Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 20 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedȘtiri

„Lagărele Ilfovului” | Consiliera Gabrielei Firea, care a fost în conducerea Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz, s-a autosuspendat din funcție

468
Gabriela Firea participă la ședința de guvern, la Palatul Victoria din București, miercuri 5 aprilie 2023. Inquam Photos / George Călin

Consiliera ministrului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Ligia Gheorghe, a solicitat vineri suspendarea contractului său de muncă pe durata desfăşurării anchetei privind centrele de bătrâni din Voluntari.

Pentru a nu afecta percepţia publică privind activitatea ministrului Gabriela Firea şi a ministerului, doamna G. L. a solicitat suspendarea contractului de muncă pentru funcţia de consilier al ministrului, pe perioada desfăşurării anchetei. Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse susţine eforturile autorităţilor de a cerceta faptele regretabile din căminele de bătrâni şi consideră că, acolo unde sesizările se confirmă, persoanele care se fac vinovate trebuie să răspundă în faţa legii. Orice fel de abuz asupra unor oameni, în special asupra unor persoane fără ajutor, este inacceptabil. Este intolerabil orice act de cruzime asupra unor bătrâni şi nu putem fi de acord cu astfel de comportamente“, au precizat reprezentanţii ministerului, citați de Agerpres.

Comunicatul subliniază, din nou, că Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse nu are atribuţii pe zona centrelor de asistență socială privată.

De asemenea, ministrul Gabriela Firea nu are implicare în acest caz şi nu a avut cunoştinţă despre activitatea centrelor menţionate în această anchetă. Facem menţiunea că situaţia juridică a doamnei G. L. nu s-a schimbat, având în continuare calitatea de martor în această anchetă. Doamna G.L., care a avut legături cu asociaţia din dosar o scurtă perioadă şi pe o funcţie onorifică, dar nu a lucrat niciodată la căminele de bătrâni şi nici nu a cunoscut activitatea acestora, a pus la dispoziţia organelor de cercetare toate informaţiile pe care le deţine şi este în continuare la dispoziţia instituţiilor pentru a oferi explicaţiile necesare“, a subliniat sursa citată.

Reamintim, reporterii Buletin de București (BdB) și Centrului de Investigații Media (CIM) au dezvăluit că în spatele abuzurilor din centrele pentru persoane cu dizabilități se află o încrengătură de cumetrii și legături între „abuzatori” și angajații statului care trebuiau să îi oprească pe aceștia.

După dezvăluirile celor două publicații, rocurorii DIICOT au dispus măsura arestării preventive pentru 24 de persoane în dosarul „centrelor de îngrijire” din Voluntari. Acuzațiile vizează „traficul de persoane, tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate, prin constrângere și violență fizică”.

De asemenea, aceștia au descoperit, în total, 98 de persoane la cele trei dintre imobilele unde au fost efectuate percheziții. În urma evaluărilor medicale, șase persoane au avut nevoie de spitalizare.

FOTO: Inquam Photos / George Călin

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș

pe același subiect