Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 1 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole iMapp, cel mai mare concurs de video-mapping din lume, revine în Piața Constituției
Articole

iMapp, cel mai mare concurs de video-mapping din lume, revine în Piața Constituției

417

iMapp Bucharest, cel mai mare eveniment de video-mapping din lume, va avea loc sâmbătă, 23 septembrie. Acesta se află la a 8-a ediție și va dura 12 ore, în cadrul cărora vor avea loc proiecții pe Palatul Parlamentului și concerte. Programul transportului în comun va fi modificat temporar. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București prin CREART.

La concursul internațional iMapp Bucharest – Winners League participă echipe artistice câștigătoare ale altor festivaluri partenere iMapp: Video Mapping Festival Lille (FRANȚA), Genius Loci Weimar Festival (GERMANIA), CosmoLights Projections Mapping (GRECIA), Zsolnay Light Festival (UNGARIA), 1Minute Projection Mapping Competition (JAPONIA), conform imapp.ro.

Juriul este alcătuit din „importanți specialiști internaționali ai artelor audiovizuale” iar tema pe care aceștia vor analiza proiecțiile artistice sunt constrastele („CONTRASTS”):

„Simbolul analizat și transpus artistic pe fațada de 23.000 de metri pătrați a celei mai mari clădiri administrative din Europa reprezintă însăși existența, care se dezvăluie printr-o succesiune de contraste, invitând publicul să asiste la un ansamblu de opoziții, abordând, ca sursă de inspirație, o gamă largă de contexte contemporane. Aceste contraste captivante reflectă diversitatea și profunzimea experiențelor umane, care există natural în lumea cotidiană. Antiteza prezent – trecut, bine – rău, lumină – întuneric implică, de fapt, nevoia pregnantă de întoarcere la starea de echilibru, atât empiric, cât și emoțional”, se arată în descrierea evenimentului.

Pe lângă show-ul de lumini care va începe după ce se întunecă afară, participanții se pot bucura, încă de la ora 11:00, de muzică (DJ set și concerte), zone de relaxare și street food, activități și instalații. Persoanele cu dizabilități vor avea acces, împreună cu un însoțitor, pe o platformă special construită pentru acestea în cadrul evenimentului:

Autobuzele cu program prelungit

Pentru a face față numărului de participanți, linia 783 și liniile de noapte de la N101 la N122 vor veni la intervale de 15 minute, între orele 23:00 – 00:30, conform paginii de Facebook a evenimentului.

Concursul internațional de 3D video mapping iMapp Bucharest este primul eveniment de acest tip din România, și printre cele mai importante astfel de concursuri din lume. Membru ILO – International Light Festivals Organization, evenimentul deține premii internaționale. Acest concurs este organizat în România încă din 2014 de Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.

Sursă fotografii: imapp.ro, iMapp Bucharest, Facebook

pe același subiect