Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 12 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Ironia legii: Secţie de Poliţie construită pe un teren obţinut fraudulos. Noutăţi în dosarul DNA cu prejudiciu de 10 milioane de euro

552
Foto: Arhiva

Secţia 2 de Poliţie din Bucureşti este construită pe unul dintre terenurile care au fost obţinute fraudulos de o reţea din care fac parte funcţionari corupţi, un notar şi mai mulţi oameni care erau folosiţi drept paravan. Pentru această secţie de poliţie „se plătește chirie și în prezent unuia dintre inculpați”, arată comunicatul DNA.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus măsura controlului judiciar față de 7 inculpați, reținerea pentru 24 de ore a altor trei, și urmărirea penală a unui notar public. 

Printre cei șapte inculpați aflați în control judiciar se află și Florin Bogdan, inspector în cadrul DGITL Sector 1, acuzat de comiterea de abuz în serviciu, pentru obținerea unor foloase necuvenite.

Cei trei inculpați reținuți pentru 24 de ore, care urmează să fie prezentați instanței cu propunerea de arestare pentru 30 de zile, sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, spălarea banilor, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, ambele în formă continuată, și complicitate la fals intelectual.

Modul prin care își însușeau terenurile

G.A.M., G.E.N. și G.V.C., inculpații aflați în arest preventiv, după inițialele lor, ar fi constituit un grup infracțional în care ar fi intrat și alte persoane. Ţelul acestui grup infracțional ar fi fost de a convinge statul că niște persoane interpuse de aceștia, într-o situație materială precară, ar fi avut drept de proprietate asupra terenurile pe care le-ar fi vrut:

„Inculpaţii ar fi identificat inițial terenuri aflate în proprietatea statului ca urmare a dispunerii în trecut a unor măsuri de expropriere după care, prin întocmirea și folosirea unor sentințe civile judecătorești false, datate în anii 1997-2000, ar fi pretins în fața notarilor publici și a altor instituții de stat că au dobândit acele terenuri prin uzucapiune. Ulterior, aceștia ar fi solicitat emiterea actelor de dobândire a proprietății și înscrierea lor pe rolul fiscal ori intabularea funciară” se arată într-un comunicat DNA.

Persoanele implicate s-au folosit de numele celor interpuși pentru redactarea sentințelor civile false, și le-au și instruit cu privire la ce anume să declare în fața autorităților referitor la modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor. 

În urma dobândirii frauduloase a terenurilor, inculpații ar fi vândut terenurile „mai departe printr-un circuit complex, de spălare a banilor”. Profitul obținut depășește 10 milioane de euro.

Într-unul dintre cazuri, suspecții au primit ajutor de la Florin Bogdan, inspector în cadrul DGITL Sector 1 și de la un notar public:

„Inculpații ar fi beneficiat de ajutorul notarului public și al inspectorului Bogdan Florin, din cadrul D.G.I.T.L. Sector 1, care nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și care ar fi permis dobândirea imobilului respectiv fără o minimă verificare a veridicității documentelor puse la dispoziție”, se arată în comunicat.

Terenurile se află în sectorul 1 și sectorul 2, cele din sectorul 1 fiind în zona parcului Herăstrău, potrivit surselor Buletin de București. O parte din instituțiile publice prin care persoanele cercetate ar fi obținut terenurile sunt Direcția de Impozite și Taxe Locale de la sectorul 1 și Oficiul de Cadastru al sectorului 2.