Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 19 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19InvestigațiiSănătate

Investigație DE GARDĂ Personalul medical de la Spitalul Colentina, obligat să facă economie la echipamente de protecție cumpărate la suprapreț

146

Chiar și în plină pandemie, când cadrelor medicale li se cere să facă economie la echipamentele de protecție, contractele la suprapreț prosperă. Un exemplu este Spitalul Colentina, unde conducerea preferă să cumpere trei mii de combinezoane cu 330 mii de lei, când ar fi putut cumpăra de trei ori mai multe cu aceeași sumă de bani.

În timp ce avertizorii de integritate ne spun, prin aplicația De Gardă, că „e jale ce se întâmplă”, o firmă de marketing plătită cu aproape trei mii de EURO lunar postează omagii la adresa Gabrielei Firea pe pagina de Facebook a Spitalului Colentina. În spate se află o prietenie apropiată între proprietara firmei și fostul director medical al spitalului.

„Protecția și siguranța personalului, în general, nu sunt respectate… Nici de către cei care ar trebui să impună și să verifice respectarea regulilor, dar nici de către personalul care ar trebui să se protejeze contra contaminării cu Covid-19… […] Ni se cere să facem economie la dezinfectanți, măști, halate de unică folosință etc. etc.”

avertizor de integritate din spitalul colentina, prin aplicația de gardă

Ia pulsul spitalului în care lucrezi

Asta este realitatea din interiorul Spitalului Colentina, povestită de un avertizor de integritate, cadru medical, prin aplicația De Gardă.

4 mai, 349 de cazuri noi de COVID-19 depistate. Românii privesc de la fereastră cum înverzește Capitala pe fundalul sonar al unui girofar de ambulanță. Nimeni nu se poate deplasa înafara domiciliului fără declarație pe propria răspundere. România e în stare de urgență.

În același timp, spitalele se aglomerează, iar virusul se răspândește tot mai rapid în rândul cadrelor medicale. Spitalul Colentina cumpără în doar 7 minute combinezoane în valoare de 330 mii de lei pentru protecția personalului care luptă în prima linie. Un combinezon de unică folosință pentru 110 lei.

Problema? Toate cele trei mii de combinezoane au fost cumpărate la suprapreț.

La finalul lunii aprilie, aceeași firmă i-a oferit Spitalului Colentina combinezoanele la 105 lei bucata. Oferta a fost refuzată.

5 mai, Spitalul de Urgență Botoșani plătește 370 de mii de lei pentru 10 mii de combinezoane. Doar 37 de lei bucata. Spitalul Colentina ar fi putut cumpăra de trei ori mai multe combinezoane fără să plătească un leu în plus, însă a ales să atribuie contractul unei firme care are un singur angajat și doar doi ani vechime pe piață.

Med Healthcare Project a avut, anul trecut, datorii de 280 de mii de lei, aproape cât întreaga valoarea a combinezonelor vândute Spitalului Colentina. Profitul a fost tot pe acolo – 250 mii de lei. Asta nu a împiedicat-o să obțină contracte publice de aproape două milioane de lei în 2020.

Vânzarea produselor la suprapreț nu e o excepție în firma Med Healthcare Project. Vizierele furnizate Spitalului Colentina la mijlocul lui aprilie au costat mai mult decât alte oferte de pe piață.

Cele 500 de viziere au fost 15 mii de lei (atât ar fi economisit dacă achiziționa combinezoanele la oferta de 105 lei bucata). Dacă Spitalul Colentina ar fi ales un alt furnizor, reușea să obțină de două ori mai multe viziere la același preț. În schimb, a plătit 30 de lei pentru o vizieră în timp ce Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a dat doar 15 lei/vizieră.

Principala activitate a Med Healthcare Project este, conform Ministerului Finanțelor, consultanța. În timpul pandemiei, însă, toată atenția s-a dus către comerțul cu articole medicale, de altfel și cea mai profitabilă piață a anului. Așa a ajuns proprietarul firmei, Alexandru Cristian Toader, la doar 25 de ani, să fie intermediar între o firmă de modă și compania Unifarm pentru un import de 2.2 milioane de măști. Cătălin Tolontan și Răzvan Luțac au arătat cum acestea au fost vândute la preț dublu statului român de către Pop-Up, firma soției unui fost cadru al Serviciilor Române de Informații (SRI), Alexandru Sas.

Alexandru Toader nu a răspuns apelurilor noastre și, deși a văzut mesajele de pe Whatsapp, nu a dorit să comenteze.

Atunci când nu cumpără la suprapreț, face promovare pe internet

„E jale ce se întâmplă. Personalul se îmbolnăvește pe capete, și nu înțeleg de ce se ține secret…”

ne-a scris un cadru medical din Spitalul Colentina pe aplicația De Gardă

Deși a plătit zeci de mii de lei unei agenții de publicitate și relații publice, comunicarea transparentă în perioada COVID-19 nu a fost punctul forte al Spitalului Colentina. Prioritățile au fost mai degrabă serviciile de marketing și promovarea în online. 24 mii de lei au fost cheltuiți pentru asta – echivalentul a cel puțin 600 de combinezoane la prețul pieței sau 200 la supraprețul oferit de Med Healthcare Project. Primul contract din pandemie a fost semnat pe 31 martie, iar al doilea pe 8 mai.

„1. Strategie, continut, administrare conturile din Social Media – Facebook, LinkedIn, Instagram, Twitter o Realizarea si postarea anunturilor de promovare a serviciilor medicale oferite, a personalului medical, a realizarilor spitalului si alte informatii de interes

  • Gestionarea raspunsurilor la mesajele primite din partea urmaritorilor conturilor de Social Media
  • Stimularea cresterii numarului de aprecieri si urmaritoritori ai conturilor

2. Realizarea si gestionarea website, construit user Friendly & SEO Friendly:

  • Realizarea structurii website-ului
  • Realizarea designului website-ului
  • Implentare tehnica a website-ului
  • Dezvoltarea continutului
  • Functionalitati: galerie foto-video, contact form + harta, Social Media links & sharing
  • Optimizare pentru toate device-urile si toate motoarele de cautare
  • Actualizare continut website
  • Creare si postare articole pe blogul website-ului

3. Dezvoltare de mesaje de comunicare interna si externa

4. Dezvoltarea de materiale de promovare

5. Activitati de graphic design

6. Activitati de relatii publice si comunicare cu institutiile media

7. Alte activități de marketing, promovare, relații publice”

Pagina de Instagram a Spitalului Colentina are 499 de urmăritori și șapte postări. Doar una dintre ele a fost făcută după semnarea contactului de marketing, pe 15 martie. „Noi suntem la spital pentru voi! Voi stați acasă pentru noi!” scrie pe un fundal verde aprins. Nu am reușit să identificăm paginile spitalului pe Linkedin sau Twitter.  

Pagina de Facebook, în schimb, este actualizată mai des și are peste 9000 de urmăritori. În timpul pandemiei au existat postări despre medici, despre donațiile pe care le-a primit spitalul, dar și multe redistribuiri de pe pagina ASSMB. De-a lungul timpului pe pagina Spitalului Colentina au apărut și postări publicate de Gabriela Firea. Numărul de aprecieri a crescut considerabil, de la o medie de 200 la una de 900.

Proprietara agenției de publicitate ne-a spus reprezentanții spitalului au decis ca prioritară să fie pagina de Facebook și crearea unei pagini de Instagram. „Colaborarea cu spitalul a presupus si o coordonare permanenta cu biroul de presa ASSMB.”

Partea de realizare website lipsește, însă, cu desăvârșire. Site-ul arată aproximativ la fel cum arăta în 2016 și are o interfață învechită. Nu am reușit să găsim niciun blog pe site.

Chiar și așa, Daniela Tomescu susține că „în ceea ce privește noul website, acesta a fost finalizat și prezentat ca structură, design și mare parte din conținut.

Agenția de publicitate care s-a ocupat de serviciile de marketing în pandemie se numește Marvisio Consulting și a apărut în primăvara anului 2019. De atunci și până acum a avut contracte doar cu Spitalul Colentina, toate pentru promovarea serviciilor medicale – în total, 144 mii de lei. Primul contract l-a obținut la două luni de la înființare. În spatele se află un singur om, Daniela Ioana Tomescu.

„Pe scurt, firma Marvisio a colaborat cu Spitalul Clinic Colentina, pentru servicii de comunicare, în perioada mai 2019-mai 2020. […] Începand din martie 2020, colaborarea s-a reorientat pe comunicare legată de transformarea spitalului în suport covid. Având în vedere numărul mare de pacienți cronici care nu au mai putut beneficia de servicii medicale (dintre care mulți pacienți oncologici sau suferind de boli rare), colaborarea s-a axat pe susținerea lansării și apoi gestionarea aplicației de telemedicină care ulterior a fost extinsă de către ASSMB la toate spitalele din subordine, precum și pe o comunicare directă, intensă cu pacienții în legatură cu soluțiile pe care le aveau la dispoziție pentru monitorizarea și tratarea afecțiunilor cronice. Feedback-ul primit de la pacienți în ceea ce privește comunicarea, pe toată perioada colaborării, a fost unul pozitiv, cu atât mai mult cu cât comunicarea a fost centrată pe pacient și pe nevoia acestuia de informare. Ultima postare facuta de mine pe pagina oficiala de facebook a spitalului este din 7 mai.”

ne-a scris Daniela tomescu pe whatsapp

Daniela Tomescu a lucrat din 2017 până în 2019, atunci când și-a deschis propria firmă, la Centrul Medical Dr. Furtuna Dan. Acest centru este deținut în prezent de fostul director medical al Spitalului Colentina, Ioan Bogdan Furtună. Prietenia dintre cei doi este publică, așa cum se vede din pozele de pe Facebook. În aceeași lună în care a primit 36 mii de lei pentru serviciile ei de marketing, Tomescu a fost invitată la nunta directorului medical cu care tocmai făcuse afaceri.

„Colaborarea a început în urma recomandării făcute de dr. Furtună conducerii ASSMB de la acea vreme și managerului spitalului Colentina, cărora le-am prezentat un proiect din care reieșea viziunea mea legată de comunicarea pe care ar trebui să o facă un spital de o asemenea anvergură. Relația mea cu dr. Furtună este una de încredere și bună colaborare profesională.”

a concis Tomescu

Sursă cover foto: Facebook Spitalul Clinic Colentina

A contribuit: Florin Râșteiu

scris de

Bianca Albu

Reporter