Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 24 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Gabriela Firea întâi aprobă sporuri pentru angajații Primăriei și apoi decide cui le dă
Primărie

Gabriela Firea întâi aprobă sporuri pentru angajații Primăriei și apoi decide cui le dă

50

Veniturile mai multor angajați din Primăria Capitalei și din instituțiile și serviciile publice locale vor crește în perioada următoare cu până la 15%, potrivit unui proiect de hotărâre inițiat de Primarul General Gabriela Firea. 

„Se aprobă acordarea unor sporuri și a altor facilități, potrivit legii, personalului angajat în cadrul aparatului de specialitate al Primarului General și instituțiilor și serviciilor de interes local al municipiului București”.

Proiectul de hotărâre, care va intra în dezbatere la ședința de joi a Consiliului General.

În proiect nu se pomenește, însă, nimic despre numărul celor care ar urma să beneficieze de această creștere a veniturilor, și nici despre cât de mult va apăsa financiar o astfel de decizie pe bugetul Primăriei.

„Calitatea actelor, care însoțesc proiectele de hotărâri, este extrem de scăzută. Nu avem de multe ori nici măcar informațiile minime pentru a lua o decizie de oportunitate, dar, în ceea ce privește aceste sporuri, ele sunt prevăzute în lege”

Consilierul general PNL, Cătălin Deaconescu, pentru Buletin de București.

Acesta dă ca model de bune practici Cluj-Napoca, unde săptămâna trecută a fost luată o decizie similară. Proiectul de hotărâre inițiat de primarul Emil Boc, preciza, însă, cine va beneficia de o astfel de măsură și a fost însoțit, așa cum cere legea, inclusiv de un raport al Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj.

Actul normativ nu precizează numărul angajaților, care vor beneficia de o astfel de măsură, nici  efortul financiar pe care va trebui să-l facă primăria și nici măcar dacă bugetul prevede deja acordarea acestor sporuri și facilități.   Cine sunt beneficiarii va decide ulterior Gabriela Firea printr-o dispoziție. 

„După cum sună proiectul cred că se referă la una sau la mai multe dintre instituții de cultură nou înființate în mandatul doamnei Firea: ori Centrul Cultural Lumina, ori Expo Arte, ori Casa Dinu Lipatti sau toate trei, sau vreunul dintre teatrele nou înființate”, a declarat consilierul general PNL, Cătălin Deaconescu. 

Primăria Capitalei a aprobat, în iunie, o hotărâre de consiliu prin care bugetul era redus cu aproape 10%, circa 600 de milioane lei. 

Potrivit consilierului PNL, acordarea acestor sporuri trebuie însoțită și de un raport al Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, care dacă există, nu a fost făcut public. 

Buletin de București a trimis o solicitare în acest sens primăriei, însă, până la ora publicării acestui material nu am primit niciun răspuns. 

Decizia de a crește lefurile unor angajați a luat-o recent și primăria Cluj-Napoca. Pe 16 octombrie, în Consiliul General, s-a aprobat acordarea unor sporuri de până la 15% din salariu angajaților Serviciului public pentru administrarea obiectivelor culturale. Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj a identificat următorii factori de risc pentru munca la birou: suprasolicitare neuro-psihică prin procesarea unui volum mare de date și concentrarea atenției, suprasolicitare vizuală cauzată de lucrul cu calculatorul, suprasolicitare osteo-musculo-articulară datorată timpului îndelungat petrecut pe scaun, risc de accidente de muncă pe perioada organizării de evenimente, precum concertele sau expozițiile, expunere profesională la zgomot pe perioada organizării de concerte sau a proiecțiilor de filme, risc de expunere la agenți biologici ca urmare a contactului cu oamenii la locul de muncă. 

Reporter: Cristina Sbîrn
Editor: Oana Despa

scris de
Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019

pe același subiect

ArticolePrimărieSănătateȘtiri

Sector 6 | A ajuns prima tranşă de bani europeni pentru spitalul promis pe bulevardul Timișoara

Primăria Sectorului 6 a obținut prima rundă de finanțare pentru construirea primului...

ArticoleMainPrimărie

Sector 6 | Calea Crângași va fi modernizată. Stația de metrou va primi o nouă piațetă

Calea Crângași va intra într-un proces de reabilitare și modernizare „în 2-3...

puppy lying on stair
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | Noi tarife pentru revendicarea câinilor din padocuri şi program de sterilizare gratuită

Două proiecte de hotărâre privind animalele abandonate vor ajunge pe masa Consiliului...