Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a anunțat printr-o postare pe pagina sa de Facebook că a fost exclus din PNL, după ce l-a susținut pe Adrian Veștea în formarea unui guvern fără consultarea forurilor de conducere ale partidului.
Cel care a condus până marți PNL Ilfov compară alungarea sa din partid cu epurările din timpul perioadei comuniste. Totuși, spre deosebire de regimul de dinainte de 1989, Hubert Thuma a anunțat că va contesta în instanță decizia de excludere.
În același timp, acesta l-a atacat pe președintele PNL Ilie Bolojan, pe care-l consideră un sinecurist. Prin comparație, Hubert Thuma menționează că el și-a câștigat funcțiile prin vot.
Șeful PNL Ilfov a transmis că funcția pe care o ocupă a fost câștigată prin vot, motiv pentru care va contesta excluderea sa din partid. Pe lângă asta, acesta îl atacă pe Ilie Bolojan, spunând că fostul premier ar fi ocupat funcții publice prin numire, nu în baza voturilor.
„Epurările politice din timpul comunismului au fost un coșmar pe care România l-a plătit cu decenii de suferință. S-a terminat totul în decembrie ’89, iar imediat după, un mare om politic a exprimat chintesența democrației prin următoarea frază „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Cineva ar trebui să-i spună domnului Bolojan că acel regim a picat pentru că ce numește el reformă seamănă surprinzător de mult cu frica.
Azi am fost dat afară din partidul în care am câștigat fiecare mandat, de 25 de ani, prin vot. Nu prin numire, nu prin relații, ci prin vot. Spre deosebire de domnul Bolojan, care a fost prefect prin numire, secretar general al Guvernului prin numire, prezent în consilii de administrație prin numire, eu nu am ocupat niciodată o funcție numită politic. Am ocupat funcții pentru care cetățenii și-au dat acordul explicit, cu ștampila pe buletin.
Acum, omul care a trăit din sinecurile pe care azi le critică îmi cere să renunț la mandatul pentru care cetățenii m-au votat. Nu o voi face”, a transmis Șeful PNL Ilfov.
De ce a fost exclus Hubert Thuma din PNL
20 de membri PNL, printre care numeroși parlamentari și șefi de consilii județene au fost excluși din partid, în urma unei decizii a congresului extraordinar al formațiunii, care a avut loc sâmbătă, 20 iunie. Printre aceștia se numără Adrian Veștea, Cătălin Predoiu, Hubert Thuma sau Alina Gorghiu.
Decizia a fost confirmată marți, 23 iunie, de Biroul Permanent Național (BPN) al PNL.
Cei 20 de liberali au fost exluși fie pentru că au făcut parte din guvernul propus de către Adrian Veștea, președinte al Consiliului Județean Brașov, desemnat de președintele României pentru funcția de premier, fie pentru că au susținut această desemnare.
Guvernul Veștea a picat la vot, în Parlament, luni noaptea. Doar 189 de parlamentari au votat pentru acest cabinet, mult sub numărul minim de voturi, de 233.
„Am susținerea colegilor”
Hubert Thuma a mai transmis și că, în prezent, are susținerea colegilor săi liberali de la Ilfov. Președintele Consiliului Județean Ilfov a transmis că va ataca pe toată căile legate decizia de a fi exclus din PNL.
„Domnul Ilie Bolojan se crede în distopiile lui Orwell și are impresia că unii sunt mai egali decât alții, iar diferența de opinie este o crimă care se pedepsește. Se înșală. Și o să afle.
Statutul PNL e clar: Ca președinte de filială, demisia se solicită de Biroul Politic Județean Ilfov. Azi, în PNL Ilfov, am susținerea fiecăruia dintre colegii cu care am construit această filială. De aceea nu am demisionat și nu o voi face. Voi folosi toate căile legale pentru a împiedica un abuz să se îmbrace în procedură”, a mai adăugat Thuma.
În același mesaj el transmite și că Partidul Național Liberal își pierde din încredere, ajungând să conteze tot mai puțin în fața cetățenilor, comparând actuala situația a PNL cu cea a USR.
„Iar pentru cine ține socoteala: După această epurare, PNL, cel mai puternic partid de dreapta din România, ajunge să conteze la fel de puțin ca USR. De la 15%, la 10% Ăsta e prețul „reformei”: Un PNL mai mic, mai slab, și mai singur, dar mai ascultător.
Eu nu am intrat în politică pentru jocuri. Am intrat pentru reprezentare. Sunt aici pentru cei 32 de primari (din cei 40 din județul Ilfov) cu care am mers din ușă în ușă în campanie și pentru comunitățile din Ilfov cărora le-am câștigat încrederea împreună. Ei m-au ales. Ei mă țin aici. Și pentru ei rămân și lupt”.
În încheierea mesajului, Hubert Thuma transmite că motivul pentru care ar fi fost dat afară din partid este că era prea apropiat de Partidul Social Democrat. Acesta amintește că, după consultările de la Cotroceni, Ilie Bolojan a declarat că ar susține un guvern minoritar construit în jurul PSD.
„Colegii mei au susținut un guvern condus de un premier PNL, până mai ieri, al doilea om din partid. Deci întrebarea e simplă: Cine sunt, de fapt, psd-iștii din PNL?”, încheie Hubert Thuma.