Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 19 February 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

Generalul Zisu, control judiciar cu o cauţiune de 200.000 de euro, pentru faptele legate de cimitirul militar Ghencea

48
Generalul Cătălin Zisu este adus la sediul Directiei Nationale Anticoruptie din Bucureşti, 14 februarie 2025. Inquam Photos / George Călin
Generalul Cătălin Zisu este adus la sediul Directiei Nationale Anticoruptie din Bucureşti, 14 februarie 2025. Inquam Photos / George Călin

Generalul Cătălin-Ştefăniţă Zisu, cel care este acuzat că a adus Armatei un prejudiciu de 2.4 milioane de euro, după ce a întocmit un contract cu lucrări false pentru extinderea cimitirului militar Ghencea, este acum sub control judiciar, iar procurorii militari de la DNA au stabilit o cauţiune de 1 milion de lei (200.000 de euro).

Acuzaţia pentru generalul Zisu, care conduce Logistica Armatei, este acuzat de abuz în serviciu. Alături de el, în dosar, mai sunt un colonel în rezervă (Lucian Amorăriţei) Şi managerul firmei cu care s-au făcut actele pentru lucrările fictive.

În ordonanța procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe conform cărora, în perioada noiembrie 2022 – decembrie 2023, gl. lt. Zisu Cătălin-Ștefăniță, în calitate de comandant al U.M. 02574 București – Comandamentul Logistic Întrunit, beneficiind de ajutorul col. (r) Amorăriței Lucian, ar fi atestat în mod necorespunzător realitatea executării lucrărilor pentru obiectivul de investiție publică „Extindere cimitir militar în cazarma 3430 București”, în condițiile în care, doar o parte dintre acestea ar fi fost realizate în realitate, cauzându-se, astfel, un prejudiciu unității militare în cuantum de 11.959.654 de lei.

Modul de lucru al reţelei în care a fost implicat generalul Zisu, conform procurorilor militari

În luna martie 2022, în urma organizării unei licitații, între Unitatea Militară 02574 București – Comandamentul Logistic Întrunit, în calitate de beneficiar, reprezentată legal de comandantul unității, inculpatul gl. lt. Zisu Cătălin-Ștefăniță și SC Garden Center Grup SRL, în calitate de antreprenor, reprezentată de administratorul societății, inculpatul O.I., s-a semnat un contract având ca obiect execuția lucrărilor aferente proiectului „Extindere cimitir militar în Cazarma 3430 București”, valoarea contractului fiind de 41.676.698 de lei, inclusiv TVA.
Lucrările au vizat, între altele, desfacerea împrejmuirii existente, executare racorduri electrice subterane și rețele de apă și canalizare, construire stație de pompare a apelor pluviale, amenajare teren (spații verzi, sistematizare teren), realizare drumuri principale, alei și iluminat exterior și realizare platforme de încărcare gunoi.

În concret, s-a stabilit faptul că angajați ai S.C. Garden Center Grup S.R.L. ar fi falsificat sau ar fi determinat alți angajați să falsifice, fără vinovăție, avize de însoțire a mărfii având ca obiect transportul de pământ/moloz sau umplutură, atestând, în mod nereal, efectuarea acestor transporturi la anumite date, precum și cantitatea de pământ transportată.

Aceste înscrisuri ar fi fost încredințate ulterior și folosite de către S.C. Garden Center Grup S.R.L., prin inculpatul O.I., pentru a justifica solicitările de plată în fața autorității contractante.

Astfel, inculpatul gl. lt. Zisu Cătălin-Ștefăniță, beneficiind de ajutorul inculpatului col. (r) Amorăriței Lucian, cu toate că avea cunoștință că o parte din lucrările menționate anterior nu ar fi fost efectuate, ar fi aprobat procese-verbale de recepție provizorie, ar fi aplicat vize „Bun de plată” pe facturi emise de SC Garden Center Grup SRL și ar fi dispus decontarea facturilor emise.

Celor trei inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Celor trei inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

De asemenea, generalul Zisu Cătălin-Ștefăniță va depune în termen de 7 zile o cauțiune în valoare de 1.000.000 de lei, care va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

Totodată, în același termen de 7 zile, inculpatul O.I. va depune o cauțiune în valoare de 1.000.000 de lei, iar inculpatul Amorăriței Lucian o cauțiune în valoare de 500.000 de lei care vor fi consemnate pe numele acestora, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție. În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane.

CITEŞTE ŞI: Percheziţii DNA la Armată după un contract de evacuare a pământului din cimitirul Ghencea Militar

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect