Un alt incendiu a izbucnit luni, 9 septembrie, în zona retrocedată din Parcul IOR, la mai puțin de o lună de la ultimul incident similar. De data aceasta au fost afectați 20.000 de metri pătrați (2 hectare), au anunțat pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, care au intervenit cu cinci autospeciale pentru a stinge flăcările. Nu au existat victime.
În apropierea zonei incendiate din Parcul IOR, până la ora 14:00, fumul încă persista, iar în aer zburau particule de funingine, a constatat reporterul Buletin de București la fața locului.
Trecătorii erau direcționați să folosească intrarea B și să evite intrarea A de la gura de metrou Titan, pentru că fumul dens a ajuns și în stație. Accesul spre intrarea A a fost restricționat până la stingerea incendiului.
Întrebați când va fi rezolvată situația, pompierii de la fața locului nu au putut să ofere această informație.
Robert Negoiță: „Noi nu putem intra pe proprietate privată”
„Punctul meu de vedere este să-l sunați pe Nicușor Dan, să-i spuneți că au trecut cele șase săptămâni la care s-a angajat anul trecut, în martie, și să facă procese să ne luăm parcul înapoi. Să lase prietenia cu ticăloșii și să ne luăm parcul înapoi, că altfel nu avem ce face, e proprietate privată.
Și, o altă chestiune, să introducă regulamentul, să-l bage în consiliu, așa cum i l-am cerut noi, cu amenzi drastice pentru cei care distrug spațiile verzi și care taie copaci, fix ce i-am cerut noi”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, pentru Buletin de București.
Întrebat de ce nu poate Poliția Locală a Sectorului 3 să prevină astfel de incendii, edilul a spus că nu se poate interveni pe proprietate privată.
Atunci când apar (incendiile – n. red.), intră pompierii, cei de la ISU, noi nu putem intra pe proprietate privată.
Robert Negoiță
Oamenii nemulțumiți de incendiile repetate: „Nimeni nu ia nicio măsură”
Oamenii nu păreau surprinși de faptul că a avut loc un incendiu în Parcul IOR, din nou, dar nici de răspunsurile insuficiente ale autorităților. Unii dintre ei erau dezamăgiți pentru cele întâmplate în parc, iar alții au devenit chiar furioși.
O femeie a venit în fața polițiștilor, iar după ce a descris situația drept „apocaliptică”, a încercat să le ceară explicații și i-a întrebat cine este responsabilul pentru focul din parc: „Acum 2-3 săptămâni a fost arestat”, a răspuns unul dintre polițiștii prezenți.
„A, ăla arestat a venit și a dat foc la parc”, a spus femeia revoltată de replica polițistului.
Femeia le atrage atenția că de fiecare data când cetățenii sună la 112 în cazuri de focare mici, pompierii ajung târziu, sau nu au apă.
„Atunci o să ne teleportăm, doamnă!”, a replicat iritat polițistul.
Un cuplu aștepta pe marginea zonei îngrădite de polițiști pentru că mașina lor era parcată în interiorul locului împrejmuit cu bandă galbenă. Au declarat pentru reporterul BdB că așteaptă de două ore stingerea incendiului ca să își poată recupera mașina.
„Am simțit miros de fum, atunci când au venit și pompierii, atunci am început să simt mirosul. Am ocolit parcul, pentru că nu mai putem să trecem pe aici. Când am ajuns aici ardea până în gard”.
Cetățenii nu își mai pot explica cum poate arde aceeași zonă din parc, la o distanță de mai puțin de o lună între incendii, iar autoritățile să nu ia măsuri de prevenție: „Nu știu de ce nu pun patru camere de luat vederi, că, efectiv, s-ar vedea tot ce se întâmplă”, a mai completat un cetățean.
O femeie care se plimba prin zona retrocedată a parcului a spus că a simțit mirosul, că a văzut pe fereastră fumul și a ieșit să vadă ce s-a întâmplat.
„Am făcut sesizări peste sesizări. Nimeni nu ia nicio măsură. Stau de 64 de ani în blocul ăsta. Era frumos aici, cu loc de joacă, cu tobogane”.
Alt incendiu în Parcul IOR, tot de vara asta
Un alt incendiu a avut loc sâmbătă, 24 august, în jurul orei 00:30. Inițial, polițiștii Secției 12 au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la un incendiu de vegetație uscată izbucnit în Parcul Titan.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului alături de un echipaj de pompieri, care a localizat și a lichidat incendiul în totalitate.
Din cercetările și investigațiile efectuate, s-a stabilit că, imediat după izbucnirea incendiului, doi bărbați ar fi observat o persoană care a ieșit din zona respectivă a parcului.
Bărbatul suspectat că ar fi provocat incendiul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este cercetat într-un dosar penal de tentativă de distrugere, a anunțat Poliția Capitalei printr-un comunicat de presă.
Comments are closed.