Sistemul de termoficare din București este în pragul colapsului, arată experții în energie și oamenii din sistem, iar asta se întâmplă din cauza legislației încâlcite, a deciziilor proaste ale politicienilor, luate din nepricepere sau populism, a infrastructurii care e la pământ și a datoriilor imense care nu mai permit investiții.
Războiul e purtat pe două fronturi. Experții au pus în repetate rânduri tunurile pe Gabriela Firea, spunând că insolvența RADET se va rostogoli ca un tăvălug peste ELCEN și ROMGAZ. Iar acum, odată cu intrarea în faliment a regiei municipale – RADET, deciziile proaste continuă, spun cei avizați. Neplata subvenției, lipsa investițiilor și căpușarea cu firme de partid sunt trei dintre reproșurile lor.
Știm deja că anul trecut au fost 3500 de avarii în mai multe zone ale Bucureștiului, iar experții preconizează că vor fi și mai multe în această iarnă. Iar situația nu se va îmbunătăți pe viitor, ci dimpotrivă.
“Deja există un risc ca toate sursele de producție să nu mai acopere necesarul în următorii doi-trei ani, necesarul de consum pe vârfuri“.
Gabriel Dumitrașcu, fost președinte al Consiliului de Administrație al RADET, într-o conferință organizată de ONG-ul Expert Forum.
În plus, acesta a citat un studiu sumbru al Academiei Române făcut în 2016 care, spune el, atunci părea incredibil însă acum devine tot mai plauzibil: “dacă nu se întâmplă nimic în cadrul legislativ, în cadrul conceptual în care vrem să dezvoltăm sistemele de termoficare, în 2031 termoficarea din București dispare și va fi ultimul sistem centralizat de termoficare din țară care se prăbușește“.
Pe de altă parte, lupta se poartă și cu centralele de apartament. Bucureștiul are a doua cea mai mare rețea de termoficare din Europa după Moscova, iar colapsul ei ar însemna o catastrofă pentru locuitori. Claudiu Crețu, administrator special ELCEN: “centralele individuale de apartament nici nu ar mai trebui să existe pe agenda publică. Sunt 600 de mii de apartamente în București, asta ar însemna 600 de mii de centrale, care ar polua foarte mult“. În plus, spune acesta, secondat de alți experți și de conducerea Engie, nu există o rețea de gaze suficient de mare care să le alimenteze. Ar fi nevoie de redimensionarea ei, lucrările ar dura un deceniu, iar costurile sunt extrem de mari.
În plus, șeful ELCEN spune că există o inechitate comercială: compania pe care o conduce plătește 50 de milioane de euro pe an pentru certificate de carbon, în vreme ce “centralele individuale de apartament poluează la nivelul balconului, printre blocuri, printre locurile de joacă, și nu plătesc niciun leu“.
O altă problemă ridicată de șeful ELCEN este vârsta angajaților din ELCEN și RADET: mulți dintre ei au 50-60 ani, iar din spate nu mai vin specialiști în domeniu care să țină sistemul în picioare.
În paralel, Primarul General Gabriela Firea promite pe Facebook că rețeaua de termoficare va fi pusă pe picioare:
“In premieră, avem contracte cu patru firme care lucreaza in paralel cu angajatii Regiei si cei ai Companiei Municipale Energetica, astfel incat lucrarile sa fie finalizate cat mai rapid. Fata de anii trecuti, cand se faceau doar carpeli, putem spune, fara exagerare, ca abia acum se fac adevaratele investitii, adevaratele lucrari de modernizare in sistemul de termoficare. De asemenea, aproape am finalizat caietul de sarcini pentru a putea lansa licitatia pentru lucrarile de modernizare a peste 200 de kilometri de retea, prin fonduri europene, in valoare de 176 milioane de euro”.
Experții trag semnalul de alarmă că bucureștenii nu își pot permite să rămână fără sistemul centralizat de termoficare și, ca să ilustreze asta, dau exemplul țărilor occidentale care își bazează încălzirea tot mai mult pe astfel de sisteme, pentru a evita poluarea excesivă și pentru că sunt modele de termoficare mai eficiente din punct de vedere economic.
Nu doar Bucureștiul este în pragul colapsului, foarte rău o duc din acest punct de vedere și orașe precum Constanța, Arad sau Drobeta-Turnu Severin. Întreaga analiză a oengiștilor de la Expert Forum este aici.
Editor: Oana Despa