Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 16 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Diverse Klaus Iohannis – Pregătiți copiii pentru școală!
Diverse

Klaus Iohannis – Pregătiți copiii pentru școală!

46

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, cu câteva minute în urmă, că elevii se întorc în bănci de pe 8 februarie, când începe semestrul 2. Activitatea didactică va fi organizată pe 3 scenarii, în funcție de rata de incidență a infecției COVID, de la nivelul fiecărei localități.

Decizia de reîncepere a școlii a fost luată după o întâlnire la Cotroceni între președinte, prim-ministru, miniștrii Sănătății și Educației, experți și consilieri guvernamentali.

N-am scăpat de pandemie! Trebuie să respectăm în continuare regulile. În ultimele săptămâni, incidența bolii s-a redus un pic. (…) cum spun experții trendul este descendent. Nu suntem singuri în Europa și ne-am uitat în jur ce fac alții. În majoritatea statelor școlile sunt deschise sau vor fi deschise în următoarele săptămâni. În consecință, începînd de luni, majoritatea elevilor merg fizic la școală.

Președintele României, Klaus Iohannis

În localitățile cu puține cazuri, în scenariul verde, toți copiii, de la toate clasele, vor merge fizic la școală. Acolo unde sunt mai multe cazuri, adică în scenariul galben, doar copii de la grădiniță, elevii din clasele I-IV , cei din clasa a VII-a și a XII-a merg fizic la școală, restul vor face orele onlie.

În scenariul Rosu merg doar grădinița și clasele 1-4. Acolo unde incidența infecției COVID este foarte mare, și localitatea intră în carantină, toți elevii stau acasă și fac ore online.

Mai sunt detalii de stabilit, cum se verifică starea de sănătate a elevilor, sau de la căte cazuri se închide o școală. Va fi dat un nou ordin comun al MS si MEN, care va stabili toate aceste lucruri a mai spus președintele Klaus Iohannis.