S-au împlinit 35 de ani de la cea mai sângeroasă mineriadă dintre cele șase care au avut loc în România în perioada 1990-1999. Patru persoane au fost ucise și două au fost violate, între 13 și 15 iunie 1990.
A fost afectată integritatea fizică și/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane, potrivit procurorilor militari care au decis retrimiterea în judecată, încă o dată anul acesta, a lui Ion Iliescu, cel care a pus la cale și i-a chemat la București pe mineri.
Sute de mii de români au emigrat din România, după acest episod violent, înregistrându-se atunci unul dintre cele mai mari valuri de migrație din 1990 până în prezent.
De asemenea, Bucureștiul a fost izolat la nivel european, noua putere instaurată fiind ignorată în marile cancelarii ale lumii. De altfel, în 1991, România condusă de Ion Iliescu a fost singura și ultima țară care a semnat un acord de cooperare cu URSS, cu câteva luni înainte de prăbușirea uniunii sovietelor.
Ion Iliescu le-a mulțumit minerilor pentru violențe, într-un discurs filmat
În iunie 1990, președinte al României era Ion Iliescu, ales cu doar o lună înainte în această funcție de 85,07% dintre românii care au venit la vot (cea mai mare prezență la urne până în prezent, în România post-comunistă).
Ion Iliescu a folosit violența minerilor pentru a înăbuși un protest anti-comunist, ce dura de câteva luni în Piața Universității și care se opunea noului regim pe care-l instituia acesta.
Fostul nomenclaturist comunist, devenit primul președinte al României post-revoluționare, nu a dorit căderea comunismului, ci doar eliminarea lui Ceaușescu și păstrarea vechiului sistem, cu el în frunte. Intenția sa a stârnit revoltă unei părți a societății. Sute de mii de oameni au protestat în centrul Bucureștiului, din aprilie până pe 15 iunie 1990.
De altfel, Ion Iliescu nu și-a ascuns implicarea în înăbușirea protestului. S-a adresat minerilor la venirea lor în Capitală, pe 13 iunie 1990, îndemnându-i să facă curățenie în centrul orașului, și le-a mulțumit, la Romexpo, la plecare, pentru că sunt o „forță puternică”.
„Vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile: că sunteți o forță puternică cu o înaltă disciplină civică muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu. Vă rog să transmiteți salutările noastre călduroase colegilor dumneavoastră de muncă pentru că știu că toți au fost cu inima alături de noi, să vă urez dumneavoastră, familiilor dumneavoastră multă sănătate. Să ne vedem cu bine!”, spunea atunci Ion Iliescu în cadrul unui discurs, la Romexpo.
15 iunie 1990. Foștii securiști, transformați în angajați SRI, i-au ghidat pe mineri
Desantul celor 15.000 de mineri la București a fost deosebit de violent. Aceștia au venit cu bâte și topoare, iar în Capitală au fost coordonați de angajați ai recent înființatului Serviciu Român de Informații (continuatorul Securității lui Ceaușescu).
„Folosind pe deplin resursele instituțiilor statului – poliție, armată, servicii de informații, procuratură – și bazându-se pe o laborioasă activitate de manipulare a opiniei publice, autorii au reușit ceea ce și-au propus: să demonstreze tuturor că au preluat și dețin puterea și că nimeni nu trebuie să îi conteste”, au stabilit procurorii militari, în rechizitoriul prin care i-au trimis în judecată pe Ion Iliescu, Petre Roman (atunci prim-ministru al Guvernului provizoriu), Gelu Voican-Voiculescu (viceprim-ministru al Guvernului provizoriu al României) și Virgil Măgureanu (director al Serviciului Român de Informații).
Mai sunt trimiși în judecată și Adrian Sârbu, astăzi mogul media, atunci consilier al prim-ministrului Guvernului provizoriu, și Miron Cozma, liderul minerilor.
„În acest atac (din 13 iunie -15 iunie 1990) au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, ale Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori”, au mai arătat anchetatorii.
Deși au trecut 35 de ani de la acel eveniment, nici unul dintre cei care au organizat violențele nu a fost condamnat.
CITEȘTE ȘI: 35 de ani de la Mineriadă. Cum au ajuns minerii la București și cine le-a lăsat cale liberă pentru trenuri
Oricine avea barbă și ochelari era bătut. Nu au scăpat nici femeile și copiii
Minerii nu au acționat exclusiv în zona Pieței Universității, iar grupuri de mineri (ajutați de polițiști sau ofițeri de informații) au pătruns, percheziționat și devastat locuințele liderilor de opoziție (Corneliu Coposu, Ion Rațiu), sedii ale unor partide (PNȚCD și PNL), ziare (România Liberă) și instituții de învățământ (Universitatea București), conform procurorilor militarii.
Minerii au bătut „sute de cetățeni ai capitalei care nu aveau nici măcar vina de a face parte din opoziție”, potrivit rechizitoriului, prin „atacuri cu o cruzime nemaiîntâlnită” asupra unor cetățeni care se aflau pe stradă în acele zile, inclusiv femei și copii.
Au fost „pedepsite” atitudinile „intelectualiste” sau alte atitudini care displăceau, potrivit sursei citate de Digi24. Liderul studenților de la Universitatea București și unul dintre liderii Pieței Universității, Marian Munteanu, a fost la un pas să fie decapitat, după ce a fost bătut crunt.
„Motivele vestimentare, suspectarea victimelor de a fi drogate, banala posesie a unui aparat de fotografiat sau fotografierea, simpla întrebare adresată de victimă de ce este legitimat sunt iarăși aspecte care au condus la agresuni violente ale persoanelor din capitală”, potrivit datelor din. Dosarul Mineriadei.
„O serie întreagă de personalități ale lumii culturale sau jurnaliști au fost căutați de către mineri”, se mai arată în rechizitoriu.
Fotografii realizate în 13-15 iunie de fotoreporterii Agerpres
„În data de 14 iunie 1990, mă îndreptam spre metrou şi când am ajuns la Piaţa Unirii 1 am fost oprit de 2 miliţieni, care mi-au cerut buletinul. În timp ce scoteam buletinul am fost lovit de un miner cu o bâtă în urechea stângă”, a povestit una dintre victime, în dosarul Mineriadei.
„Au început să mă lovească cu bastoane, bâte de lemn, cabluri electrice, seceră. Au încercat să îmi taie capul, probabil confundându-mă cu fratele meu. Cei care am ripostat am avut şi cele mai mari suferinţe. Ni s-au rupt hainele, am fost descălţaţi. Ni s-a furat tot (acte, bunuri, bani, cărţi). Un miner striga ca un obsedat ‘Na, mă, dacă strigi Jos Iliescu’”, arată o altă mărturie.
„Minerii loveau tot ce le ieșea în cale, bărbați, femei, copii. Din când în când priveau spre mine și îmi făceau semne amenințătoare cu bâtele…”, a povestit fotograful Andrei Iliescu, pentru PressOne.
15 iunie 1990. Femeia cu rochie albastră care s-a opus unor bărbați brutali
Un episod care a rămas puternic în memoria colectivă este momentul când o femeie într-o rochie albastră este agresată de mineri.
„M-au ridicat și m-au dus spre Teatrul Național… Sau spre un hotel? Nu mai țin minte. Acolo era plin de mineri, salopete negre peste tot… Dar, în vestibul, era un individ cu o cămașă albă căruia îi erau prezentați cei prinși.
Mai erau o femeie și-un bărbat, mai în vârstă decât mine, bătuți și ei. Am înțeles că îi trimite la Spitalul Colțea. Eu i-am zis: Domnule, eu mă duc la muncă! Ce aveți cu mine? Locuiesc în zonă! Și ăsta s-a uitat la mine și zice: Lăsați-o!
M-au luat de acolo, m-au traversat Piața Universității și m-au scos spre Casa Armatei: Doamnă, de aici mergeți… Eu îi spuneam că nu e bine, că nu știu ce. Din cauza șocului, nu simțeam cât de bătută sunt. Vă dați seama. Dar țineam teorie, îi spuneam – Istoria o să vă pedepsească!
El mi-a zis atunci: Doamnă, sunt oameni scoși din șut și nu mai putem să-i stăpânim! S-a și recomandat, nu mai țin minte cum se numea, dar era inginer. Spre casă, iar m-am întâlnit cu niște femei care aveau sacoșe: Aha! Te-au bătut! Bine ți-au făcut!”, a povestit Ioana-Izabela Odor, pentru PressOne.
