Din 1 august și până în 19 septembrie, Primarul Capitalei a participat la nu mai puțin de 14 inaugurări. Platforme web, creșe, poduri sau reparațiile unor clădiri sunt câteva dintre obiectivele la care Gabriela Firea a tăiat, simbolic, panglica.
Podul Ciurel – 19 septembrie
Un proiect menit să ușureze traficul de pe Bulevardul Iuliu Maniu și de pe celelalte artere de intrare în București din cartierul Militari. Construcția a început în 2014 și a fost finalizat în acest an cu câteva zile în urmă, pe 19 septembrie cu câteva zile înainte de alegeri. Lucrarea nu este finalizată în totalitate. Imediat după inaugurare, podul s-a aglomerat. Șoferii s-au plăns că lucrările sunt proaste, iar autobuzele sunt nevoite să urce pe trotuare pentru a lua curba.
Repartizarea locuințelor sociale din complexul construit de Primărie – 17 septembrie
Lucrările au fost inițiate în vara anului 2019, iar proiectul este realizat de Trustul de Clădiri de Metropolitane, dupa ce terenul a fost achiziționat de Compania Municipală Imobiliară. Aceste apartamente sunt date în chirie persoanelor cu dizabilități, vârstnici care au fost evacuați în urma retrocedării imobilelor și care nu au posibilitatea obținerii unui credit, familii monoparentale, sau alte situații. Repartizarea a fost făcută în 17 septembrie, iar Gabriela Firea a inaugurat și acest proiect, deși construcția este abia la jumătate.
130 de noi autovehicule de transport în comun – 14 septembrie
Primăria Capitalei a achiziționat 130 de autobuze, troleibuze și tramvaie, licitația a fost câștigată de Mercedes-Benz, iar modelul autobuzului livrat este Citaro Hybrid, fabricat în Germania. Inaugurarea a avut loc în 14 septembrie, când Gabriela Firea s-a filmat într-un tramvai pentru a marca punerea în circulație a acestor vehicule.
Creșa sector 6 – 13 septembrie
Cu o zi înainte de începerea anului școlar, Gabriela Firea și Gabriel Mutu au inaugurat împreună o nouă creșă construită de Primăria Municipiului București prin Direcția de Asistență Socială. Prima în cei patru ani de mandat.
Lansarea programului CTMB HUB – 9 septembrie
CTMB HUB este un spațiu creat de Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucuresti. Scopul este să ofere sprijin tehnic prin experți și să pună la dispoziție spațiul pentru organizațiile de tineret și cele studențești din București. Deschiderea hub-ului a avut loc în 9 septembrie și a fost inaugurat de Gabriela Firea.
Creșe sectorul 5 și 6 – 8 septembrie
Alte două creșe inaugurate de Gabriela Firea împreună cu Gabriel Mutu și Daniel Florea în sectoarele 5, respectiv 6 pe data de 8 septembrie.
Clădire veche de 85 de ani consolidată de echipa Firea – 3 septembrie
Nici clădirile restaurate nu au scăpat în această lună fără să fie făcută o inaugurare în stilul caracteristic Gabrielei Firea. Blocul resaturat are o vechime de 85 ani și se află pe strada Spătarului, lucrarea fiind executată de către Compania Municipală Consolidări S.A.
Creșa sector 2 „Margareta” – 2 septembrie
A treia creșă electorală, creșa „Margareta” din Sectorul 2 care a fost inaugurată împreună cu viceprimarul Sector 2, Cristian Popescu pe 2 septembrie.
O nouă linie de autobuz în cartierul Apărătorii Patriei, din sectorul 4 al Capitalei – 27 august
Linia 241 din cartierul Apărătorii Patriei a fost inaugurată de Gabriela firea în 27 august. Aceasta va transporta cetățenii din cartierele rezidențiale construite în zona cuprinsă între Șos. Berceni – Bd. Metalurgiei – Str. Turnu Măgurele.
Muzeul Copiilor – 25 august
Muzeul copiilor este un proiect finanțat de către Primăria Capitalei și implementat de Prodeus, inaugurarea fost făcută de către Gabriela Firea și a avut loc pe 25 august, cu 3 zile înainte de începerea campaniei electorale.
Platforma digitală din administrație – 12 august
Noua platformă web a Primărei Capitalei a fost inaugurată pe 12 august printr-un video pe Facebook de către Gabriela Firea, care spune că este cea mai complexă pltformă digitală din administrație. Specialiștii în domeniu spun că este o platformă scumpă și neperformantă.
Noi trasee de piste pentru bicicliști – 9 august
4 piste de biciclete au fost inaugurate, tot pe facebook, pe 9 august. Acestea au o lungime de peste 50 de km și au costat 10 milioane de euro.
Repararea și înfrumusețarea clădirii din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 30 – 6 august
Gabriela Firea a posta pe facebook în 6 august să anunțe că a reușit să mai restaureze o clădire cu bulină roșie. Clădirea în cauză se află pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 30 și este a doua astfel de lucrare cu care se laudă primarul Capitalei cu puțin mai bine de o lună înaintea algerilor.
Reparare Podul Străulești – 2 august
Podul Străulești este proiectul cu care gabriela Firea a început maratonul de inaugrări din pragul alegerilor locale. Aici este vorba de consolidarea Podului de către Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje.
Sursa Foto: Facebook/Gabriela Firea