Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 3 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărieTransport

Glasul roţilor de tren metropolitan nu se va auzi prea curând în sudul Bucureştiului. N. Dan: „E fezabil în zona de nord”

215
Tren metropolitan doar pe zona de nord
Tren metropolitan doar pe zona de nord

Vom vedea tren metropolitan în următorii ani numai în partea de nord a Bucureştiului, pe linia de cale ferată deja modernizată, spune primarul general Nicuşor Dan. În partea sudică, proiectul nu este fezabil pentru că trenul ar merge pe anumite porţiuni cu 5-10 kilometri pe oră, iar asta nu l-ar face atractiv pentru pasageri, care ar alege alte metode de transport.

Primarul general Nicuşor Dan a făcut declaraţia la câteva zile după ce anunţase protocolul cu CFR prin care acest tren metropolitan ar urma să circule numai pe „semi-inelul” feroviar de nord al Capitalei.

Nicuşor Dan explică faptul că, pe termen mediu, numai acest tren metropolitan va fi dat în folosinţă.

Dacă vorbim de termen mediu, patru ani de acum, ce este fezabil este fezabil trenul metropolitan din zona de nord, pentru că nu poţi să pui tren metropolitan care să meargă pe anumite porţiuni cu cinci kilometri la oră, zece kilometri la oră, că pur şi simplu oamenii pierd timpul stând în el.

Şi atunci singurul loc unde el se poate face este în zona de nord, unde deja s-a modernizat linia de cale ferată. Cel mai important segment este Gara de Nord – Gara Obor, pentru că el trece prin Pipera şi acolo este un necesar mare de transport public.

Proiectul este integrat în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru regiunea București-Ilfov, care a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului General nr. 90/2017 și despre care Buletin de București a mai scris recent.

CITEŞTE ŞI: Asociaţia „Metrou Ușor” acuză că noul PMUD a fost „reciclat”: „Sunt capitole întregi din documentații precedente ce nu mai sunt de actualitate”

Proiectul trenului metropolitan București-Ilfov trebuia să fie integrat tarifar cu transportul în comun din București și să fie lansat etapizat începând cu 2023 astfel încât, în 2035, cele 20 linii prevăzute să fie 100% funcționale.

  • Gara de Nord – Aeroport T1
  • Gara de Nord – Scroviștea
  • Gara de Nord – Gara de Vest
  • Gara de Nord – Băneasa – Gara Obor,
  • Gara Obor – Băneasa – Gara de Vest
  • Titan Sud – Tânganu
  • Gara de Nord – Pantelimon
  • Gara de Nord – Băneasa – Islaz
  • Gara Obor – Pantelimon – Islaz
  • Gara de Nord – Săbăreni
  • Gara de Nord – Domneștii de Sus
  • Gara de Nord – Căciulați
  • Gara de Nord – Greci
  • Gara de Nord – Gara Vest – Progresul
  • Gara Obor – Băneasa – Aeroport T1
  • Gara de Nord – Snagov Plaja
  • Gara Obor – Tunari – Aeroport T1
  • Gara de Nord – Balotești – Aeroport T2
  • Orbital Mare (Centura)
  • Orbital Mic (inel median)

Un abonament ar fi urmat să coste 100 de lei pe lună.

CITEŞTE ŞI: Serialul Buletin de Bucureşti Căile Ferate ale Bucureştiului

Tren metropolitan de Bucureşti, un proiect cu întârzieri peste întârzieri

Proiectul trenului metropolitan pentru care nu s-a făcut mare lucru până în prezent a fost una dintre marile promisiuni ale lui Nicuşor Dan în campania electorală din 2020. Acesta a recunoscut, într-un interviu pentru Digi24, că a fost o promisiune fără acoperire. Nu luase în calcul starea infrastructurii când a ieşit public cu acest proiect-mamut de mobilitate urbană.

Buletin de Bucureşti a scris pe larg de-a lungul ultimilor ani, pe subiect. În vara lui 2022, Nicuşor Dan „spera” că în 2023 infrastructura feroviară din nordul Capitalei ar putea fi folosită de bucureşteni pentru a scuti timp în trafic. Şi a fost doar unul dintre multele termene depăşite.

În acest moment, singurele trasee feroviare considerate de autorităţi ca fiind bucăţi pe care circulă trenuri metropolitane sunt cele dintre Gara de Nord şi aeroportul Otopeni şi Gara de Nord – Scroviştea.

CITEŞTE ŞI: Trenul metropolitan, tot mai aproape de Bucureşti. Capitala, protocol cu CFR pentru proiectul promis din 2020

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.