Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 11 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Încă 11 kilometri din Autostrada Moldovei dați în circulație. Vor fi 130 în total inaugurați până la finalul anului

158
Primii 11 km din Autostrada Moldovei, se deschid astăzi. FOTO: Arhiva
Primii 11 km din Autostrada Moldovei, se deschid astăzi. FOTO: Arhiva

Joi sunt inaugurați încă 11 kilometri din Autostrada Moldovei. Este vorba despre tronsonul 4 dintre Mândrești Munteni și Focșani. Autoritățile anunță că, până la sfârșitul anului, se vor da în circulație 130 de km.

Până la finalul lui 2024, va mai fi deschisă circulația pe primele trei loturi ale acestui sector de Autostradă de la Buzău la Focșani, 71,5 km dar și pe cele două loturi dintre Ploiești și Pietroasele, 49,35 km, precizează Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Până la final de an, vom mai deschide circulaţia pe primele trei loturi ale acestui sector de autostradă de la Buzău la Focşani (71,5 km), dar şi pe cele două loturi dintre Ploieşti şi Pietroasele (49,35 km). Astfel, se va circula pe aproximativ 130 de kilometri din cei 319 kilo­metri ai autostrăzii Ploieşti-Paşcani, construcţie finanţată prin PNRR

Acești 11 km din Autostrada Moldovei se adăugă, anul acesta, celor 1.115 kilometri de drum de mare viteză pe care se circulă deja în România. Primul lot din A7 a fost centura Bacăului, inaugurat în decembrie 2020.

Alți kilometri din Autostrada Moldovei finalizați

Sorin Grindeanu a mai anunţat că loturile 1 şi 2 de la Buzău şi Râmnicu Sărat vor fi date în circulaţie săptămâna viitoare. De asemenea, au fost depuse ofertele pentru primul lot între Paşcani şi Suceava.

Mai mult, ministrul a dat asigurări că, peste două săptămâni, va fi dat în circulaţie şi drumul expres Craiova – Piteşti.

Proiectul Autostrăzii Moldovei costă aproape 4 miliarde euro, bani din PNRR.

CITEȘTE ȘI: 54 milioane de euro finanțare pentru reconstruirea Colegiului de Poștă și Telecomunicații

Stadiul lucrărilor

La finalul anului trecut, contractul pentru lotul din Autostrada 7 care se întinde de la Pietroasele până la Municipiul Buzău a fost semnat. Autoritățile anunțau că primele loturi până la Buzău, și de la Buzău la Focșani, ar trebui să fie date în exploatare în 2025.

Ploiești – Buzău (63,25 km) 

  • Lotul 1 (Dumbrava- Mizil): 21 km. Stadiul fizic al execuției: 25% (contract semnat în 16.06. 2022). Lucrările trebuie finalizate până în octombrie anul 2024
  • Lotul 2 (Mizil- Pietroasele): 28,35. Stadiul fizic al execuției: 20,5 % (contract semnat în 7.06.2022). Lucrările trebuie finalizate până în octombrie 2024

Buzău- Focșani (82,44 km)

  • Lotul 1 (Buzău- Vadu Pașii): 4,6 km. Stadiul fizic al execuției: 21 % (contract semnat în 06.09.2022). Lucrările trebuie finalizate până în august 2024
  • Lotul 2 (Vadu Pașii- Râmnicu Sărat): 30,8 km. Stadiul fizic al execuției: 22% (contract semnat în data 12.01.2023). Lucrările trebuie finalizate până în aprilie 2025
  • Lotul 3 (Râmnicu Sărat- Mândrești Munteni): 36,1 km. Stadiul fizic al execuției: 22% (contract semnat în 12.01.2023). Lucrările trebuie finalizate până în aprilie 2024
  • Lotul 4 (Mândrești Munteni- Focșani): 10,94 km. Stadiu fizic al execuției: 24% (contract semnat în 06.09.2022). Lucrările trebuie finalizate până în august 2024

Focșani- Bacău (95,9 km)

  • Lotul 1 (Focșani- Domnești Târg): 35,6 km. Stadiul fizic al execuției: 9,5% (contract semnat in data de 15.12.2022). Lucrările trebuie finalizate până în septembrie 2025.
  • Lotul 2 (Domnești Târg- Răcăciuni): 38,78 km. Stadiul fizic al execuției: 2% (contract semnat in data de 15.12.2022). Lucrările trebuie finalizate până în noiembrie 2025.
  • Lotul 3 (Răcăciuni- Bacău): 21,52 km. Stadiul fizic al execuției: 1,25% (contract semnat în 15.12.2022). Lucrările trebuie finalizate până în noiembrie 2025.

Bacău- Pașcani (77,38 km)

  • Lotul 1 (Săucești- Trifești): 30,3 km. Stadiul fizic al execuției de 2,9% (contract semnat in data de 15.02.2023). Lucrările trebuie finalizate până în luna noiembrie 2025.
  • Lotul 2 (Trifești- Gherăeşti): 18,99 km. Stadiul fizic al execuției de 1% (contract semnat în 15.02.2023). Lucrările trebuie finalizate până în noiembrie 2025.
  • Lotul 3 (Mircești- Pașcani): 28,09 km. Stadiul fizic al execuției: 1,2% (contract semnat în 15.02.2023). Lucrările trebuie finalizate până în noiembrie 2025.

CITEȘTE ȘI: Igienizare cu drujba” în Otopeni. Copaci protejați de lege, puși la pământ pentru „curățarea” canalelor cu dejecții

pe același subiect

Proiect de peste 6 milioane de lei pentru Cartierul Justiției. Foto: Arhivă
ArticoleMain

Proiect de peste 6 miliarde de lei pentru Cartierul Justiției. Cât ar dura construcţia

Cartierul Justiției ar urma să coste aproximativ şase miliarde lei, potrivit unui...

Sector 1 | Competițiile sportive „Cupa 1” s-au reluat pentru toți elevii bucureșteni. FOTO: PS1
ArticoleEducațiePrimărieȘtiri

Sector 1 | Competițiile sportive „Cupa 1” s-au reluat pentru toți elevii bucureșteni

Primăria Sectorului 1 reia competițiile sportive Cupa 1, pentru promovarea performanței în...

100 de testere antidrog intră în dotarea poliției din București. FOTO: Facebook/ Stelian Bujduveanu
ArticoleEvenimentȘtiri

100 de testere antidrog intră în dotarea poliției din București

100 de testere antidrog intră în dotarea poliției din București, potrivit viceprimarului...