Relația cu patrimoniul orașului a primăriilor din București din ultimele trei decenii a ridicat adesea sprâncene și întrebări din partea cetățenilor. Deși Capitala are un fond arhitectural remarcabil, multe dintre monumentele sale istorice au fost neglijate sau abandonate. Lipsa unor strategii clare și a unor investiții constante a dus la degradarea treptată a clădirilor emblematice și la pierderea unor spații publice de valoare.
Buletin de București a stat de vorbă cu arhitectului Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România, pentru a afla cât de profesionist au gestionat autoritățile locale această problemă până în prezent și ce speranțe există pentru viitor.
Ștefan Bâlici a fost ales președinte al Ordinului Arhitecților din România (OAR) în 2022, cu 69% din voturi, pentru un mandat până în 2026. El este și profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și fost director al Institutului Național al Patrimoniului (2016-2022), de unde a fost demis, în februarie 2022, printr-o decizie controversată a ministrului Culturii de la acea vreme, Lucian Romașcanu.
Buletin de București: Cum ați descrie evoluția relației dintre primarii Bucureștiului și patrimoniul orașului în ultimii 30 de ani?
Ștefan Bâlici: Cred că există un interes mai mare pentru subiectul patrimoniului cultural și poate și o înțelegere un pic mai bună, dar nu semnificativ mai bună, față de un deceniu sau două în urmă. E o relație care, în continuare, cred că are niște disfuncționalități foarte mari.
Autoritățile publice locale sunt unul din factorii esențiali în protejarea patrimoniului, atât prin perspectiva atribuțiilor pe care le au prin lege, cât și prin perspectiva pârghiilor pe care le au.
Pentru un oraș ca București ar fi trebuit să fie de mult o prioritate felul în care arată Centrul orașului. Dacă ne uităm la bulevardul principal, axa principală Nord-Sud, de la Piața Romană până la Piața Unirii, bulevardele Magheru, Bălcescu, e inacceptabil felul în care arată clădirile istorice, deși sunt dintre cele mai valoroase din Europa. E inacceptabil cum arată clădirile, dar și cum arată spațiul public.
O dezamăgire totală felul în care a fost tratat, fără niciun pic de înțelegere a caracterului istoric al acestui spațiu și a valențelor pe care le are. Deci, clar că prioritățile de investiții n-au fost trasate bine, în raport cu valoarea pe care o are orașul istoric.
Care considerați că a fost cea mai mare realizare în ceea ce privește protejarea patrimoniului în acest interval de ani?
E important că, în sfârșit, acum a început să apară un program de investiții al Primăriei Generale, care vizează patrimoniul imobil, și sunt proiecte importante care au demarat recent.
De exemplu, Hanul Solacolu, care este de atâția ani în ruină, de credeam că n-o să-l mai vedem în picioare. Și totuși, a fost în ultima clipă salvat și acum a pornit un parcurs de recuperare și restaurare.
Există proiecte inițiate pentru clădirile istorice emblematice și dau exemplu blocului ARO, Asigurarea Românească, cum s-a chemat inițial. Apoi a fost cunoscut ca blocul Patria, unde a funcționat și Cinematograful Patria.
Din nou, un bloc în stare critică și abandonat mult prea mult timp. Și acolo au început lucrările și sunt, de fapt, câteva sute de proiecte demarate și aflate în diferite faze, fie de pregătire a documentațiilor, fie chiar pe execuție.
Sigur că, punctual, există exemple care se datorează autorităților locale, care merită amintite.
CITEȘTE ȘI: VIDEO | Hanul Solacolu pus în siguranţă. Stadiul lucrărilor la monumentul istoric
Dar cel mai mare eșec?
Nerecunoașterea patrimoniului cultural ca obiectiv strategic pentru dezvoltarea orașului. Dacă ar fi fost recunoscut așa, atunci l-am fi avut în toate documentele strategice și operaționale și n-am fi ajuns la demolări pe scară largă, la pierderi de patrimoniu de anvergura celor pe care le-am văzut în București.
Deci cred că asta ar fi o pierdere de ansamblu, că altfel, punctual, sunt nenumărate pierderi.
Cum au gestionat administrațiile din ultimii 30 de ani conservarea clădirilor de patrimoniu? Există vreun bun exemplu de practică în afara Bucureștiului?
Da, sigur există. Noi am avut o colaborare de lungă durată și de succes cu Primăria Municipiului Cluj și cu Consiliul Județean Cluj. Cu ambele autorități am organizat mai multe concursuri, sunt 15 până acum finalizate, unele în șantier, altele deja cu lucrările executate. Primăria Cluj a înțeles importanța concursurilor de soluții și a propus investiții majore prin această formulă. Și rezultatele sunt mult mai bune decât vedem în alte părți ale țării.
Apoi, cred că toată lumea are în minte exemplul Oradea. Apropo de patrimoniul cultural și recuperarea lui acolo, Primăria a desfășurat ani de zile și continuă și acum un program amplu de recuperare a patrimoniului cultural și de sprijinire a proprietarilor.
Credeți că există o ruptură între planificarea pe hârtie și implementarea efectivă a proiectelor menite să protejeze patrimoniul?
Da, există dificultăți mari, iar cauzele sunt foarte diverse și multe. Există ruptura asta peste tot, între planificarea proiectului și implementarea propriu-zisă.
Și pentru că vorbim de patrimoniul cultural, vreau să menționez încă o problemă mare de sistem, și anume lipsa capacității de implementare, în sensul forței de muncă pregătite corespunzător în firmele de construcții, pentru că, pentru un domeniu în care atâția ani nu s-a investit cât trebuie, evident că s-a produs o atrofiere a întregului sistem, a întregului lanț economic.
Punctual, capacitate profesională există în România, la cel mai înalt nivel, dar nu este suficientă.
Sunt multe lucruri de făcut, dar ideea e că, neavând o capacitate de implementare corespunzătoare, doar crescând investițiile, riscăm să obținem rezultate proaste. Adică bani mulți cu care se fac lucrări de slabă calitate. Și de fapt, asta se întâmplă de mulți ani. Avem atâtea și atâtea cazuri răsunătoare.
Există o strategie pentru a proteja patrimoniul și a gestiona spațiul public în București?
E mult spus o strategie. La nivel național, da, există și o strategie privind protejarea monumentelor istorice, care a fost elaborată de Ministerul Culturii, pusă în consultare publică în urmă cu deja aproape 2 ani, și de atunci încă n-a fost adoptată. Deci nu e un document care să producă efecte încă, din păcate.
Consiliile locale, aparatul tehnic din primării, trebuie să facă un efort să aprecieze corect valoarea patrimoniului, pentru că mult prea des întâlnim o apreciere simplificatoare și complet greșită.
Care este cea mai mare problemă legată de conservarea patrimoniului și gestionarea spațiului public cu care se confruntă Bucureștiul în prezent?
Nici nu știu pe care s-o aleg, dar aș zice că tot cea cu capacitatea profesională, pentru că trebuie să existe specialiști bine pregătiți peste tot. Și la nivelul Primăriei Generale, și la nivelul primăriilor de sector, dar și în instituțiile de specialitate sau organismele care au ca scop protejarea patrimoniului.
Mă refer, de exemplu, la Direcția pentru Cultură a Municipiului București, care s-a atrofiat, nu mai are personal de specialitate, funcționează extrem de greu, nu poate funcționa fără personal și fără resurse.
Apoi, bineînțeles, la sectorul privat și la marii investitori și dezvoltatori imobiliari. Acolo e necesar, de asemenea, să existe persoane de specialitate în domeniul patrimoniului, pentru că aceste companii operează într-un oraș istoric, nu în deșert, nu într-o câmpie goală sau într-un teren fără istorie, ci într-un oraș istoric cu valori importante. Deci, aș zice că formarea profesională și dezvoltarea aparatelor profesionale ar trebui să fie o prioritate.
Există proiecte de reabilitare sau modernizare în București pe care le considerați problematice?
Știu prea puțin despre proiectele care se află în derulare, așa că n-aș vrea să zic ceva despre asta, pentru că nu am informații suficiente.
Pot să vă dau un exemplu pozitiv, un proiect în derulare care e absolut extraordinar: restaurarea Casei Macca, sediul Institutului de Arheologie al Academiei Române, una dintre cele mai valoroase locuințe de sfârșit de secol 19 din București, o clădire excepțională și o lucrare de restaurare de asemenea excepțională.
Bucureștiul are o problemă cronică de aglomerare și lipsă de spațiu verde. Care ar fi soluția imediată pentru a rezolva acestă situație?
Nu cred că există o soluție imediată, dar nici nu putem aștepta mult timp. Deci, clar, trebuie luate niște măsuri cu efecte rapide. Și cred că noi toți ne uităm la administrație pentru rezolvarea acestei probleme, dar suntem parte din cauză și mă refer la comportamentul aproape general, sau, în orice caz, mult prea răspândit.
Circulăm cu mașina în loc să circulăm cu transportul în comun. Și sigur că răspunsul poate fi „da, dar nu funcționează suficient de bine transportul în comun”.
Și așa aș ajunge la o soluție pe care cred că trebuie insistat: optimizarea transportului în comun și, în paralel, o campanie de informare și de convingere a oamenilor să-și modifice comportamentul, pentru că mare parte din traficul din oraș e inutil. El poate fi foarte bine suplinit cu alte forme de mobilitate. E mai simplu să urci în metrou sau într-un autobuz decât să cauți disperat un loc de parcare, să te blochezi în trafic.
Ați observat vreo diferență între abordările diferiților primari în ceea ce privește spațiul public în funcție de decadă?
Acum, o să vă răspund și prin prisma colaborărilor pe care Ordinul Arhitecților le are cu anumite primării de sector pentru organizarea de concursuri de soluții. Avem în discuție organizarea de concursuri cu mai multe primării de sector.
Cu Sectorul 3 am avut discuții care însă s-au blocat. Cu Sectorul 2 tocmai am încheiat un concurs de mare anvergură pentru sistematizarea și reamenajarea zonei riverane a Lacurilor Colentinei. Un concurs foarte mare, ale cărui rezultate le-am anunțat doar cu o săptămână în urmă.
Cu Sectorul 6 am avut un concurs foarte bun, care deja a ajuns în fază de execuție a lucrărilor pentru Lacul Morii. Suntem în discuții și cu Sectorul 5 pentru organizarea unui concurs.
Deci, aș zice că părțile încep să se deschidă și către genul ăsta de abordări, în care ne interesează întâi și întâi calitatea pentru tot ce înseamnă spațiul public, și aici includem și patrimoniul cultural.
Cât de mult țin primarii cont de opinia specialiștilor?
Cred că foarte puțin. Cred că e o problemă mare. Nu există o consultare așa constantă, sistematică și atunci când anumite proiecte apar în spațiul public, cum a fost de curând și este încă pe tapet acea propunere de modificare a reglementărilor urbanistice a Primăriei Sectorului 3, care e complet greșită și nebazată pe niciun fel de studiu.
Atunci când apar astfel de lucruri, nici măcar atunci nu se întâmplă o colaborare serioasă pe palier profesional pentru găsirea de soluții. Noi, Ordinul Arhitecților, de câte ori ne-am manifestat public în raport cu propuneri nepotrivite sau proiecte care se desfășurau ca inițiativă a autorităților, întotdeauna am oferit disponibilitatea noastră pentru a discuta, pentru a găsi împreună soluții. Rareori însă sunt acceptate ofertele astea de sprijin pe care le facem.
Dacă ar fi să dați un sfat actualilor și viitorilor primari ai Bucureștiului în ceea ce privește patrimoniul și spațiile publice, care ar fi acela?
Să se concentreze pe valorificarea patrimoniului și pe creșterea calității spațiului public, pentru că populația înțelege astfel de rezultate bune, le receptează și le așteaptă.
Să nu uite chestionarele care s-au făcut cu referire la percepția populației asupra patrimoniului cultural la nivel european, care arată că o majoritate a populației consideră patrimoniul cultural o componentă importantă a vieților. Peste 80% din respondenți au spus asta.
Dacă lucrurile stau așa, cred că primarii ar trebui să se concentreze mult mai mult pe problema patrimoniului cultural, care include și spațiile publice și calitatea spațiilor publice în orașul istoric. Și atunci toată lumea va avea de câștigat. Noi, cetățenii, dar și politicienii.
