O nouă încercare de alegere a celui de-al doilea viceprimar al Sectorului 3 a eșuat miercuri, după ce consilierii locali ai USR, REPER, PMP și AUR au părăsit ședința, nemulțumiți că aceasta a fost întârziată o oră și 45 de minute.
Motivul negocierilor ar fi neînțelegerile din interiorul PNL, care nu reușește să adune suficiente voturi pentru a-l impune ca viceprimar pe Constantin Adrian Baicu. La ședința anterioară de Consiliu Local, acesta a obținut 15 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi un vot anulat, insuficiente pentru a fi ales viceprimar.
De asemenea, Alexandru Niţă Marcu, susținut de AUR, care a obţinut doar 3 voturi pentru, 9 de împotriva şi 6 voturi au fost anulate.
La ședința din 29 ianuarie, după o pauză de peste o oră, nu s-au putut vota viceprimarii din același motiv, lipsă de cvorum, după ce partidele de opoziție s-au retras din sala de ședințe, invocând tot faptul că PNL nu a reușit să ducă la capăt negocierile pentru susținerea candidatului lor.
„Din păcate, nu vom putea continua ședința. PNL a plecat fără să spună nimic. Ne-au făcut cu mâna. În această pauză de o oră am încercat să deblocăm situația, dar nu a fost posibil”, a declarat Andrei Stan, consilier USR, care a anunțat retragerea din ședință a grupului politic din care face parte.
A mai fost organizată o ședință extraordinară pe 5 februarie, dar singurul care a adunat suficiente voturi a fost Adrian Cocoș, propunerea PSD și apropiat al primarului Robert Negoiță.
CITEȘTE ȘI: Noua mână dreaptă a lui Negoiță este tehnician mecatronist și a picat inițial bacul. CV-ul lui Adrian Cocoș
PNL nu reușește să obțină susține pentru candidatul său
PNL nu a mai dorit să se voteze al doilea viceprimar, pentru că nu a reușit să obțină susținerea celorlalte grupui de consilieri locali pentru candidatul lor, Constantin Adrian Baicu. PNL are doar cinci consilieri în Consiliul Local al Sectorului 3, prin urmare are nevoie de celelalte voturi.
Mai poate obținere susținerea PSD, care are 9 voturi, dar tot nu este suficient. Prin urmare, încearcă să-i convingă pe cei de la AUR, care are 3 voturi, dar și un candidat propriu, USR, REPER, Forța Dreptei, PMP, SENS și USR PDF.
„Astăzi, secretarul general de la PNL Sector 3, Helena Raicu, stătea pe scara Primăriei și discuta cu consilierii care veneau la ședință, fără să aibă o decizie, fără să aibă o palmă bătută.
Înțeleg că se fac negocieri, dar înainte de a începe, nu în timpul ședinței. Este o bătaie de joc pe timpul cetățenilor”, a explicat, pentru Buletin de București, Eugen Matei, consilier local al USR, de ce grupul s-a retras din ședință.
Cine este Adrian Cocoș, singurul viceprimar al Sectorului 3 votat până acum
Propunerea PSD pentru funcția de viceprimar al Sectorului 3 are un CV care poate fi caracterizat mai degrabă ca fiind subțire: a picat bacul în prima sesiune, a urmat cursurile unei universități private puțin cunoscute, declară venituri mici și nu are experiență în administrația publică.
Adrian Cocoș (32 de ani) și-a început cariera politică în 2020, când a devenit consilier local al Sectorului 3 din partea Partidului București 2020, formațiune înființată de Robert Negoiță după ce acesta din urmă s-a supărat pe PSD după o ceartă cu Gabriela Firea și Florentin Pandele şi a ieşit din partid.
CITEȘTE ȘI: Noua mână dreaptă a lui Negoiță este tehnician mecatronist și a picat inițial bacul. CV-ul lui Adrian Cocoș