Musicalul pop-rock „Romeo și Julieta” a creat în primăvară trei știri. Prima a vizat faptul că a fost readus pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” după 15 ani.
A doua a fost legată de faptul că noua versiune este regizată de titratul Kérenyi Miklós Gábor (Kero), directorul, timp de 25 de ani, a Teatrului de Operetă şi Musical din Budapesta.
În fine, a treia știre l-a avut în centru pe Octavian Ene, tenorul care joacă rolul lui Romeo, și care a avut un accident chiar la repetiții. A sărit de pe o platformă aflată la aproximativ trei metri înălțime, conform scenariului, și s-a rănit la picior.
Octavian Ene a ratat premiera din primăvară, fiind înlocuit. Acum, starea sa de sănătate este bună și a redevenit Romeo, alături de Tomer Weissbuch, cu care împarte rolul.
Buletin de București a discutat cu tânărul tenor despre cum s-a readaptat la repetiții, cum este relația sa cu celebrul regizor Kero și ce aduce nou spectacolul „Romeo și Julieta” față de varianta din 2009.
Buletin de București a devenit partener media al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” .
Buletin de București: Ați făcut, fără să vreți, cea mai bună reclamă musicalului „Romeo și Julieta”, care reîncepe din 11 septembrie la Teatrul de Operetă din București. Cum vă simțiți acum. Sunteți gata să reveniți pe scenă?
Octavian Ene: Mă simt foarte bine și chiar le spuneam apropiaților că mă simt mai bine decât înainte de accident. Culmea, așa cred că sunt unele lucruri necesare în viața noastră.
Eu am avut nevoie de această experiență și chiar discutam cu colegii de echipă și le spuneam că diferența dintre acum și atunci este că atunci priveam premiera cu un soi de panică, cu un pic de stres, dar acum o văd cu foarte mult entuziasm și ca pe un moment pe care îl aștept cu nerăbdare.
Ce aduce nou această versiune a musicalului, pusă în scenă în 2025 de Kero? Din ce am înțeles, la bază stă spectacolul regizat la Paris, în 2021, de Petrică Ionesco și care s-a jucat și la Teatrul de Operetă în urmă cu aproape 15 ani.
Arta este vie și se află într-un continuu proces de transformare, de evoluție. Prin urmare, automat vorbim de o diferență față de anul 2009, când a avut loc premiera lui „Romeo și Julieta” la București.
Mai mult decât atât, fiecare artist în parte este diferit, fiecare vine cu ceva nou, care se potrivește persoanei sale, pentru că suntem temperamente foarte diferite.
Fiecare vine cu contribuția sa în procesul de creație, pentru că orice personaj, până la urmă, dincolo de indicațiile regizorului, este și un proces de creație al artistului.
Fiecare vine cu propria lui interpretare și viziune atât asupra personajului în sine, cât și asupra poveștii. Şi fiecare vede povestea diferit. Inclusiv eu și colegul meu, deși facem același rol.
Și cred că asta este toată frumusețea, să vedem ipostaze diferite ale aceluiași personaj și ale aceleași povești. De aceea, recomand publicului larg să vină să mă vadă și pe mine, să vină să-l vadă și pe colegul meu, pentru că este același rol, dar totuși atât de diferit.
Fiecare punere în scenă este, într-adevăr, individuală, este unică, până la urmă, că nu poate ieși totul identic de la un spectacol la altul. Dacă vezi de mai multe ori un spectacol, chiar observi lucruri noi, mici diferențe, care îmbogățesc de fapt experiența.
Am văzut dintr-o prezentare care mi-a fost oferită de colegii dumneavoastră de la Teatrul de Operetă că versiunea 2025 a regizorului Kero este cu 20 de bătăi pe minut mai rapidă decât versiunea din 2009. Ce înseamnă acest lucru?
Noi trebuie să ne gândim că totuși este un fenomen firesc care se întâmplă în muzica cultă. Dacă ne raportăm la compozițiile din muzica clasică, ceea ce vedem astăzi sunt tempouri mai rapide decât tempourile de acum 50-60 de ani, la fel cum și acordajul s-a ridicat din epoca barocă și până în prezent.
Vorbim de o diferență de aproape un ton și jumătate față de epoca barocă. Mă rog, lucrurile variază, pentru că și atunci acordajele nu erau egale în toată Europa. Aveam acordajul francez, acordajul german și tot așa.
Ideea este că lucrurile cumva se adaptează nevoilor societății.
Ridicarea acordajului și grăbirea tempourilor au în musicalul nostru și un scop artistic, pentru că tensionează cumva acțiunea. Ceea ce simte publicul este cumva o presiune mai mare. Iar Romeo și Julieta asta presupune, este o poveste tensionată, o poveste dramatică.
Și cred că mai ales montarea actuală vorbește despre o tensiune care crește permanent. Există de la început, dar crește permanent până la final. Nu prea sunt momente de respiro, nu prea sunt momente în care publicul să fie lăsat să se relaxeze total.
Grăbirea tempourilor creează tensiune și avem nevoie de treaba asta. Este o durere și cumva acest tempo oglindește și tempoul inimilor celor doi îndrăgostiți, care totuși oscilează între scene de agresivitate, de luptă, de dușmănie și iubirea arzătoare, nebunească.
Deci, și muzica clasică se modernizează, nu rămâne la fel.
Cum și tehnica de interpretare evoluează, și interpretările evoluează, totul este într-o continuă transformare și îmbunătățire.
Rolul dumneavoastră are multe provocări, inclusiv tehnice și de mișcare scenică. Una a dus și la accidentul dumneavoastră din primăvară. Cum le-ați depășit pe cele mai grele?
Pentru toată lumea, atât pentru balet, cât și pentru noi, soliștii, cred că cea mai dificilă parte a fost efortul fizic, anduranța fizică.
Eu personal am încercat să mă antrenez cât mai mult, tocmai pentru că știam ce se întâmplă. Și în cadrul Operetei am avut organizate sesiuni de antrenament, ca să fim în formă.
Dar, cred că și muzica este provocare, chiar și pentru noi, cei care suntem cântăreți de meserie. Este o muzică destul de dificilă. Dar este interesantă, este o provocare care ne place.
Aveți și câteva elemente de scenografie interesante: trebuie să schimbați costumele de patru, cinci ori, în mare grabă, în culise. Aveți intrări pe scenă din mai multe locuri, este și de acum celebra scenă a balconului, care v-a adus și accidentarea. Sunt foarte multe ruperi de ritm. Cum reușiți să faceți față, dincolo de pregătirea fizică?
Sunt mulți oameni care spun că, pentru a-ți păstra sănătatea bună ca artist, trebuie ca în secunda în care ai ieșit de pe scenă, să ieși din personaj.
Din punctul meu de vedere, realitatea nu este chiar așa. Rămâi în personaj o perioadă, rămâi cu adrenalina aia și cu starea pe care spectacolul ți-o dă, pentru că tu trăiești la propriu în acea poveste.
Dacă joc trei ore cu partenera de scenă care este Julieta, realitatea este că în alea trei ore chiar trebuie s-o iubesc, trebuie să o iubesc în realitate, nu să mă facă că o iubesc. Şi atunci lucrurile astea rămân, este greu să te scindezi.
Poate că refacerea fizică este mai scurtă decât refacerea emoțională. Şi atunci când ai spectacole, cum avem noi, o zi da, o zi nu, rămâi în starea aia până termini setul.
Până la finalul anului acesta vor fi deja 32 de reprezentații cu musicalul „Romeo și Julieta”…
Da, vor fi 32 de spectacole în total. Noi mai avem 12 spectacole de făcut.
Este o muncă intensă, totuși. Mai sunt 3-4 luni din acest an.
Bine, suntem două distribuții, așa că fiecare va face câte un spectacol pe rând, deci este mai simplu.
Și repetițiile sunt intense, la fel ca și punerea în scenă. Regizorul vă aleargă, ca să zic așa colocvial, în sensul că repetițiile sunt de dimineață până seara. Cum v-ați adaptat acestui ritm foarte intens și care e relația cu Kero?
Da, într-adevăr, Kero are un stil de lucru foarte intens. Mie mi-a plăcut. Recunosc, sunt genul de persoană care trebuie să aibă tensiunea asta în spate și m-am adaptat cumva ușor.
Sigur că uneori sunt momente în care poate simți că nu faci ce trebuie sau că ar trebui mai mult, dar tocmai chestia asta te face să te autodepășești și să fii mai bun, nu rămâi la nivelul la care erai când ai venit.
Eu mereu am spus că lucrul cu Kero a fost școală, școală la propriu. Din punctul meu de vedere, orice artist din România, orice artist care face musical ar beneficia enorm dintr-o colaborare cu Kero, pentru că el vine cu niște lucruri cu care noi nu suntem obișnuiți aici, pe care noi nu le cunoaștem, pe care regizorii români nu prea le fac, pentru că nici nu mai există o școală de regie muzicală la noi în țară.
Există o secție undeva la Cluj, dar nici acolo lucrurile nu sunt atât de serioase.
Prin urmare, Kero vine cu o experiență foarte mare de teatru muzical, cu un ritm de lucru occidental. Da, este școală, este școală. Toți am evoluat, atât din punct de vedere artistic, cât și din punct de vedere uman.
Un aspect interesant este legat de faptul că o parte dintre cei care joacă acum în musical au jucat și la precedenta punere în scenă, din 2009. Atunci erau mai tineri, sunt distribuiți acum în alte roluri de oameni maturi? Cum ați relaționat cu artiștii care au experiența anterioarei versiuni?
Şi ei ne-au ajutat cumva să ne adaptăm la stilul lui Kero, pentru că ei deja îl cunoșteau. Doar Victor Bucur făcea Mercutio, și acum face Prințul Veronei. Dar Georgiana Mototolea este tot Lady Capulet, la fel ca Amelia Antoniu. Adina Sima este tot Lady Montague, Florin Butnaru este tot în rolul lui Paris.
Ernest Fazakas, care a realizat și traducerea, a jucat în trecut Tybalt, iar acum face tot Paris.
Cei care și-au păstrat rolurile cumva au fost mai obișnuiți, dar și pentru ei a fost o schimbare, pentru că, v-am spus, spectacolul este într-o continuă evoluție și spectacolul de acum, cel puțin din punctul meu de vedere, și mi se pare că este destul de diferit față de ce a fost în 2009. Este mai bun.
Însăși selectarea dumneavoastră în acest spectacol a fost ca un examen foarte greu, pentru că la audiții au fost în jur de 200 de persoane, din care au fost alese circa 20.
A fost un casting în două etape, ca să spun așa. Am venit prima oară la proba muzicală și am fost selectați pentru a doua etapă.
A doua etapă, din punctul meu de vedere, a fost un maraton. Cred că a fost cel mai lung casting la care am participat vreodată. A început pentru noi, soliștii, pe la ora 3.00-4.00 după amiaza și am plecat acasă pe la 9.00-10.00 seara
Am făcut și coregrafie, și probă muzicală, și probă muzicală cu partener. A fost foarte interesant.
Dar ce mi s-a părut special la acest casting, atunci nu mi-am dat seama, mult mai târziu am realizat treaba asta, a fost faptul că Kero a stat să analizeze relațiile care se creează între noi, la casting.
Mulți dintre noi nu ne cunoșteam, dar stând atât de multe ore acolo, fiind totuși o tensiune, cumva s-au creat niște prietenii, niște legături.
Am observat mai târziu că am fost selectați în funcție de aceste legături care se creeaseră între noi și de felul în care noi am relaționat.
Inclusiv distribuțiile s-au făcut în funcție de cum am relaționat noi încă de la început. Ăsta este farmecul lui Kero, are o inteligență și un fel de a lucra și un un spirit de observație fantastic.
Interviul nostru are loc după repetiții. Ce mai este de finisat pentru următorul spectacol, care are loc pe 11 septembrie la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”?
Pentru că suntem doi Romeo proaspeți, accentul se pune pe noi și pe relația cu partenerele noastre. Eu mă adaptez la lucrurile noi, care sunt diferite față de perioada în care eu am repetat inițial, iar colegul meu cumva le ia de la zero. Deci noi suntem în centrul atenției, ca să spun.
Sunt lucruri de detaliu, de finețe, anumite mișcări, anumite poziții, să spunem, anumite repere scenice sau gesturi care s-au schimbat față de ce știam eu.
Dar cred că sunt lucruri bune, sunt lucruri mai adaptate la scena pe care o avem, și la ceea ce facem, și la noi.
Eu cred că mă simt revigorat. Este o oboseală, dar mă simt foarte proaspăt după ce termin și în formă, parcă aș mai vrea.
