert Thuma, la Antena 3.

Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov a explicat şi când s-au făcut ultimele verificări în Căminele Groazei.

Directorul DGASPC Ilfov, Bogdan Iulian Pântea, este judecat într-un dosar care a plecat de la cazul fetei de 12 ani care ar fi fost violată de primarul din Ștefăneștii de Jos. Șeful protecției sociale din Ilfov este acuzat că ar fi dat informații grupului din care făcea parte edilul, după ce ar fi o obligat o inspectoare din subordine să-i pună dosarul copilei la dispoziție.

Potrivit legii,suspendarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici poate interveni de drept, la iniţiativa funcţionarului public sau prin acordul părţilor. Suspendarea de drept a raporturilor de serviciu şi suspendarea raporturilor de serviciu la iniţiativa funcţionarului public se constată prin act administrativ, iar suspendarea prin acordul părţilor se aprobă prin act administrativ de către persoana care are competenţa de numire, la cererea funcţionarului public”.

În același act normativ se mai precizează că „suspendarea raportului de serviciu are ca efecte juridice suspendarea prestării muncii de către funcţionarul public şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către autoritatea sau instituţia publică”.

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *