Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 12 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărieTransport

Încă un tronson din Prelungirea Ghencea pe care se poate circula pe două benzi, pe fiecare sens

748
FOTO: Facebook / Nicusor Dan

Bucata din Prelungirea Ghencea cuprinsă între stadionul Stelei şi strada Braşov a fost lărgită la patru benzi şi dată astfel în circulaţie astăzi, 27 mai. Celelalte tronsoane vor fi gata în doi ani, promit edilii, odată cu atribuirea contractului de lucrări firmei care a consolidat şi podul Grant.

Primarul general n-a pierdut ocazia să puncteze electoral pe această temă şi a ieşit la plimbare pe noul tronson, împreună cu Cristian Hiver, directorul Trustului de Clădiri Metropolitane Bucureşti, companie din subordinea Primăriei.

Nicuşor Dan promite că odată cu atribuirea noului contract de lucrări către firma BogArt, cea care a lucrat şi la podul Grant, celelalte tronsoane care mai trebuie lărgite, de la Râul Doamnei şi până la capăt, vor fi gata în aproximativ doi ani.

Pentru segmentele care rămân, de la Râul Doamnei încolo, am semnat contractul cu o firmă foarte serioasă, cei care au lucrat mai repede de cât prevăzut la podul Grant şi cam în doi ani de zile o să avem linie de tramvai, patru benzi şi parcare

primarul genera al capitalei, nicuşor Dan

Lucrările au fost împărțite în șase tronsoane, astfel:

  • Tronson I – terminal tramvai 41 – Str. Brașov (km 0+000 – km 1+035)
  • Tronson II – Str. Brașov – Str. Raul Doamnei (km 1+035 – km 1+700);
  • Tronson III – Str. Raul Doamnei – Str. Valea Oltului (km 1+700 – km 2+650); Tronson IV – Str. Valea Oltului – Str. Mărăcineni (km 2+650 – km 4+200);
  • Tronson V – obiect lucrări Park&Ride si bazine de retenție;
  • Tronson VI – lucrări de tramvai km 0+000-km 6+120

Primul tronson care fusese gata era cel dintre strada Braşov şi strada Râul Doamnei, însă cu spaţiul lăsat liber pe mijlocul drumului, pentru linia de tramvai.

CITEŞTE ŞI:

Autor

pe același subiect

Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, la Muzeul Satului. FOTO: muzeul-satului.ro
ArticoleȘtiri

Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, la Muzeul Satului

Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti organizeaza, în perioada 25-28 iunie Târgul...

Trei elevi din București, selectați pentru Olimpiada Internațională de Economie | FOTO: RECE
ArticoleEducațieȘtiri

Trei elevi din București, selectați pentru Olimpiada Internațională de Economie

Trei elevi din București au fost selectați pentru Olimpiada Internațională de Economie,...

Codul galben de ploaie și vânt se prelungește, în Capitală. FOTO: Inquam Photos /Octav Ganea
ArticoleȘtiri

Codul galben de ploaie și vânt se prelungește, în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit codul galben de ploaie și vânt,...

Cum obții cartea electronică de identitate în Capitală. Solicitanții se pot programa în orice județ | FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
ArticoleDiverseȘtiri

Cum obții cartea electronică de identitate în Capitală. Solicitanții se pot programa în orice județ

Cum obții cartea electronică de identitate: solicitanții se pot programa în orice...