Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 3 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole ILFOV | Amendă de 15.000 de lei pentru un bărbat care a aruncat deşeuri din construcţii pe un teren viran din Ciorogârla
ArticoleBuletin de IlfovEvenimentMainMediu

ILFOV | Amendă de 15.000 de lei pentru un bărbat care a aruncat deşeuri din construcţii pe un teren viran din Ciorogârla

294
FOTO: colaj din fotografii de la Poliţia Română

Un bărbat care a aruncat un camion plin cu beton, pământ şi pietre pe un teren viran din localitatea Ciorogârla a fost amendat cu 15.000 de lei, iar maşina i-a fost confiscată de poliţişti.

Bărbatul de 38 de ani a fost prins ieri, 1 aprilie, de poliţiştii Postului de Poliţie Clinceni în timpul descărcării gunoaielor. A fost amendat cu amenda uriaşă conform unei legi din 2008, privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

În fapt, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu pe linia verificării transporturilor de deșeuri periculoase și nepericuloase, polițiștii Postului de Poliție Clinceni, din cadrul Poliției Orașului Bragadiru, l-au depistat pe bărbatul respectiv, în timp ce acesta descărca deșeuri provenite din demolări, respectiv beton, pământ și pietre, pe un teren neamenajat, din localitatea Ciorogârla.

comunicat IPJ Ilfov

La solicitarea polițiștilor, bărbatul nu a prezentat un formular completat, cu privire la încărcarea/descărcarea deșeurilor respective, drept urmare a fost sancţionat.

Caz similar şi în Sectorul 6

O basculantă întreagă de moloz a fost aruncată pe un teren privat din Militari, la graniţa cu judeţul Ilfov, pe strada Drumul Ciorogârla, anunţă Primăria Sectorului 6. Este vorba de aproape 30 de metri cubi de resturi din construcții, și nu numai.

Polițiștii locali au ajuns la fața locului după o sesizare a unui cetăţean şi l-au identificat pe cel care a aruncat. Este vorba chiar de proprietarul terenul. Prin firma sa, acesta deține mai multe terenuri în Sectorul 6. „Pe proprietatea mea am dreptul să fac ce vreau!”, le-ar fi spus bărbatul oamenilor legii.

Legea spune altceva, aşa că a fost amendat cu 50.000 de lei pentru depozit necontrolat de deșeuri l, conform OUG 195/2005, privind protecția mediului. A fost somat ca în 5 zile să ridice molozul.

Acest tip de deșeu trebuie gestionat în mod responsabil: colectat, transportat la stația de concasare și reciclat pentru ca mediul și oamenii să nu aibă de suferit.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

ArticoleȘtiri

ASPA | Dramele câinilor abandonaţi continuă și în perioada Sărbătorilor

Două cățelușe abandonate au fost capturate și transportate, împreună cu puii lor,...

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | Bancă de alimente pentru ajutorarea persoanelor nevoiaşe şi combaterea risipei

Prima bancă de alimente care va fi deschisă de o autoritate publică...