Hotărârea de Guvern care stabilește noile măsuri de combatere a pandemiei decise ieri, în ședință de Guvern, a fost publicată în Monitorul Oficial. Nu este un act normativ separat, așa cum anunțaseră aseară oficialii, ci o modificare a anexei nr. 3 la HG 293/2021, din 14.03.2021, prin care se prelungește starea de alertă.
Ordonanța aduce următoarele noutăți:
- În localitățile unde rata incidenței este între 4 și 7,5 circulația între orele 20:00 și 05:00 este interzisă doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu următoarele excepții:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente
- deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie
- În localitățile unde rata incidenței este de peste 7,5 circulația între orele 20:00 și 05:00 este interzisă în orice zi a săptămânii, cu următoarele excepții:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente
- deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie
- Excepție de la prevederile de mai sus fac zilele de 27-28 martie, când deplasarea este permisă între 18:00 și 22:00 pentru persoanele care participă la sărbătoarea Pesah, dar și zilele de 3-4 aprilie, când circulația este permisă între 20:00 și 02:00 pentru participarea la slujbele religioase.
- Pentru a justifica deplasarea în perioadele interzise, cetățenii trebuie să prezinte legitimația de serviciu ori adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere
- În localitățile cu rata incidenței în ultimele 14 zile mai mare de 4 la mia de locuitori, operatorii economici își vor desfășura activitatea doar între orele 05:00 – 18:00, cu excepția relaționării cu firmele care livrează la domiciliu
Menționăm că, deși Premierul Florin Cîțu a anunțat că măsurile de mai sus vor intra în vigoare începând cu ziua de duminică, 28 martie, în actul normativ nu este prevăzută această mențiune. Astfel, conform Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, hotărârile de Guvern intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, adică astăzi.