Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedPrimărie

FOTO | Semaforul provizoriu de pe Şoseaua Antiaeriană este funcțional, de astăzi

142

Semaforul provizoriu de pe Şoseaua Antiaeriană, de la intersecţia cu Strada Cojocaru Elena şi Vasile este funcțional abia de astăzi, la 17 zile de când a început montarea acestuia de către Primăria Generală. După ce a fost montat, Administrația Străzilor București a început lucrările de conectare la sursa de electricitate, finalizate în urmă cu puțin timp. Autoritățile anunță și că vor continua procedura legală pentru amplasarea semafoarelor permanente.

Ramintim că pentru montarea permanentă a unui semafor trebuie urmaţi paşii legali prevăzuţi de legislaţia în vigoare, respectiv: obţinerea avizului Comisiei Tehnice de Circulaţie (care a fost emis), realizarea studiului de fezabilitate, aprobarea indicatorilor tehnico-economici, proiectarea şi execuţia.

Se arată în comunicatul de presă al PMB

Zeci de locuitori din zonă au protestat încă din 12 octombrie pentru marcaje rutiere și un semafor, deoarece în acest punct au avut loc mai multe accidente.

În total, au fost 48 de accidente pe Antiaeriană în ultimii 3 ani, cu morți și răniți grav. Oamenii spun că pe șosea se circulă cu viteză, că nu se acordă prioritate la trecerea de pietoni. Anul acesta au depus o petiție la Brigada Rutieră și au cerut instalarea unui semafor, dar și montarea de marcaje rutiere vizibile, întrucât noaptea șoseaua nu este iluminată bine.

În ședința Comisiei Tehnice de Circulație din 12 Octombrie s-a aprobat montarea unui semafor cu buton pe Șoseaua Antiaeriană, la intersecție cu str. Vasile Cojocaru, a transmis Primăria Capitalei pentru Buletin de București.

Deși semaforul provizoriu este aprobat de aproape o lună jumătate, la fața locului a fost montat abia astăzi de către echipele Administrației Străzilor.

Primăria Capitalei a scris pe Facebook că până la montarea unui semafor sunt mai mulți pași care trebuie urmați, precum obținerea avizului Comisiei Tehnice de Circulație din PMB, realizarea studiului de fezabilitate, aprobarea indicatorilor tehnico-economici, proiectarea și execuția.

Sursă Cover: Facebook, PMB

CITEȘTE ȘI:

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

60 milioane lei pentru iluminatul public cu LED din Capitală. 70 artere sunt vizate. Foto: Arhivă
ArticolePrimărieȘtiri

60 milioane lei pentru iluminatul public cu LED din Capitală. 70 artere sunt vizate

Iluminatul public din Capitală ar urma să fie modernizat cu aproximativ 60...

ArticoleFeaturedPolitic

Factual.ro | Dezbaterea candidaților la prezidențiale, maraton de fact-checking „la minut”

O verificare în timp real a declarațiilor candidaților care participă la dezbaterea...